Aseară, omul de cultură Augustin Buzura a încetat din vuață la vârsta de 78 de ani. Psihiatru, prozator şi eseist român contemporan, Augustin Buzura era din 1992 membru titular al Academiei Române. A fost preşedintele al ICR şi director al revistei Cultura.
Informaţia a fost confirmată de academicianul Eugen Simion, într-o intervenţie telefonică la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3. „Buzura a făcut să nu fie sub comunism o Siberie a spiritului. Romanele lui Buzura au fost citite, căutate, reeditate, consultate în zeci de mii de exemplare pentru că oamenii vedeau acolo că el încearcă să spună adevărul. Un prozator în linia lui Slavici şi Rebreanu. Nu avea o frază strălucitoare, uşoară. Era greoaie dar gravă, nu zbura deasupra frazelor limbajul lui, ci căuta ceva în interiorul lucrurilor. Pierderea lui e uriaşă pentru literatura noastră”, a spus Eugen Simion, la Antena 3.
Augustin Buzura a urmat cursurile pre-universitare la Liceul “Gheorghe Şincai”. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1958-1964). A renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conştiinţei umane se vor regăsi în romanele sale. A debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranţe în 1963. Începând din 1963, a publicat volume precum „Capul Bunei Speranţe“ (1963), „Absenţii“ (1970), „Feţele tăcerii“ (1974), „Refugii“ (1984), „Recviem pentru nebuni şi bestii“ (1999) sau „Raport asupra singurătăţii“ (2009). Augustin Buzura a scris în romanele sale din tinereţe despre drama intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică („Orgolii”, „Refugii”). În aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conştiinţei. Următoarele romane au fost mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana a treia. A construit eroi hermeneuţi care doresc să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forţată şi fenomenul partizanilor şi a rezistenţei armate din munţi, revolta minerilor din Valea Jiului şi represiunea care a urmat după aceasta. Buzura a continuat tematica romancierilor din „obsedantul deceniu” având la dispoziţie informaţii mai variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicaţi în evenimente, ca un veritabil sociolog. Poate şi din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzuraţi în acea epocă, luptându-se cu cenzorii pentru fiecare frază.
Mai multe producţii cinematografice şi de televiziune au fost realizate pe scenarii de Augustin Buzura: printre care „Orgolii” (1981, regia Manole Marcus, după romanul omonim), „Pădureanca” (1987, regia Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), „Undeva în Est” (1991, regia Nicolae Mărgineanu, după romanul „Feţele tăcerii”). A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 a devenit preşedinte al Fundaţiei Culturale Române, transformată în Institututul Cultural Român, devenind în continuare, până în 2005, preşedinte al ICR . A devenit şi directorul revistei Cultura.
