Bursele oferite de cei de la Fundația Transylvania College din Cluj-Napoca le pot primi orice elev din țară. Trei burse vor fi oferite elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură, pe toată durata liceului. Acestea vor avea o valoare anuală de 37.000 de euro și se vor adresa celor care vor absolvi clasa a VII-A. Elevii din toată țara care vor dori să studieze la Transylvania College se pot înscrie până pe 6 mai, iar candidații vor trece printr-o serie de teste.

„Candidaţii pentru bursele oferite de Transylvania College Scholarship Society pot fi elevi din orice instituţie de învăţământ, din orice oraş din ţară. Bursele sunt oferite pentru întreaga perioadă a studiilor liceale şi includ integral taxa anuală de şcolarizare, iar în cazul elevilor din alte localităţi, cazarea în internatul şcolii“, precizează conducerea școlii.

 

Elevii vor trece prin trei etape. Prima etapă presupune depunerea până pe data de 6 mai a unui dosar ce trebuie să conţină cererea de bursă, scrisoarea de motivaţie a elevului, o scrisoare de motivaţie din partea părintelui şi una de recomandare din partea unui cadru didactic (tipizată). Toate documentele vor fi solicitate prin e-mail la adresa: scholarship-society@transylvania-college.ro. A doua etapă va fi susținerea testelor de limba engleză și matematică, iar a treia va presupune un interviu cu comisia de burse. Din comisie vor face parte reprezentaţi ai şcolii, ai părinţilor din comunitatea Transylvania College, reprezentanţi ai universităţilor locale şi specialişti din mediul de afaceri.

Citește materialul integral pe Adevărul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.