Mihnea Costoiu, Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea , a declarat joi, 08.11.2013,  la Cluj-Napoca, la o conferinţă organizată la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, că România a aprobat un nou Cod Fiscal, care prevede reduceri fiscale de până la 50 la sută pentru firme care activează în domeniul cercetării şi al dezvoltării.

„Suntem în plină negociere cu partenerii internaţionali pentru a lărgi facilităţile fiscale pentru cercetători. Este extrem de important să reuşim acest lucru, pentru că ne dorim parteneriate puternice între companii şi universităţi. Şi cred că aceste facilităţi trebuie acordate acestui tip de parteneriat”, a menţionat ministrul delegat pentru Cercetare.

Costoiu a mai adaugat  că România este datoare să transforme universităţile în poli de cercetare, dezvoltare şi inovare, aceasta fiind singura şansă de dezvoltare a acestei zone a Europei.

Mihnea Costoiu a participă, joi, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, la Conferinţa Rectorilor Universităţilor Dunărene (DRC), la care sunt prezenţi 46 de rectori de universităţi din 11 state europene. Printre invitaţi se numără şi comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi secretarul de stat în Ministerul de Externe Bogdan Aurescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.