Americanii, britanicii  și italienii au fost plăcut surprinși de această bijuterie din inima Transilvaniei, despre care s-au întrecut să scrie în termeni pozitivi. Chiar și o revistă de arhitectură și design a făcut aici un reportaj în care a prezentat Salina Turda ca destinația ideală pentru un turist care ajunge în județul Cluj.

Primii care au scris recent despre Salina Turda sunt britanicii de la The Telegraph. Apoi, si revista Design Boom, specializată pe arhitectură și design, a descris, ilustrând cu fotografii, aspectul spectaculos al obiectivului turistic clujean. Italienii de la Il Post a scris despre frumusețile din adâncuri:„De câțiva ani, mina a fost transformată într-un muzeu subteran, probabil, cel mai mare muzeu construit vreodată în interiorul unei mine, cu un centru de sport, un amfiteatru, un loc de joacă cu bowling și chiar o roată și un mic lac cu bărci de închiriat. Muzeul se întinde la peste 120 de metri adâncime și este împărțit în trei niveluri, la care vizitatorii pot ajunge cu liftul”, descrie site-ul italian.

Nici americanii nu au trecut cu vederea Salina Turda, iar The Huffington Post a scris că este„un punct de atracţie uimitoare. Deci, data viitoare când vă aflați în drumul spre Transilvania, treceţi pe la Turda pentru a vedea acest loc bizar, dar super-magic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.