Un grup de șase români care locuiau de mai mulţi ani în Florida au fost arestaţi.

Aceștia au jefuit 636 de biserici din S.U.A. Daunele depăşesc 740.000 de dolari.

Patru dintre cei şase componenţi ai bandei au fost arestaţi pe 26 mai şi sunt încarceraţi la închisoarea din Orange County, Florida. Este vorba de Ionuţ Răducan (33 de ani), Marius Dumitru (27), Marius (Viorel) Dumitru (34) şi Panait Dumitru (32). Ei sunt acuzaţi de escrocherie, jaf, folosire nelegală de informaţii personale şi spălare de bani. Ceilalţi doi componenţi ai bandei, Simona Trandafir (39 de ani) şi Cătălin Trandafir (45 de ani), au încercat să fugă prin Mexic, însă au fost prinşi şi arestaţi de poliţia din oraşul Tijuana pe 29 mai.

În prezent, Poliţia din Florida a demarat procedurile pentru extrădarea celor doi în America. „Adevărul” a solicitat comisarului-şef al Poliţiei din Florida rechizitoriul privind jafurile din bisericile americane, iar la doar două ore de la solicitarea trimisă prin e-mail autorităţilor americane a primit amplul rechizitoriu şi toate informaţiile solicitate. Vă prezentăm în cele ce urmează în exclusivitate şi în premieră date spectaculoase din dosarul bandei de români care a jefuit nu mai puţin de 636 de biserici din America, dintre care 355 din statul Florida. Numele operaţiunii poliţiştilor, inspirat din Biblie Interesant este şi numele dat de poliţiştii americani operaţiunii ce a dus la prinderea celor şase hoţi români – „Thou shalt not steal”, în traducere „Să nu furi”, adică una dintre Cele 10 Porunci.

Investigaţia Poliţiei din Florida a început pe 7 decembrie 2020, după ce au fost identificate, în primă instanţă, câteva zeci de biserici de la care furaseră românii. Banda de români a jefuit cele 636 de biserici din America în perioada 26 noiembrie 2019-24 mai 2021. Concret, cei şase hoţi furau cecuri cu donaţii din cutiile poştale. Aceştia aveau deschise mai multe conturi pe care le foloseau pentru a încasa banii de pe cecurile furate, iar apoi retrăgeau numerar de la numeroase bancomate. Conform informaţiilor furnizate de Departamentul de Poliţie din Florida, peste 1.500 de cecuri au fost furate de banda de români din cutiile poştale ale bisericilor. Cele mai mari sume furate de pe cecurile cu donaţii, în valoare totală de 28.000 de dolari, au fost înregistrate în perioada 7 ianuarie 2020-18 februarie 2020 de la Biserica Metodistă din oraşul Naples. De aici au fost furate din cutiile poştale două cecuri a câte 5.000 de dolari, un cec de 8.000 de dolari şi un altul de 10.000 de dolari

Anchetatorii americani precizează că datorită naturii organizării lor religioase, bisericile nu se aşteaptă la donaţii regulate şi drept urmare nu ştiu că cecurile cu donaţii au fost furate. 85 de biserici jefuite într-o zi După cum precizează anchetatorii americani în rechizitoriul ce se întinde pe aproape o sută de pagini, toţi cei şase hoţi români locuiau la aceeaşi adresă din oraşul Orlando din Florida. Conform anchetatorilor, într-o singură zi cei şase hoţi au reuşit să fure cecuri de la nu mai puţin de 85 de biserici. Un avantaj pentru banda de români a fost faptul că locuiau în Orlando, oraş localizat central în statul Florida şi aflat la maximum trei ore de condus cu maşina de majoritatea bisericilor jefuite.

Toţi cei şase români locuiau într-o casă cu trei camere din vestul oraşului Orlando, într-o zonă unde chiria media lunară este de 1.500 de dolari pe lună.

Sursa: adev.ro/qud32a

Citește și: Să ne ținem copiii acasă, în Romania, este desigur un proiect prin care ne gândim la viitor. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.