Eurovision i-a purtat ghinion lui Cezar Ouatu, pe ultima sută de metri. Cea mai mare susţinătoare a solistului şi iubita lui, soprana Angela Gheorghiu, şi-a luat mâna de pe el.
Potrivit unor surse din apropierea celor doi, cearta de despărţire s-ar fi produs chiar în Malmö (Suedia), acolo unde s-a desfăşurat competiţia muzicală.
Dragoste cu năbădăi între Angela Gheorghiu (47 de ani) şi Cezar Ouatu (33 de ani). Renumita soprană şi contratenorul care anul acesta a reprezentat România la Eurovision au răcit relaţiile în ultimele zile şi asta din cauza Eurovisionului, se pare. Surse din apropierea celor doi au povestit, pentru Click!, că cearta a avut loc chiar în Suedia. Din 9 mai, Cezar se afla la Malmö, pentru a se pregăti de concurs. La 16 mai a participat în semifinala a doua, unde a ocupat locul 5 şi unde prestaţia lui a impresionat plăcut.