În seara zilei de 8 mai 2011 a trecut la cele veşnice IPS George Guţiu, primul episcop eparhial al diecezei greco-catolice de Cluj-Gherla după 1989. A fost o figură exemplară în rândul ierarhilor acestei episcopii de referinţă în istoria Transilvaniei, chiar şi numai pentru motivul că pe scaunul acesteia a stat şi cardinalul Iuliu Hossu, unul dintre artizanii Unirii din 1918 şi martir pentru credinţă. A fi într-o asemenea ilustră descendenţă reprezintă nu numai o mare demnitate, dar şi o imensă obligaţie pe care, cel omagiat prin aceste rânduri a îndeplinit-o fără ezitare, dar şi cu o copleşitoare blândeţe şi smerenie.
În primăvara anului 1990, am participat la întronizarea marelui arhiereu pe stadionul “Ion Moina”, într-o vreme când uniţii din această eparhie nu aveau nici măcar o biserică în care să se desfăşoare această ceremonie. Pe stadion se găseau mii de credincioşi din întregul Ardeal şi, împreună cu soţia, ne-am găsit în imediata apropiere a lui Ion Raţiu, un alt vrednic fiu al Bisericii Române Unite. Încă mult timp după aceea, oficiile liturgice se săvârşeau în faţa statuii lui Matia Corvinul şi, bineînţeles, de multe ori l-am regăsit aici. (Printre cei de acolo, mulţi nu mai sunt, cum ar fi acad. Ştefan Pascu, prof. Gavril Scridon, sau prietenul meu cel mai bun, Ioan Bohotici.) Deşi decretul de interzicere a Bisericii Greco-Catolice a fost abrogat încă de la sfârşitul lunii decembrie 1989, o parte din calvarul acestei biserici a continuat, deoarece nu aveau lăcaşuri de cult, mai puţin în raza Mitropoliei Ortodoxe Române a Banatului, dar şi acolo s-a rezolvat punctual problema restituirii câtorva biserici.
În această ipostază de ierarh recunoscut oficial, IPS George a făcut hirotoniri de preoţi, a reînfiinţat Seminarul Teologic “Ap. Ioan”, a sfinţit primele biserici construite în eparhie, a reconstituit structurile bisericeşti şi, sub auspiciile Excelenţei Sale, s-a reluat apariţia revistei “Viaţa creştină”.
Şi, fiindcă al doilea meu prenume este Gheorghe, ca prenumele ierarhului, dar şi pentru că ştiam că a fost hirotonit încă în clandestinitate şi mai cunoşteam că a îndurat aproape 14 ani de puşcărie, de Sf. Gheorghe îl felicitam. Nu ştiu dacă numele meu îi spunea ceva, dar m-aş fi bucurat dacă, prin telegramele mele, i-aş fi adus o oarecare bucurie după o perioadă atât de chinuită, iar acum plină de răspundere.
În timpul procesului civil prin care s-a revendicat biserica “Schimbarea la Faţă”, strămutat la Bucureşti, televiziunea publică a intenţionat să facă un reportaj despre credincioşii care iarna, vara, pe ger, ploaie sau arşiţă, stăteau neclintiţi în Piaţa Unirii. La cererea fiului meu, care lucra la TVR, i-am adus la cunoştinţa Episcopului această acţiune, sugerându-i ca duminica următoare să fie şi dumnealui la altarul improvizat, având în fundal marele rege european şi impresionanta biserică romano-catolică. Şi-a exprimat satisfacţia că televiziunea nu mai este în întregime un organ mass-media exclusiv confesionalist (în favoarea bisericii majoritare) şi m-a asigurat că va oficia o liturghie arhierească, cum s-a şi întâmplat. Reportajul realizat profesionist cu unii dintre credincioşi ce stateau în genunchi pe zăpadă, a avut un impact emoţional puternic. Până la urmă, procesul s-a câştigat, hotărârea s-a pus în executare, în condiţii care nu-i onorează pe români (secvenţe din acest episod s-au dat şi pe Euronews), iar de atunci uniţii din Cluj se regăsesc în Catedrala “Iuliu Hossu”, pe care Roma a luat-o de la romano-catolicii maghiari şi a dat-o greco-catolicilor români.
Ulterior, am fost în audienţă pentru a-i cere sprijin într-o problemă familială. Nora mea trebuia să participe la un congres de medicină la Paris şi dorea să fie cazată la Misiunea Greco-Catolică Română din capitala Franţei. A fost foarte cordial, relatându-mi episoade din perioada detenţiei.
De atunci, nu l-am mai reăzut decât la ceremonii oficiale. M-a impresionat mult predarea ştafetei către Preasfinţia Sa Florentin în anul 2002, în prezenţa oficialităţilor, dar şi a IPS Bartolomeu. Actualul ierarh al diecezei s-a arătat extrem de atent cu antecesorul său. Arhiepiscopul ad personam a fost pomenit la Sfintele Liturghii, deşi retras din funcţie, în toate bisericile din eparhia de Cluj-Gherla, până la sfârşitul vieţii.
Mai doresc să relatez o împrejurare. Am participat la ceremonialul instalării IPS Lucian Mureşan ca mitropolit la Blaj, despre care s-a vorbit, datorită a doi ziarişti clujeni, atât la BBC, cât şi la Europa Liberă. În perioada de când Cardinalul Alexandru n-a putut să exercite funcţia de mitropolit, atribuţiile acestuia au fost îndeplinite tot de viitorul Arhiepiscop George. Mi s-a părut că nimeni nu i-a mulţumit pentru activitatea desfăşurată în această calitate, dar nu cred că părintele George s-a supărat foarte tare pentru această omisiune, fiindcă a fost un om blând şi bun. Când a fost nevoie, însă, a ştiut să fie ferm, cum impecabilă a fost poziţia adoptată faţă de concluziile conferinţei de la Balamant, ce a caracterizat necorespunzător uniţii din Răsăritul Europei. Din momentele de tărie de caracter şi fermitate aş dori să mă refer la unul esenţial. În procesul de la Tribunalul Militar Cluj, când procurorul i-a cerut condamnarea la moarte, la ultimul cuvânt al acuzatului, acesta a rostit o frază din Crez: “Cred într-una Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică…” În aceste circumstanţe, nu este de mirare că a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Duminică, 8 mai, a.c., la liturghia de la ora 10:30, PS Florentin a îndemnat credincioşii să se roage pentru ierarhul aflat pe patul de suferinţă la spital. Cred că ni s-au auzit rugăciunile, deoarece a trecut la Domnul la 87 de ani, după o viaţă plină de suferinţă, dar având drept corolar permanenta fidelitate faţă de credinţă şi omenia plină de generozitate în raport cu cei pe care i-a păstorit.
După PS Ioan Şişeştean, episcop de Maramureş, Biserica Română Unită a mai pierdut un ierarh, dar şi-a găsit un nou interlocutor la tronul ceresc.
Adrian Man, 12 mai 2011
