“Suntem expuși unui genocid”, spuneau în aceste zile, prin intermediul unor postări online, civilii prinși în bombardamentele din Alep. Un ONG din Cluj a lansat o scrisoare deschisă către ministrul Afacerilor Externe, prin care îi solicită să ia poziție față de criza umanitară din orașul sirian.

“Este foarte puțin”, dar contribuie la presiunea internațională, consideră inițiatoarea demersului, care este și unul dintre cei câțiva români care s-au dus voluntari în taberele de refugiați din Grecia. Mai multe organizaţii au cerut să se intervină pentru ca civilii şi voluntarii să poată să iasă din zona bombardată, prinşi între taberele aflate în conflict, susţinute fiecare de mari puteri ale lumii. Convoaiele sunt în mişcare, iar activiştii au anunţat continuarea operaţiunii de evacuare a câtorva mii de civili şi chiar şi luptători rebeli din ultimele bastioane asediate ale metropolei Alep. Câteva mii de persoane au fost evacuate, dar cifrele diferă, în funcţie de sursa care lansează informaţiile, alţii sunt încă prinşi în oraşul dărâmat.

Inițiatoarea scrisorii deschise i-a invitat pe reprezentanții altor ONG-uri să se alăture demersului și să o semneze, alături de Life Education for All.Este foarte puțin ceea ce putem face în acest moment, dar trebuie să fim alături de acești oameni și credem că o presiune internațională este o voce care nu poate fi ignorată atât de ușor”, consideră Oana Mîndruț. “Azi trimit scrisoarea şi oficial către MAE, din păcate doar noi suntem semnatari. Dar trebuie să se vadă că mai sunt şi oameni cărora le pasă în ţara asta”, spune Oana.

“Oamenii din estul Alepului postează mesaje de adio online, în timp ce forțele guvernamentale câștigă control total asupra orașului. În loc să li se ofere o cale sigură de ieșire, [civilii] sunt puși în situația de a fi prinși, torturați sau executați”, arăta în urmă cu câteva zile Amnesty International, care îi îndeamnă pe cetățeni să ceară evacuarea civililor din Alep. Mai multe AICI

Bombardamente violente zguduiau miercuri Alepul, unde lovituri de artilerie ale regimului vizau ultimele puncte de rezistență ale rebelilor, scrie Hotnews.ro. Forțele guvernamentale siriene si aliații lor au încălcat, aproape cu certitudine, legislația internațională și au comis, probabil, crime de război prin cele mai recente bombardamente asupra civililor care sperau să fie evacuați din estul orașului sirian Alep, a declarat miercuri șeful ONU pentru drepturile omului. Focurile de armă au încetat în Alep în primele ore ale dimineţii zilei de joi, a declarat pentru Reuters un martor de la faţa locului, iar un reprezentant al grupării rebele din Alep a spus că armistiţiul a început la ora 2.30.  

Vă redăm în continuare scrisoare lansată de Life Education for All:

“Scrisoare deschisă Ministrului Lazăr Comanescu, ministrul Afacerilor Externe

Aproximativ 100.000 de civili sunt prinși într-un asediu în estul orașului Alep într-un perimetru de mai puțin de câțiva kilometri pătrati. Marți, mii de civili au trecut prin iad – oameni au fost împușcați pe loc și sute de copii au fost prinși în foc încrucișat. Sute de oameni au rămas înghesuiți în spații mici, ceea ce înseamnă că orice bombardament direct va lovi mortal mii de oameni-victime colaterale ale unui război absurd.
Va solicităm că, în numele Ministerului Afacerilor Externe din România să luați o poziție oficială astfel încât factorii responsabili din Siria să le ofere acestor oameni (membrii ong-ului White Helmets, medicii și asistentele medicale care au rămas să îngrijească răniții, jurnaliștii care sunt la fața locului, copii și civili) posibilitatea să fie evacuați din zonă de conflict.
În acest moment de criză umanitară avem, cu toții nevoie că diplomația și comunitatea politică internațională să facă presiuni asupra celor care au blocat acordul. Credem că nimeni nu poate spune cu adevărat că a făcut tot posibilul pentru a opri aceste masacre. Poate mai mult că oricând, când suntem înconjurați de războaie și de focare de conflict ar trebui să ne focusăm pe cât de importantă este pacea. Consecințele războaielor, chiar dacă îndepărtate geografic, ne ating în cel mai copleșitor mod. Nu mai suntem doar martorii obiectivi ai istoriei, ci devenim, cu voia sau fără voia noastră, actori pe frontul de război al lumii. Doar de noi depinde dacă suntem niște actori buni.
În prea multe locuri de pe pământul ăsta oamenii bombardează și ucid copii. Nu vi se pare că lumea miroase a carne de copil arsă? Noi, semnatarii acestei scrisori în calitate de oameni, cetățeni ai României și reprezentanți ai societății civile va solicităm oficial această intervenție deoarece înțelegem că nu există “noi” și “ceilalți” că nu există “copiii noștri” și “copiii lor”, că toți avem dreptul la viață și că ar trebui să ne respectăm cu toții rangul de oameni.” – Life Education for All

Huffington Post a alcătuit o listă cu organizațiile umanitare care oferă ajutor în Siria. O listă poate fi consultată AICI

Civilii sunt prinşi între forţele care luptă, spune despre situația din Alep un tânăr arhitect sirian stabilit la Cluj, care a urmat, pentru o vreme, cursuri chiar în oraşul acum în curs de evacuare.

“Din 2012, Alepul e împărţit în două – vestul e controlat de regimul Bashar al Assad, iar în est se află Armata Liberă şi o aripă a alQaeda. Până în ultimele două săptămâni a fost război între ei, dar nimeni nu a reuşit să ia tot Alepul. Asta până când au venit ruşii, care au intrat cu avioane şi au ajutat regimul cu atacuri aeriene şi arme. Iranienii au ajutat cu trupe. Regimul a reuşit să câştige 97% din zonele controlate de rivalii săi. S-a ajuns ca într-o zonă foarte mică să se adune vreo 200.000 de luptători şi civili şi acestora le e frică să nu îi masacreze regimul. Şi oamenii nu mai au mâncare, medicamente, nimic. Oamenii simpli nu puteau intra în zone controlate de regim, fiindcă puteau fi consideraţi sau rebeli sau susţinători ai aripii alqaeda din Siria. Armata liberă sau rebelii şi aripa al qaeda din Siria sunt, la rândul lor, în luptă cu ISIS. Dar şi americanii au o mână lungă în Siria, chiar dacă vor să îi facă pe ruşi să pară ca fiind singurii “demoni” în ceea ce se întâmplă acolo. În ceea ce îi priveşte pe oamenii prinşi în Alep, se discută să li se facă drum spre Idlib sau spre zone rurale din Alep. Asta încearcă acum să obţină europenii şi americanii de la ruşi şi de la regim – să lase oamenii aceia să iasă din oraş fără mai multe lupte. În ultimele două luni, Alepul a fost supus unor bombardamente mari, în zonele unde era armata liberă, au murit şi foarte mulţi civili şi oameni din Armata liberă, care nu a mai primit arme şi nici sprijin de la americani sau europeni. Am o verişoară în Alep, dar ea stă în zona de vest, e la facultate. Acolo situaţia nu e atât de gravă, deja e mai bine, fiindcă nu mai sunt lupte. Şi forţele nu prea se leagă de civilii”, spune Kasem Sleman.

Sursa: actualdecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.