Doi sau trei americani şi o britanică figurau printre teroriştii care au atacat centrul comercial Westgate din Nairobi, omorând peste 60 de persoane, a declarat luni şefa diplomaţiei kenyene, Amina Mohamed, la postul de televiziune PBS, scrie AFP.
În cursul unui interviu acordat canalului american de televiziune PBS în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York, Amina Mohamed a confirmat informaţiile apărute în presă potrivit cărora cetăţeni americani şi britanici se aflau printre cei care au comis masacrul.

Pe de altă parte, forţele speciale kenyene au cercetat amănunţit, în noaptea de luni spre marţi, etajele centrului comercial Westgate, atacat sâmbătă de un comando islamist şi pe care Ministerul de Interne afirmă că îl are sub control.

Asediul mallului, unul din centrele comerciale de lux ale capitalei Kenyei, a început sâmbătă la prânz, după atacul cu grenade şi arme automate comis de un grup islamist afiliat insurgenţilor somalieni shebab. În 60 de ore, cel puţin 62 de persoane au fost ucise, tot atâtea sunt date dispărute, iar aproape 200 sunt rănite.

Conform autorităţilor de la Nairobi, trei atacatori au murit luni. Soarta celorlalţi membri ai grupului, de diverse naţionalităţi, era necunoscută după miezul nopţii. Nu se ştie nici dacă au pus mine în interiorul clădirii.

‘Avem sub control Westgate’, a declarat ministerul pe contul său de Twitter cu puţin înainte de miezul nopţii.

‘Forţele noastre cercetează amănunţit etaj cu etaj, în căutarea persoanelor care au fost uitate’, a adăugat ministerul. ‘Credem că toţi ostaticii au fost eliberaţi’, a mai scris pe Twitter, încheie AFP.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.