Fabrica de produse lactate Napolact a fost sancţionată contravenţional pentru o serie de nereguli privitoare la respectarea normelor de igienă.
'Pentru deficienţele constatate după această ultimă acţiune de control, Napolact a fost sancţionată contravenţional, în baza prevederilor HG 984 din 2005', se arată într-un comunicat difuzat ieri de Instituţia Prefectului Cluj.
Potrivit comunicatului, prefectul Călin Platon a cerut Inspecţiei Sanitare de Stat verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse în urma controalelor efectuate în luna septembrie la Napolact, iar în urma acestor verificări s-a constatat că nu s-au luat măsuri pentru remedierea situaţiei.
Directorul comercial al Napolact, Liviu Todoran, a declarat că nu poate oferi nici un fel de detalii, deoarece nu este în localitate şi nu ştie despre ce controale şi ce sancţiuni este vorba.
Napolact este unul dintre cei mai mari procesatori de lapte din ţară, având în 2007 o cifră de afaceri de peste 55 de milioane de euro şi aproape 500 de angajaţi.
Firma se numără însă printre societăţile clujene care au anunţat disponibilizări de personal, 97 de persoane din cele aproape 2.000 care au fost notificate zilele trecute la AJOFM de 15 firme clujene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.