Trei sferturi din Palatul Banffy din Cluj-Napoca, în incinta căruia funcționează Muzeul de Artă, au fost retrocedate de către instanță moştenitorilor lui Nicolae Roșca, un fost negustor din Sălişte.

Potrivit deciziei emise de judecători, destinația imobilului nu poate fi schimbată în următorii 10 ani, așa că Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) nu este în pericol să rămână fără sediu.

Consiliul Județean Cluj a rămas numai cu un sfert din clădirea în care funcționează MACN.

Nicolae Roșca, unul din cei mai bogați Transilvăneni din perioada interbelică, de loc din Săliște, este asociat unui dosar întocmit de Mareșalul Antonescu, prin care revendica Tezaurul României, aflat din 1916, la Moscova. Pașaportul sibianului Roșca a fost găsit în luna mai 2018 într-un sertar dublu dintr-un dulap, alături de dosarul ”Tezaur Moscova. BIBLIORHAPT. 17416”, care cuprinde în 200 de pagini inventarul valorilor transportate în Rusia, între anii 1916 – 1917. ”E vorba de un dosar pe care mareșalul Ion Antonescu l-a trimis, când armata română avansa, alături de nemți, în 1941, spre Moscova. Bucureștiul anticipa că nemții vor cuceri Moscova, iar Guvernul dorea să ia tezaurul înapoi de la ruși”, explică o persoană de la BNR, într-o declarație neoficială, citată de ziarul Libertatea. Este practic inventarul pregătit pentru recuperarea aurului, ”bijuterii și alte obiecte de valoare”, așa cum scrie în acte, valori depozitate de România la Moscova, scrie turnulsfatului.ro.

Tezaurul României de la Moscova lasă umbre în Săliște

Documentul a fost găsit de un bucătar brașovean, Attila Szocs. Acesta a mers să ridice o vitrină de la un comerciant de mobilier vechi de la poalele Tâmpei, de la care obișnuiește să cumpere piese deosebite. Restauratorul de mobilă e un iranian cunoscut în Brașov drept David, stabilit de 30 de ani în România. Cei doi bărbați au încercat să urce vitrina în mașină. În interiorul piesei de epocă se aude un zgomot și după ce au demontat mobila au găsit înăuntru dosarul tezaurului. Dar și un pașaport pe numele Nicolae Roșca.

whatsapp-image-2019-03-06-at-13output-768x1024

Milionarul din Săliște

Nicolae Roșca, al cărui pașaport a fost găsit alături de documentul lui Antonescu, este un negustor din Săliște, decedat în anul 1993. Și-a început afacerile cu o mică fabrică de catrințe și pieptare pe care le vindea în târguri. Mai târziu, cu banii strânși din această mică producție a deschis la Alba Iulia un atelier în care se produceau jachete. A început să strângă o mică avere, ajungând să împrumute cu bani oameni importanți ai epocii, extinzându-și afacerile. Așa se face că Dionisie Bánffy a primit un împrumut de peste 28 de kilograme de aur de la săliștean, chiar în anii celui De-al Doilea Război Mondial. Bánffy n-a mai reușit să returneze împrumutul, iar Roșca a primit în schimb o parte importantă din Palatul Bánffy din Cluj Napoca, sediul de acum al Muzeului de Artă al Clujului. Urmașii lui Roșca au o decizie definitivă din 1999, prin care devin proprietari a trei sferturi din clădirea Muzeului de Artă din Cluj.

whatsapp-image-2019-03-06-at-13-41-011
11-11-1920x1080

Sursa foto: Libertatea și PressOne

Citește și: Febra plagiatului nu ține cont de culoarea politică! Daniel David: „După ce ți-ai luat doctoratul nu ești un mare expert în domeniu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.