Acest virus în care numai unii cred, ucide rapid! Ca și cum ai crede sau nu în existența sau inexistența lui Dumnezeu! Diferența este că, în primul caz, nu ai vreme de filozofii și nici de „dreptul la opinie”! Nu crezi, poți să mori sau ucizi pe alții! Poate chiar pe ai tăi! Dar să zicem că și asta e o forma de „asumare”…
Problema este, însă că noi, unii (doar puțini, tot mai puțini, din păcate) cei din (unele) spitale, suntem prinși la mijloc! Și „murim”, mai mult sau mai puțin, din cauza acestei „necredințe” a lor! A tot mai multora!Si nu poți să nu te înfiori când vezi un caz ca al acelei doamne, frumoase, din Fetești, șefa UPU! Și mesajul sfâșietor al fiicei ei…
Și totuși, de ce mergem înainte? Ce D-zeu ne mai ține aici? Cât de multe vrem să ne mai „auzim”! Ba că suntem „sfinți/eroi”, ba că suntem „criminali/torționari”, tot aberant este… Mi-am pus muult această întrebare! Toți ne-am pus-o! Nu avem un răspuns, dar mergem totuși înainte, pentru că o singură bătălie pierdută nu înseamnă că am pierdut războiul! Pentru că și dacă pierzi lupta, felul în care o pierzi este de o importanță copleșitoare! Pentru că nu vrem să ne uităm în urmă și să numărăm lunile de când suntem „pe covid”, și, de acum noi știm să facem asta mai bine decât alții… mult mai bine! Și „nu este timp” să mai învețe și ei, dacă tot n-au făcut-o până acum! Pentru că întotdeauna, la o „căruță” un cal trage mai tare, și obosește mai mult, dar, fără el se va duce dracu’ șandramaua! Pentru că…
