Feminismul a suferit de-a lungul timpul anumite schimbări, în funcție de interesele femeilor și de ramurile în care au resimțit discriminare. Ia conturul celor 3 valuri, primul a implicat votul și egalitatea politică, al doilea s-a axat asupra femeilor de culoare și femeilor din alte națiuni în curs de dezvoltare, dornice de solidaritate, iar ultimul a abordat inegalități financiare, sociale și culturale și a inclus campanii reînnoite pentru o influență mai mare a femeilor în politică și în mass-media. Cercetările recente scot în evidență un alt val care ia amploare tot mai mult, însă care, din punctul meu de vedere, nu reprezintă decât o distorsionare a valorilor pentru care feminismul a luptat.
Feminismul anului 2020 reprezintă nu neapărat o mișcare, cât un rezultat al unei mentalități dezvoltate în contextul unei anumite educații și unor anumite condiții sociale, culturale, etc.
Am pășit într-o lume atât de diferită din punct de vedere istoric chiar, față de lumea cu care generațiile anterioare au luptat. Am crescut fără a avea parte de o “introducere în realitatea barbară a istoriei” și consider că acest lucru se resimte pe toate planurile. În unele privințe s-ar putea remarca o evoluție pozitivă, dar din păcate vorbim și de anumite regresii.
Trăim, vorbind la modul general, în puf față de generațiile anterioare, ceea ce e foarte bine pe o parte, însă am devenit atât de axațipe această bună-stare încât suntem obsedaţi de prezent (nu voi atinge tematici psihologice), iar trecutul l-am cam dat uitării.Trăim într-o lume a prosperității materiale- nu fac referire la situația actuală a pandemiei- o lume a comfortului. Acest lucru își spune cuvântul inclusiv în cazul feminismului. Socrate a îndreptat la un moment dat o analiză în mod predilect în direcția principiilor sociale și deopotrivă morale, și a comentat modul în care valorile unei societăți influențează dramatic evoluția sistemului. Păcat că se remarcă un declin al valorilor pentru care femeile de altădată au luptat.
Ce a ajuns feminismul în 2020?
Cred că multe feministe sunt pasive. Noi, femeile, cele care susținem feminismul, nu mai suntem responsabile de lucrurile pentru care ar trebui să fim răspunzătoare. În primul rând, nu mai știm să fim modeste (a nu se confunda cu lipsa de putere, cu încrederea, fiindcă am aborda teme diferite) și- că tot îl menționam pe Socrate, nu mai știm nici feminine să fim. Blamăm bărbații, încercăm să le definim noi personalitatea. Cred că simțul realității începe să fie inhibat și tocmai din acest motiv se înregistrează un foarte mare regres în acest sens.
Revoluția le-a oferit femeilor libertate. Sunt pro libertate, sunt pro femeie masculină, sunt pro ce vrea să facă oricine vrea să fie liber. Însă libertatea înseamnă și asumare și responsabilitate.
Sunt egală cu bărbatul. Ce ar trebui să fac? Ar trebui să fiu capabilă să mă apăr, să cântăresc pericolul cum o face și un bărbat, să fiu atentă la anturaje, să nu aștept să vină cineva și să îmi dea pe tavă. Eu lupt pentru mine, dar desigur, de aici putem iniția mai multe discuții.
Menționam despre lipsa feminității pe care o critica filosoful grec. Vrei să fii masculină? Okay, ai libertatea de a fi masculină, sunt pro, dar dacă tot vrei, atunci nu fi numai la nivel de aparență. Nu cerși apărarea cuiva de undeva. Bărbații nu fac asta- îți place să fii masculină, atunci fii ca ei.
Îmi spunea cineva la un moment dat că feminitatea ar fi asociată cu supunerea, tăcerea și “a place bărbatului”, astfel încât o societate patriarhală și nedreaptă poate determina ca unele fete să se sature de ea. Am rămas de-a dreptul șocată, a fost întâia oară când am auzit o astfel de idee.
Eu cred cu tărie că a fi femeie, în adevăratul sens al cuvântului, te ridică pe un piedestal în ochii bărbatului. Nu cred într-o feminitate care să te denigreze în ochii unui bărbat, din contră. Nu suntem conștiente de puterea pe care o putem avea, pe care o avem de fapt, dar în care trebuie să știm să investim și în ce sens să o direcționăm.
Din cele mai vechi timpuri, se poate analiza puterea de influență a femeii. Pericle nu făcea nimic fără sfatul Aspasiei. În momentul în care legăturile cu Roma au fost rupte și s-a înființat Biserica Anglicană, în spatele deciziei regelui Angliei se afla o femeie.
O femeie poate avea o enormă influență asupra bărbaților. Femeile au un rol foarte important nu numai în ochii bărbaților, dar și în societate. Cleopatra l-a cucerit tocmaipe împăratul Romei cu mintea sa strălucită.
Raportându-ne la România- putem vorbi despre Regina Maria, se știe foarte bine- despre cei peste 100.000 de oameni de la Alba Iulia, despre discursurile pline de patos, despre reîntregirea neamului. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu se implica Regina Maria. Regina domina prin energia ei, prin frumusețea personalității ei.
Despre ce “asuprire” a uneia care vrea să fie femeie vorbim? Femeile au făcut istorie. Nu întruchipează mișcarea feministă ideea de a fi liberă, de a fi puternică, de a risca?
Sunt de părere că prea ne ținem în palme una pe cealaltă și pasăm mingea la bărbați, când de fapt noi suntem cele care ar trebui să preluăm frâiele. Cred că trebuie să învățăm să ne asumăm rezultatul propriilor fapte, în special noi, generația tânără.
Rar putem vorbi, de exemplu, despre un viol în momentul în care ieși seara cu el la oîntâlnire, iar bărbatul te invită în apartamentul lui. Dat fiind faptul că tu-i accepți invitația, în mod evident îi transmiți acordul de a te culca cu el. Cred că într-o astfel de situație bărbatul are tot dreptul să creadă că tu ești de acord să te culci cu el. Bineînțeles că între timp te poți răzgândi și nu este normal ca cineva să se impună sexual asupra ta. Ca să nu existe interpretări, subliniez că nu vorbesc despre minori și nici despre cazuri reale de viol și agresiune sexuală. Violatorii şi agresorii ar trebui să putrezească în închisoare.
Generația nouă de femei care susțin feminismul este foarte ușor de ofensat, din punctul meu de vedere. Noi ar trebui să ne asumăm inclusiv gesturile, limbajul non-verbal de care ne folosim ca să transmitem anumite mesaje. Obsedații sexual încă circulă liberi pe străzile din România. La fel cum o fac și psihopații. Societatea în care ieșim când trecem pragul, nu egalează mediul familial de acasă.
Rolurile oamenilor noilor generații, indiferent de sex, încep să devină rezultatul unei presiuni ale anturajului. Credem că-i putem îndoctrina pe bărbați cu anumite idei, îi responsabilizăm pe ei pentru faptele noastre. Luptăm, parcă legate la ochi, pentru schimbarea cursului natural al unor lucruri care n-au de-a face în niciun caz cu feminismul.
În feminismul anilor 1920-1930, o perioadă care mie îmi place foarte mult, femeile au admirat ceea ce făceau bărbații. Nu exista ideea de a călca în picioare personalitatea unui bărbat, așa cum se întâmplă în prezent.
Amelia Earhart, prima femeie pilot care a traversat Atlanticul era o feministă înrăită. Înscrisă inclusiv ca militantă pentru susținerea drepturilor femeii și totuși, nu a îndrăznit niciodată să renege ceea ce înseamnă prin definiție, în primul rând, un bărbat, sau să îl blameze pentru diverse care nu aveau de-a face în esență cu el. Amelia l-a chiar privit cu deosebită stimă și admirație pe Charles Lindbergh.
Cred că se ignoră intenționat- pentru că mi-ar fi greu să cred că o persoană evită dingreșeală în acest caz- natura umană, cum e omul de la creație. A defini bărbatul în funcție de propriile noastre gusturi- a impune ideea noastră de masculinitate asupra bărbatului este, din punctul meu de vedere, o foarte mare înșelăciune. Există diferențe consistente între un bărbat și o femeie din punct de vedere al rădăcinilor biologice, al hormonilor, de care trebuie să se țină cont. Există diferențe chiar și la nivel neuronal. De-a lungul istoriei, bărbații și-au dat inclusiv viețile pentru femei și copii. Cum să ne permitem să redefinim noi, femeile, masculinitatea unui bărbat?
Sunt de părere că acest val de feminism care ia din ce în ce mai multă amploare este unul foarte toxic și ridicol. Faptul că nu deosebim ceea ce promovează feminismul de dorințele noastre de a schimba ciclul natural al unor lucruri, reliefează în același timp și necunoașterea propriei identități. Simpla revendicare a unor drepturi nu trebuie confundată cu doctrina.