Magoffice Web SRL, o firma de apartament din Florești specializată în activități de realizare a soft-ului la comandă, a reușit performanța să încheie contracte pe bani publici în fiecare zi. Societatea vinde orice, mai puțin serviciile specificate la obiectul de activitate.
Astfel, nu mare ne-a fost mirarea să descoperim că Magoffice Web SRL, societe patronată de Gelu și Ioana Mădălin, a trecut brusc de la software la hardware și a vândut Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) Cluj-Napoca laptopuri cu 208.800 de lei. Firma a concurat la licitație cu alte două companii însă s-a stabilit că a prezentat oferta cu prețul cel mai bun și a prins, la data de 31 octombrie, contractul de peste 41.000 de euro. Pe lângă laptopuri, firma a câștigat într-o singură zi alte trei licitații organizate de AIMM Cluj-Napoca. La data de 27 octombrie a încheiat trei contracte pentru vânzarea a opt imprimante laser în valoare totală de 36.350 de lei.
Magoffice a reușit imposibilul: vinde sare la Salina Turda
Firma a vrut să demonstreze că e bună la toate și a reușit să vândă chiar și sare Salinei Turda. Contractul a fost încheiat la data de 28 septembrie, iar Salina Turda a plătit 11.690 de lei pe 700 de saci de sare de 600 de grame. La data de 21 septembrie firma a vândut 200 de genți termoizolante în schimbul sumei de 7100 de lei, 500 de râșnițe pentru sare sau piper cu 9200 de lei, șorțuri de bucătorie cu 9190 de lei, borsete cu 7150 de lei și un guler de sticlă cu 1600 de lei. Astfe, într-o singură zi, firma a încheiat cinci contractele de achiziție directă cu Salina Turda. În aceeași zi a vândut către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca produse de birou în valoare de peste 4500 de lei, în baza a trei contracte de achiziție directă.
Procurorii clujeni se aprovizionează cu hârtie igienică de la firma din Florești
La data de 22 septembrie, firma a încheiat un contract de achiziție directă cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru achiziția unor produse de stocare, fiind singurul contract din ultimele două luni care intră, oarecum, în sfera de activitate oficială a Magoffice Web SRL. Apoi, trei zile mai târziu firma pricepută la toate a vândut cu 1155 de lei către Parchet saci menajeri, mănuși de menaj, săpun lichid, bureți de vase, lavete și hârtie igienică … cu trei straturi. La data de 16 octombrie, firma a vândut Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și un scaun ergonomic din plasă în schimbul sumei de 365 de lei, articole de papetărie, și un nou pachet cu produse de curățenie și hârtie igienică.
De asemenea, a încheiat un contract de achiziții directe cu Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca pentru vânzarea a două manechine din fibră de sticlă cu 1831 de lei, 2 peruci și două seturi de extensii contra sumei de 5220 de lei. De asemenea, a vândut o lampă led cu reîncărcare wireless Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Societatea, un fel de Dragonul Roșu sau Piața Mărăști online
Dacă credeați că firma a vândut deja tot ce s-ar fi putut, ține-ți vă bine! La data de 25 octombrie a încheiat un contract de achiziție directă cu Școala Gimanzială „Emil Isac” din Cluj-Napoca pentru vânzarea unui boiler electric. În descrierea achiziției se arată că firma își asumă responsabilitatea și pentru mantajul și punerea în funcțiune a boilerului. Tot atunci liceul a mai cumpărat de la Magoffice Web un compute, o tablă magnetică și un panou de plută.
Pe lista instituțiilor publice care au beneficiat în ultimele două luni de serviciile Magoffice Web SRL se numără Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, Compania de Apă Someș, Universitatea Babeș Bolyai, Aeroportul Internațional Avram Iancu, Școala Profesională Specială Samus, Asociația Aeroporturilor din România și Opera Națională Cluj.
Pe site-ul Magoffice nu apare aproape niciunul dintre produsele pe care le vinde la sume frumușele instituțiilor publice, semn că stocurile sunt făcute în funcție de nevoile clienților fideli.
Cu ce ar trebui să se ocupe, de fapt, firma?
Obiectul de activitate al Magoffice Web SRL face referire la „activități de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client)”, fix cu ce nu pare că se ocupă societatea, luând în considerare contractele încheiate cu instituțiile publice.
Această clasă include activitățile de scriere (programare), modificare, testare și asistență privind produsele software. Este asemenea inclusă scrierea de programe urmând indicațiile utilizatorilor (programe orientate pe client).
Această clasă include:
- proiectarea structurii și conținutului și/sau scrierea codului de calculator necesar pentru a crea și implementa:
- sisteme software
- aplicații software
- baze de date
- pagini web
- adaptarea software-ului potrivit cerințelor specifice, adică modificarea și configurarea unei aplicații existente astfel încât devine compatibilă și funcțională, potrivit mediului sistemului informatic al clientului
Ce articol este asta? Sunteti seriosi?