După mai multe ”frământări”, noua conducere a Prefecturii Cluj, compusă din Prefectul Irina Munteanu (PNL) și subprefecții  Tasnádi István Szilárd (UDMR) şi Răzvan Ciortea (PSD), a fost investită oficial.

Cei trei au depus jurământul în cadrul unei ceremonii desfășurată în sala mare de la Instituția Prefectului Cluj.

Guvernul a numit, miercuri, noua componență de la Prefectura Cluj. Astfel, fostul prefect Tasnádi István Szilárd a făcut rocada cu Irina Munteanu, care până acum ocupa funcția de subprefect. Astfel, PNL Cluj a revenit la șefia Prefecturii la aproximativ un an distanță.

Irina Munteanu s-a adresat celor prezenți în sală afirmând că „împreună” am trecut prin cei mai grei doi ani din istoria recentă.

„Ne-am confruntat cu pandemia, extraordinar de dificilă și greu de gestionat, am coordonat campania de vaccinare și am adus județul pe primul loc și din acest punct de vedere, după Capitală. Am făcut cu toții o echipă extraordinară și am făcut față cu succes tuturor provocărilor. Județul Cluj se definește prin oamenii lui și prin rezultatele acestora.

Vă sunt recunoscătoare pentru că am știut să lucrăm bine împreună.  Avem în față o nouă provocare, cauzată de incidentele din Ucraina. Avem de-a face cu o solidaritate extraordinară a comunității clujene. Sunt convinsă că vom face față cu brio tuturor provocărilor și dificultăților care vor veni de acum încolo”, a declarat noul prefect de Cluj.

Subprefectul Tasnádi István Szilárd, care a deținut până ieri funcția de prefect, a ținut să le mulțuimească tuturor celor care l-au ajutat atât timp cât a deținut șefia Prefecturii Cluj și i-a asigurat că vor colabora foarte bine și în continuare.

Noul subprefect Răzvan Ciortea, vizibil emoționat de eveniment, a avut un discurs mai scurt, precizând totuși că este o mare onoare și responsabilitate pentru el această funcție.

La ceremonia de învestire a noii conduceri de la Prefectura Cluj au participat, printre alții, primarii din Turda, Gherla, Huedin, liderul PSD Cluj, Alexandru Cordoș, dar și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.