„La Jeune fille sophistiquée (Nancy Cunard)/ Tânără sofisticată (Nancy Cunard)”, o sculptură unică din bronz lustruit, realizată de Constantin Brâncuşi la Paris în 1932, a fost adjudecată pentru preţul-record de 71 de milioane de dolari, la o licitaţie care a fost organizată marţi de casa Chirstie’s New York, relatează News.ro.

Potrivit The New York Times, această vânzare din cadrul sesiunii „Evening Sale of Impressionist and Modern Art” a stabilit un nou record pentru lucrările lui Brâncuşi la licitaţii.

Anterior, acest record era deţinut de sculptura din bronz “La Muse Endormie”, care a fost vândută cu 57,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată de Christie’s.

Pentru lucrarea „La Jeune fille sophistiquée (Nancy Cunard)/ Tânără sofisticată (Nancy Cunard)” s-au luptat trei persoane. Potrivit casei Christie’s, aceasta a fost adjudecată de o persoană care a dorit să îşi păstreze anonimatul şi care a participat la licitaţie prin telefon. Cumpărătorul a ajuns la aproximativ 190.000 de dolari reprezentând taxe pentru această tranzacţie.

Casa Christie’s estimase că această sculptură se va vinde cu cel puţin 70 de milioane de dolari.

Lucrarea face parte din colecţia „Elizabeth şi Frederick Stafford”. Cei doi au cumpărat statueta direct de la Brâncuşi, în timpul unei vizite în atelierul său în 1955, şi a rămas în colecţia lor de atunci.

Potrivit artdaily.com, extraordinara lucrare „La Jeune fille sophistiquée” este singurul exemplar în bronz al portretului stilizat făcut de Brâncuşi scriitoarei şi activistei anglo-americane Nancy Cunard.

Lucrarea păstrează stilul original al artistului – sculptura în marmură – un factor extrem de important, având în vedere câtă importanţa acorda Brâncuşi interacţiunii dintre materiale, subiecţii săi sculpturali şi piedestalele pe care le aşeza.

Conor Jordan, specialist în artă modernă şi contemporană, a remarcat: „O lucrare îndrăzneaţă şi rafinată, lucrarea Brâncuşi din Colecţia Elizabeth Stafford reprezintă unul dintre puţinele bronzuri ale artistului care şi-au păstart baza originală (…) Apariţia sa pe piaţă va fi un eveniment extraordinar pentru cei mai importanţi colecţionari ai artei moderne din lume”.

Brâncuşi a întâlnit-o pe Nancy Cunard în 1923 prin poetul dadaist Tristan Tzara. „Totul în ceea ce priveşte comportamentul ei, îşi aminteşte Brâncuşi, arăta cât de sofisticată era la acea vreme”.

Cunard nu i-a pozat niciodată lui Brâncuşi şi a aflat după mai mulţi ani că a sculptat o figură care-i poartă numele.

În ultimii 40 de ani, lucrarea „La Jeune fille sophistiquée (Nancy Cunard)” a fost împrumutată de Metropolitan Museum of Art din New York. O altă versiune a sculputurii, dar în lemn, se află în colecţia muzeului Nelson-Atkins din Kansas City.

O altă lucrare care a stabilit un record la licitaţie pentru un artist a fost pictura abstractă „Suprematist Composition” a artistului rus Kazimir Malevich, care a fost vândută cu 85,8 de milioane de dolari, preţ în care sunt incluse şi taxele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.