Cu evenimentele din Ucraina, lumea a descoperit un nou „brand” rusesc, alături de cunoscutele deja matrioșka, vodka sau Kalașnikov. E vorba despre propaganda rusă. Occidentul a rămas impresionat de eficiența produsului propagandistic rusesc pe care îl subestimase până nu demult.
S-a constatat cu îngrijorare că până și populațiile statelor democratice nu sunt imune la minciunile Rusiei, pe care ea știe să le împacheteze cu o iscusință, ca să nu spunem perfidie, uimitoare, cu mult mai bine decât își împachetează produsele industriale.
Propaganda rusească privitor la Ucraina este absurdă, spunea Obama, respingând pretențiile lui Putin că invazia Crimeii ar fi fost necesară pentru a proteja etnicii ruși sau că aceasta ar fi justificată prin precedentele stabilite de Occident în Kosovo și Irak. Cu toate acestea, Russia Today, principala instituție propagandistică a Kremlinului, nu duce lipsă de audiență în SUA și Europa, și, dacă e să judecăm după reacțiile cititorilor de pe site-urile mai multor publicații, după invadarea Crimeii, reușea să convingă pe mulți americani și europeni că puterea de la Kiev a fost acaparată, cu ajutorul americanilor și europenilor, de „fasciști” și „neo-naziști” și că viața rușilor din Ucraina se află în pericol și ei îndură umilințe de nedescris.
Regula pieței spune că orice marfă are cumpărător, dar în acest caz e mai mult decât atât. Propaganda rusă a reușit, chiar dacă pe un timp scurt, să facă o breșă în zidul de apărare al occidentalilor, care au crezut că libertatea de exprimare, libertatea presei, pluralismul, diversitatea surselor de informație îi protejează de orice intervenție ideologică din afară.
Cu siguranță, succesele Kremlinului pe terenul minciunii deliberate l-ar umple de invidie pe Goebbels. Ne mai putând suporta „agresiunea informațională” a mass-media ruse, Rada Supremă de la Kiev s-a adresat cu o plângere către organizațiile jurnalistice internaționale, sperând că acestea îi vor convinge pe jurnaliștii ruși să respecte etica și standardele profesionale, difuzând informații obiective despre evenimentele din Ucraina.
Ca să ne facem o idee despre „capacitatea” propagandistică a mass-media ruse e suficient un singur exemplu: pe 12 iulie (la o lună după apelul deputaților ucraineni), „Первый канал” din Rusia a difuzat un interviu cu o cetățeancă din Slaviansk, care afirma că soldații ucraineni l-ar fi bătut în cuie, răstignindu-l pe o tablă de anunțuri, pe un băiețel de trei ani, în prezența mamei sale, silind-o să se uite cum fiul ei moare. În aceste condiții, cum să nu creadă rușii că Ucraina a încăput în mâna fasciștilor și să-i ceară lui Putin să trimită armată pentru salvarea rușilor din Donețk și Luhansk?
Faptul că propaganda rusă face ravagii nu numai în Rusia și în celelalte foste republici sovietice, ci și în țara pe care a atacat-o mișelește merită o cercetare mai atentă. Ceea ce le scapă de obicei celora care încearcă să descrie fenomenul propagandei rusești și cauzele eficienței sale e că aceasta nu numai că preia procedeele, principiile propagandei sovietice, ci se suprapune, cade pe terenul pregătit de propaganda sovietică. Propagandiștii ruși de azi continuă cauza propagandiștilor sovietici de ieri.
Antiamericanismul, antioccidentalismul de azi cade pe solul fertil, cultivat pe durata a mai multe secole de mașina propagandistică a PCUS, care controla nu numai sistemul învățământului politic, ci și sistemul educațional, de pregătire profesională și etică a copiilor.
Cum să nu creadă rușii, ucrainenii, moldovenii etc că protestele proeuropene din Ucraina au fost puse la cale de SUA și UE, dacă ei au asimilat din primii ani de școală că toată lumea conspiră împotriva URSS., a Rusiei în primul rând.
Cum să nu creadă rușii că avionul cu 298 de pasageri la bord, de pe ruta MH17, aparținând Air Malaysia, doborât deasupra regiunii Donețk ar fi de fapt enigmaticul avion malaesian MH370, dispărut în condiții neelucidate până acum, pe care militarii SUA l-ar fi umplut cu cadavre și l-ar trimis să-i provoace pe separatiștii, dacă orice rus este convins apriori că americanii sunt capabili de orice ticăloșie, că CIA conspiră zi și noapte împotriva Rusiei.
Oare nu se știa încă din perioada sovietică faptul că ucrainenii din vestul Ucrainei sunt niște banderoviști, rusofobi, simpatizanți ai nazismului și chiar naziști, că ei au luptat, conduși de Bandera, Șuhevici și alți lideri naționaliști împotriva puterii sovietice eliberatoare? Dacă în cazul RSSM, ni se inocula de la grădiniță că român este sinonim cu fascism, să ne mire că unii politicieni mai reușesc să sperie și azi pe pensionarii moldoveni cu pericolul românesc?
A existat în Occident un puternic curent prosovietic, alimentat de KGB, a cărui mesaj era că „lumina vine de la Răsărit”, de la Moscova, că URSS întruchipează viitorul omenirii, spre de deosebire de Occident, care este apusul ei. Propaganda rusă nu face decât să mizeze pe reflexele condiționate de propaganda sovietică. Dacă ar dori, rușii ar putea găsi informația necesară, dar ei nu doresc.
Propaganda de azi atinge o coardă sensibilizată demult, care vibra în surdină. Miturile antieuropene, răspândite înainte de semnarea acordului de asociere cu UE , sunt pe cât de absurde (că vom fi siliți să adoptăm catolicismul, de exemplu) pe atât de sperioase și credibile pentru unii, căci răspund unor „înclinații” sau fobii „organice”.
Oamenii se lasă influențați de propaganda rusă, deoarece „ei doresc să creadă că ne aflăm din nou în era supraputerilor și Rusia este una din acele supraputeri…. Rușii doresc să creadă în ceea ce le spune guvernul”, consideră pe bună dreptate un expert american.
