Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat că într-o discuţie cu un lider european a prevăzut izbucnirea războiului din Ucraina cu o lună înainte de începerea acestuia.

În cadrul unei emisiuni la România TV, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre motivele formării coaliţiei între două partide care se criticaseră anterior, PNL şi PSD, iar acesta a menţionat că aceasta a fost determinată de contextul internaţional şi de situaţia internă.

„Au existat o serie de crize politice la nivel intern, inclusiv la nivelul PNL, şi s-a simţit nevoia unei schimbări la vremea respectivă, dar a unei schimbări responsabile. Iar această responsabilitate trebuia privită în ansamblu, pe toată harta regională şi europeană. Şi am avut puterea, la vremea respectivă, să ne asumăm o anticipare care prevedea ce urma să se întâmple în Ucraina. Nu foarte mulţi au crezut, să ştiţi, că în Ucraina urma să aibă loc invazia forţelor armate ruse. Chiar am lideri cu care am rămas în legătură – lideri europeni, lideri importanţi, care, ca prim-ministru, au venit în România. «Începe războiul? Noi considerăm că e doar o ameninţare, se joacă la descurajare, sunt jocuri strategice care sunt la îndemâna puterilor mari». Şi le-am spus atunci, foarte clar; mi-aduc aminte, unuia dintre ei i-am spus: «Într-o lună începe războiul». Din momentul acela am rămas într-o relaţie, pentru că a zis: «Aţi avut cea mai bună evaluare»”, a povestit preşedintele Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.