Alegerea celui de-al 44-lea preşedinte american, în persoana senatorului Barack Obama, candidatul Partidului Democrat, care devine cea mai importantă persoană din univers, ţinând seama de ponderea SUA, în eşichierul mondial, a fost şi nu prea o surpriză. Deja, de mult, cele mai numeroase sondaje de opinie îl declarau câştigător, dar am avut ezitări de a accepta această prognoză, ţinând seama de originea africană, tatăl acestuia fiind originar din Kenya. Un om de culoare în fruntea Americii, confruntată cu cele mai severe provocări, atât pe plan intern cât şi extern, este o miză mare pentru prietenii americani.
Şi noi, românii, am reverberat la aceste alegeri, fiindcă bunicii şi părinţii noştrii i-au tot aşteptat pe americani. După o jumătate de secol militarii SUA se găsesc la Aeroportul M. Kogălniceanu, iar firma Ford se află la Craiova. Despre firma Bechtel vorbesc mai puţin, deoarece până acum, prezenţa acesteia nu este o reuşită. Ce s-a întâmplat nu este puţin lucru şi câteodată nu ne dăm seama de importanţa acestei situaţii, cât timp suntem implicaţi în tot felul de scandaluri interne, ce se desfăşoară mai necivilizat ca în timpul lui Caragiale. Confruntarea John McCain – Obama a fost una dură, mai ales că în trecutul candidatului democrat sunt perioade şi împrejurări care nu i-au fost favorabile, dar întotdeauna s-au desfăşurat civilizat. De fiecare dată Obama l-a considerat pe adversarul său un erou pentru cele întâmplate în Vietnam. De acest aspect ar trebui să ţină seama şi competitorii noştrii pentru alegerile din 30 noiembrie. Fiindcă tot l-am amintit pe Caragiale, nu ar trebui să continuăm, din nou, cuvintele acestuia: „Suntem cum suntem şi tare îmi este teamă că tot aşa o să rămânem”. Măcar, din când în când, trebuie să fim sincronici cu lumea occidentală, respectiv cu sistemul ei politic. Nu este societatea perfectă, dimpotrivă, dar istoria nu a cunoscut un sistem mai bun decât cel democratic.
Am fost martorul mişcării de emancipare a negrilor, prin care se opuneau discriminării în şcoli şi autobuse, uneori opoziţia îmbrăca forme violente, dar acum oamenii de culoare sunt miniştrii şi, în fine, unul dintre ei a devenit Preşedintele Americii. Nu a fost ales pentru culoarea pielii, ci pentru carisma lui şi pentru că a prezentat un program care ar putea îmbunătăţii orizontul economic în scădere, demonstrând că ţara sa este una a tuturor posibilităţilor, fiindcă poate îmbrăţişa „a new american dream”.
Aleterile au trecut, dar cu spunea un ziarist american, „poezia s-a încheiat, urmează proza”. Discursul lui Obama mi s-a părut impecabil, lipsit de emfază şi ancorat pe dezideratul schimbării pe care cu toţii, din America până în Europa şi Australia, o dorim în bine. Euforia de la Chicago a fost generală, mulţi susţinători aveau ochii în lacrimi şi mi-am adus aminte cu nostalgie cât am fost de bucuroşi când Emil Constantinescu, în 1995, a vorbit în Piaţa Universităţii.
Pentru România, cu noua administraţie, nu sunt perspective ca relaţiile să involueze, dar foarte important este şi cine va conduce Departamentul de Stat.
Să-i urăm lui Obama luciditate şi o evaluare corectă a posibilităţilor raportate la dorinţele acestuia şi la promisiunile electorale. Să nu uite de noi şi de zona Mării Negre.
Adrian Man
7 noiembrie 2008-11-07
