Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor alege, pe 19 decembrie a.c., noii membri ai Consiliului de Supraveghere al companiei, unii dintre aceștia personaje extrem de controversate cu urme în MISA sau servicii secrete, afaceriști mai mult sau mai puțin vizibili și politruci din apropierea ministrului Economiei, Virgil Popescu.
Liberalii îi schimbă pe actualii supraveghetori cu unii de-ai lor, fără ca vreunul să aibă vreo legătură cu domeniul energetic, scrie Scandal de Gorj.
Adunarea Generală a Acționarilor a CE Oltenia va revoca cinci din cei șapte membri ai Consiliului de Supraveghere al companiei și vor alege niște persoane recomandate de filialele PNL din cele trei județe în care colosul energetic are activități de extracție cărbune sau producere de energie electrică.
Astfel, din noul CS vor face parte Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu, susținuți de PNL Gorj, potrivit unor surse politice.
Răzvan Alex Ionescu (41 de ani) este administrator și acționar unic al firmei Twinas Group SRL, cea care deține agenția de turism 4 Holiday din Tg-Jiu. Societatea are un singur salariat, potrivit datelor ANAF pentru anul financiar precedent, o cifră de afaceri de 88.000 de lei și un profit 36.000 de lei.
Acesta și-a început cariera profesională ca inginer instalații la Rovincon SA, apoi administrator la Doionescu Invest SRL, radiată în urmă cu nouă ani. Ulterior a fost angajatul firmei Sitorar, în prezent, fără activitate, și apoi a ajuns în curtea miliardarului Ilie Ilinca, la Luzan Com SRL, ca și director tehnic.
Cel pe care liberalii îl susțin ca supraveghetor la CEO a fost director general la Siralmi Services SRL Tg-Jiu, firmă care comercializa bazine și rezervoare din fibra de sticla, fose septice, elemente de tuning auto și ambarcatiuni. Societatea a avut o cifră de afaceri de 14.000 de lei și a generat pierderi, în 2018.
Răzvan Alex Ionescu este membru în CA al Comal SA, firma care a deținut multe spații comerciale în Tg-Jiu, în special fostele alimentări din vremea regimului comunist.
Trebuie spus că există mai multe controverse legate de trecutul său ca și membru sau adept al MISA. Sursele citate afirmă că Ionescu era nelipsit la spiralele de la Herculane și la alte întruniri ale adepților integrării spirituale în absolut.
Mai mult, preferatul liberalilor are o gaură în activitatea lui de afacerist, în perioada 2013-2015. Aceleași surse susțin că e exact perioada în care Ionescu se ocupa de Security Portal SRL ca și administrator. Acest aspect a fost omis din CV pentru că, în noiembrie 2013, societatea a efectuat analiza de risc pentru serviciile de pază la CEO, pentru suma de 71.000 de lei.
La dosarul său de cadre lipsește și perioada 2005-2006, când traseul professional pare întrerupt. Despre acea perioadă aceleași surse afirmă că Ionescu a activat într-un serviciu secret.
Cine este Iulian Popescu?
Un alt târgujian susținut de PNL Gorj pentru poziția de supraveghetor al CEO este Iulian Vasile Popescu. Acesta este director general și fondator al firmei Softehnica SRL, care a fost înființată la Tg-Jiu și mutate, ulterior în Capitală. Societatea activează în domeniul realizării de soft-uri (software orientat client) și a avut o cifră de afaceri 5,6 milioane de lei și profit de 607.000 de lei, anul trecut, cu 28 de angajați.
Despre Popescu nu se știu prea multe lucruri, cu excepția faptului că este și președinte al Asocieației Excelsior pentru excelență în educație, în rest, nici liberalii n-au auzit de el. Totuși, trebuie precizat că, la nivel speculativ, se vorbește de o susținere a acestuia și din partea ”dinozaurului” liberal, Nini Săpunaru, numit recent în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Secretariatului de Stat al Guvernului.
Sinecuriștii PNL Mehedinți, în CS
PNL Mehedinți sau, mai exact, ministrul Economiei, Virgil Popescu, cel care conduce organizația liberală din județul vecin, susține, pentru pozițiile de supraveghetori ai CEO, doi lideri ai partidului.
Dumitru Mărculescu, secretar general al PNL Mehedinți, consilier județean și director comercial al Secom SA, operatorul regional de apă și canal din județ, apropiat al ministrului Economiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu este unul dintre aceștia.
Până în 2016 consilier juridic la Hidroserv Porțile de fier, unitate pe care a și condus-o, din postura de director general, instalat tot politic, în trecut. Măculescu a început activitatea profesională ca electrician la Hidroelectrica Porțile de Fier și a evoluat la jurist și inspector de resurse umane.
Al doilea favorit al ministrului Economiei pentru un post în CS al CEO este Constantin Săceanu, vicepreședinte PNL Mehedinți. În anul 2005 Constantin Săceanu a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Mehedinţi, unde a stat până în luna martie a anului 2007, când a fost numit director general al RAAN și președinte al CA al societății.
În vremea în care a condus Regia de apă grea, societatea a avut o evoluție financiară negativă, iar presa a scris că Săceanu nu a fost strain de plățile fictive către firmele rromilor de la Strehaia și l-a numit ”groparul RAAN”. A fost ales la conferinţa judeţeană din toamna anului 2013 în funcţia de vicepreşedinte al PNL Mehedinţi, alegeri la care Virgil Popescu a devenit noul preşedinte al partidului.
În prezent, Săceanu este consilier județean și director al Serviciului de Alimentare cu Energie Termică aflat sub autoritatea Consiliului Local Dr.Tr.Severin. Până să acceadă în această funcție a condus societatea Campus Con Tur SRL, o firmă care se ocupă de proiectare și cadastru.
Stoica de la Dolj are și el omul său la CEO
Liberalii de la Dolj vor și ei omul lor în CS al CEO. Ștefan Stoica, liderul PNL Dolj îl impinge în poziția de supraveghetor al companiei energetice din Oltenia pe Ionuț Cosmin Mitrică, membru în BPJ al PNL Dolj. Despre Mitrică se știe doar că este avocat și mediator și nu are nici o legătură cu energia, la fel ca toți ceilalți favoriți ai liberalilor să preia posturile de supraveghetori ai CEO.