O firmă din Gherla, K G T INVEST SA, a fost implicată într-o mega fraudă în valoare de peste 10 milioane lei. În companie o parte dintre acționari au fost membrii familiei Fărcaș din Gherla, rudele politicianul gherlean Dorin Marian, fost consilier prezidențial și șef al Cancelariei Primului Ministru. De pe urma afacerii a fost condamnat Miron Panaitescu, creierul afacerii Hexi Pharma. Însă el a ieșit rapid din închisoare pentru că activitatea lui infracțională era abia la început.

K G T INVEST, o societate din Gherla care a fost radiată între timp, este unul dintre ”vehiculele” folosite de Miron Panaitescu, unul dintre cei mai titrați infractori din domeniul economic din România. În urmă cu mai mulți ani, firma din Gherla a fost folosită la o serie de infracțiuni economice în cadrul cărora pachete de acțiuni care valorau peste 10 milioane de lei au fost transferate din patrimoniul SIF Banat-Crisana, SIF Oltenia, SIF Muntenia și a altor proprietari în conturile unor firme controlate de Miron Panaitescu si unul dintre partenerii lui, Ciprian Robert Sava.

Practic, cei doi au inaugurat în România hacking-ul, într-o perioadă în care abia se auzea de internet. Acțiunile luate de la SIF-uri au fost tranzacționate prin intermediul SVM-urilor (societăți de valori mobiliare, n.red.) A&A Invel, SVM KGT Invest, SVM Expert Broker Grou SA la ordinul SVM Val Inest SA. Ulterior ele au ajuns în patrimoniul firmei Amadeus Group și Broadhurst Limited.

O altă țintă a lui Panaitescu și Sava a fost Comvex SA, companie care în urmă cu peste 20 de ani era unul dintre puținii operatori portuari din România. Cei doi sunt acuzaţi de faptul că prin intermediul unei firme de brokeraj au obţinut acces la datele acţionarilor SC Comvex SA, iar ulterior ar fi realizat tranzacţii fictive cu acţiunile, pe piaţa electronică. În urma „scamatoriei Comvex”, sute de persoane s-au trezit că le-au fost vândute acţiunile, fără ca măcar să aibă cunoştinţă de eventuale tranzacţii. Întreaga tărăşenie a ieşit la iveală după ce oamenii au constatat că nu-şi mai primesc dividendele. Întrebând unde este greşeala, aceştia au aflat cu stupoare că nu mai sunt acţionari ai SC Comvex SA.

În același mod, cei doi au furat de la SIF Oltenia acțiuni în valoare de peste 600.000 de lei.

Dacă firma din Gherla a fost trasă pe linie moartă, o parte dintre societățile lui Panaitescu care au avut legături cu societatea radiată, cum ar fi ODIN MANAGEMENT SA, WHITE PRIDE 1488 SRL sau SCHADENFREUDE SRL, funcționează în continuare.

Primul furt electronic de acțiuni din România

Potrivit rechizitoriului, afacerea a pornit în în vara anului 1998, când Panaitescu Miron Victor i-a propus lui Bucur Constantin – acționar majoritar la SVM GRIN SA – să vândă împreună acțiuni pe piața de capital, fără a avea acordul titularilor, motivând că pentru aceasta au nevoie de un SVM intermediar și de datele acționarilor în registrele diferitelor societăți.

Astfel, a apărut firma din Gherla.

”Între SVM KGT INVEST SA GHERLA reprezentată prin Coroian Chirilă Petrus și SVM VALINVEST SA reprezentata de inculpatul Sava Ciprian Robert, care utiliza identitatea falsă de Constantin Adrian, s-a încheiat un contract de intermediere de valori mobiliare, clauzele fiind identice cu cele cuprinse în contractele încheiate de către inculpat cu SVM A/A INVEST SA și SVM EXPERT BROKER GROUP SA .

La încheierea contractului, inculpatul Sava a prezentat un înscris falsificat reprezentând o Hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor SVM VALINVEST SA BAIA MARE din data de 23.12.1998 din care rezulta că s-a aprobat cesiunea pachetului majoritar de către Panaitescu Miron Victor către Constantin Adrian. De asemenea, prin aceeași Adunare Generală s-ar fi procedat la alegerea unui nou consiliu de administrație.

Conform înțelegerii intervenite între inculpat și SVM KGT INVEST SA, ordinele de tranzacționare se transmiteau prin fax, iar banii obținuți se virau în contul societății beneficiare.

Începând cu data de 16.12.1998, de la nr de fax 230.10.10, aparținând cabinei Telex- Fax Floreasca nr 1- 3 a Direcției Telecomunicații București au început să fie transmise facsimile cuprinzând ordine de vânzare cumpărare acțiuni în contul SVM VALINVEST SA, ordine ce indicau nr de cont 2511000041900437 de la West Bank în care urmau să se achite sumele obținute din vânzări.

În această modalitate, în perioada 16.12.1998 – 18.01.1999 au fost tranzacționate acțiuni aparținând unui număr de 1.939 persoane.

Conform situației privind tranzacțiile efectuate de SVM KGT INVEST SA, rezultă că în perioada 17.12.1998 – 13.01.1999 s-au efectuat ordine de vânzare de acțiuni pe piața de capital pentru SVM VALINVEST SA, în valoare totală de 1.163.616.980 lei (vechi, n.red.) și ordine de cumpărare în valoare de 374.158.020 lei (vechi)”, arată rechizitoriul.

Toți acești bani au fost tranzacționați prin intermediul unor acte false. După ce a fost trimis în judecată în acest dosar, Panaitescu a fost judecat în stare de libertate. În 2003, el a fost condamnat definitiv la 11 ani de închisoare.

Însă, după 4 ani de pușcărie el a fost eliberat condiționat și a devenit director în afacerea Hexi Pharma.

După 10 ani de libertate și afaceri cu dezinfectanți, Panaitescu a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani în dosarul Hexi Pharma.

Panaitescu a pus un dependent de heroină să figureze în actele unei firme

Anul acesta, Curtea de Apel Cluj a prezentat ultima parte a ”dramoletei” în care Miron Panaitescu, unul dintre acționarii afacerii Hexi Pharma, sprijinită de băieții deștepți din Servicii, a fost condamnat definitiv.

El a fost trimis în judecată, la Tribunalul Sălaj pentru evaziune fiscală, dar chiar dacă a fost condamnat și este recidivist în infracțiunile economice, nu va face nicio zi de pușcărie pentru dosarul respectiv.

Panaitescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. Însă, pentru că din alte dosare avea alte condamnări pedeapsa rezultantă a fost de 4 ani și 3 luni. Însă, datorită unei mențiuni a sentinței, practic, Panaitescu nu a primit nicio zi de închisoare în plus pentru dosarul respectiv. Prin prezența de spirit a judecătorilor de la Tribunalul Sălaj, instanța de fond, și a celor de la Curtea de Apel Cluj, care au menținut această decizie, s-a ajuns la concluzia că, de fapt, infracțiunea de care el a fost acuzat este concurentă cu alta pentru care deja fusese condamnat.

Practic, Panaitescu va trebui să plătească, alături de ceilalți doi inculpați, suma de 361.695 lei, bani calculați cu titlul de prejudiciu.

Pe parcursul anchetei, procurorul a descoperit că, societatea Nymus UUB a fost înființată la inițiativa lui PANAITESCU MIRON VICTOR, care, din cauza mai multor condamnări suferite și neavând dreptul de a înființa societăți comerciale, i-a propus lui Ioniță Dan Petru să deschidă firma. El era internat la Azilul de Bătrâni, Casa Sf. Ecaterina din loc. Afumați, jud. Ilfov, fiind diagnosticat de mai mulți ani cu afecțiuni psihice și toxicomanie cu heroină. De altfel, Ioniță era unul dintre ”asociații” stabili ai lui Panaitescu, el figurând ca asociat în mai multe societăți păpușate de fostul administrator al Hexi Pharma.

„Un hacker briliant”

În 2016, Gazeta Sporturilor scria despre cum se reuniseră Condrea și Panaitescu, colegi de facultate, în 2010. Panaitescu era considerat „un hacker briliant” de cunoscuți. Pe lângă apropierea de Condrea și legăturile cu societățile offshore create de patronul său, Panaitescu era recunoscut pentru înființarea unor ONG-uri cu nume apropiate de firmele din grup „pentru alte artificii financiare”. În prezent, Miron Victor Panaitescu este acționar la 53 de companii și administrator la 47 de firme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here