Părintele Sabin Făgăraş din Feleacu – păstor cu doctorat în teologie la Roma şi cultivator de kiwi!

Om mai modest decât părintele greco-catolic Sabin Făgăraş liderul comunităţii monastice „Stavroanastasis” (Cruce-Înviere) din Feleacu rar am întâlnit!  Născut şi botezat în perioada când Biserica Greco-Catolică se afla în „catacombe” acesta şi-a făcut studiile de teologie greco-catolică în clandestinitate, sub anchetele şi vizorul securităţii, iar cele de licenţă şi doctorat târziu, la Universitatea „Urbaniana” din Roma, între 1990 -1997. Culmea, în ciuda cărţii sale de vizită a fost dat afară din învăţământul teologic în 2004, iar de atunci trăieşte din creşterea oilor şi cultivatul plantaţiei de kiwi, pe care şi-a înfiinţat-o cu butaşi aduşi din Italia!  Asta, deoarece e continuatorul „lucrării” părintelui Camil Peteu, personaj controversat, considerat ”eretic”!

Vrednic urmaş al părintelui-psihiatru Camil Peteu

Cu câţiva ani în urmă realizasem un reportaj fulminant despre un preot, plecat dintre noi de ceva vreme, fost persecutat de către comunişti şi considerat „eretic” în rândul Bisericii Greco-Catolice, mai precis al Ordinului Bazilian, părintele-psihiatru Camil Peteu. Inteligenţă  sclipitoare, dar temperament vulcanic acesta, după ce a predicat în „catacombe”, în perioada comunistă şi a slujit o perioadă de timp – fără vreo plată sau altă recompensă – la biserica greco-catolică „Bob”, din centrul Clujului, Peteu s-a revoltat şi-a înfiinţat o biserică şi o comunitate monahală în comuna Feleacu. Totul, pe terenul donat de o familie de credincioşi greco-catolici, aceasta având – ca şi părintele – o istorie fabuloasă de rezistenţă la regimul comunist. Iată ce-mi povestea prin 2009 părintele-psihiatru Peteu despre religia nouă pe care a imprimat-o comunităţii sale monastice din Feleacu, „Stavroanastasis”: „Eu sunt „anomic”, aşa cum erau unii cetăţeni din perioada Imperiului Roman. Sau, cu alte cuvinte, creştin din epoca primară a Bisericii şi din categoria celor mai fideli slujitori ai lui Dumnezeu. Asemeni creştinului roman, fac tot ce-mi cere statul, în afară de un singur lucru: nu-l pot considera pe Împărat, Dumnezeu. Aceşti oameni erau consideraţi „atei” şi erau condamnaţi pe chestia asta. Creştinul adevărat preferă să moară decât să pună o jertfă Împăratului, ca unui zeu şi să-l numească Domn. Eu mă supun legilor statului, aşa drepte-nedrepte cum sunt, şi n-am avut probleme cu legea niciodată, în nicio perioadă a vieţii mele. Desconsider instituţiile statului (justiţia, poliţia, etc.) nu pentru că mi-e frică de ele, ci pentru că nu cred în ele, cred numai în Dumnezeu. Mă supun procedurilor, dar nu pot să mă ridic în picioare şi să cer clemenţă, pentru că nu cred în această instanţă, din punctul meu de vedere e nulă. Cred, aşa cum spuneam mai înainte, doar în Dumnezeu”!

Adâncă şi interesantă percepţie, pentru care nu ai cum să nu plăteşti un preţ! Iar cel cu care ne pregătim să ne întâlnim este nimeni altul decât preotul-informatician, actualmente „păstor de suflete cuvântătoare şi necuvântătoare”, cum se autointitulează, Sabin Făgăraş, prietenul şi colegul părintelui Camil Peteu – din mâinile căruia a preluat  întreaga „lucrare” din Feleacu. De altfel, profesia de bază a  lui Făgăraş este informatica şi împreună cu părintele Peteu – care fusese specializat la rândul său în matematică –  a elaborat, în zile şi nopţi de trudă şi de studiu, asemeni alchimiştilor din Evul Mediu, o tehnică de interpretare a Bibliei pe bază de calcule matematice, în special a „Apocalipsei după Ioan”. Ale căror interpretări zguduie, efectiv, conştiinţele – vorbind exact despre „Fiară” şi indicând-o cu exactitate în lumea contemporană. Interpretări care, ajunse la urechile „cui trebuie”   au constituit, probabil, încă unul din motivele pentru care părintele a fost aruncat, fără menajamente, într-un con de umbră…

Păstor şi cultivator de kiwi. Dar…

Ajungem în Feleacu după circa zece minute de călătorie cu maşina din Cluj-Napoca şi poposim în curtea Mănăstirii Stavroanastasis, loc îndeobşte cunoscut de marele public datorită micii plantaţii de… kiwi a părintelui greco-catolic Sabin Făgăraş din care acesta scoate, anual, recolte frumoase. De altfel această îndeletnicire l-a făcut celebru marelui public, în special prin intermediul tabloidelor. Noi, însă, mai puţin interesaţi de această „cultură materială”, cea care l-a făcut celebru pe micile ecrane şi prin tabloide suntem prezenţi aici pentru o altfel de „cultură”: cea spirituală, care l-a ţinut în viaţă în anii grei ai comunismului – pe el şi pe atâţia alţi credincioşi, atunci când Biserica Greco-Catolică se afla în clandestinitate – dar şi pentru activităţile sale ieşite din comun, de aducere a lui Dumnezeu în sufletul şi viaţa oamenilor.  Ca să încheiem cumva acest subiect despre fructe părintele mărturisea adesea  reporterilor, veniţi puzderie, că şi-a procurat de lângă Milano patru plante cu flori mascul de kiwi şi trei flori femelă, din care una sau două s-au prins până la urmă. Astfel că la această oră a ajuns să obţină recolte de peste patruzeci de kilograme de fructe la o singură plantă de kiwi, asemănătoare din multe puncte de vedere cu viţa de vie. Mie, personal îmi pare mai importantă decât cultura de kiwi (sau producţia pe care o oferă grădina de zarzavaturi) îndeletnicirea „biblică” a părintelui, cea de umil crescător de oi, douăzeci la număr, care-i asigură o parţial traiul zilnic.

Slujba e-n plină desfăşurare şi, uitând că am de-a face cu o comunitate mai specială, mă apuc plin de râvnă să-i fac nişte fotografii părintelui şi celor aflaţi, inevitabil, în proximitatea lui. Sunt atenţionat rapid să le şterg, de către o doamnă din rândul credincioşilor. Aceasta funcţionând, se vede, din iubire nemărginită pentru părinte asemeni unui P.R. sau şef al gărzii pretoriene. Mă execut, dezamăgit, gata să las baltă totul şi să renunţ la interviul cu părintele Făgăraş – planificat de altfel, din timp.  Dar o forţă lăuntrică mă împiedică să fac lucrul respectiv şi ulterior m-am felicitat pentru asta. Reuşesc, până la urmă, după plecarea credincioşilor şi după încetarea „bâzâitului” femeii să rămân într-un cadru restrâns cu părintele şi să discut în tihnă cu acesta. Astfel, lucrurile încep să se aşeze pe făgaşul lor, dezvăluindu-mi o persoană incredibilă, cu o viaţă de erou de roman desprins parcă din cărţile lui Umberto Eco,  încărcate de mistere bisericeşti şi lucruri nerostite.

Botezul clandestin şi activitatea în „catacombe”

Părintele intră direct în subiect fiindcă, se vede, are multe de spus: „M-am născut la 1 octombrie 1950 în comuna Pogăceaua, judeţul Mureş, din părinţi agricultori, membri activi ai rezistenţei greco-catolice. Am fost botezat clandestin de părintele Augustin Florea în toamna anului 1950 , cum de altfel au fost botezaţi şi ceilalţi şapte fraţi ai mei, iar prima împărtăşanie solemnă am primit-o de la părintele Silviu Augustin Prunduş în 19 decembrie 1969.  Dânsul a fost cel care de fapt m-a îndrumat în viaţă, în toată perioada ce a urmat, şi de asemenea mi-a călăuzit şi paşii spre studiile de la Roma. Şcoala primară am făcut-o la Ulieş Moară, judeţul Mureş, clasele V – VIII la Pogăceaua, Liceul teoretic real la Râciu, judeţul Mureş, între 1965 – 1969, Facultatea de Matematică-Mecanică la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, între 1969 – 1973, iar între 1973 – 1975 m-am specializat în analiză numerică şi informatică. Studiile de teologie greco-catolică le-am făcut în clandestinitate, între 1970 – 1990, iar cele de licenţă şi doctorat în teologie la Universitatea „Urbaniana” din Roma, între 1990 – 1997. Diacon am fost hirotonit în 1976 şi ieromonah numit în 17 aprilie 1977, de către episcopul de pie memorie, Ioan Dragomir, în apartamentul sorei Estera – din Congregaţia Maicii Domnului – de pe aleea Meseş nr. 6, din Cluj-Napoca.” Mărturiseşte apoi că timp de paisprezece ani, între 1977 şi 1990, ca „preot muncitor”, a predicat în apartamentul unde locuia sau în casele puse la dispoziţie de credincioşii din Cluj-Napoca, la fel, sub îndrumarea directă a părintelui Augustin Prunduş. În tot acest timp lucra pe post de programator la Centrul Teritorial de Calcul Cluj. Mai târziu, după 1990 a slujit ca „preot ajutător” la Parohia Santa Emerenziana din Roma, până-n 1997, apoi ca asistent şi lector la institutul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca şi Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul U.B.B. Dar convingerile şi prietenia sa cu „ereticul” Camil l-au costat scump:  în anul 2004, a fost dat afară din învăţământul superior teologic clujean astfel că până la pensionarea sa din 2016,  a fost, în acte şi în fapt „agricultor şi crescător de oi în comuna Feleacu”. „Dar, revenind la perioada grea din comunism vă pot spune că m-am ocupat în primul rând în mod special cu catehizarea copiilor şi cu instruirea tineretului, având în linia întâi a rezistenţei greco-catolice, fapte consemnate şi în dosarul de urmărire al Securităţii Statului comunist”, arată părintele Făgăraş. Apoi scoate dintr-un vraf voluminos de hârtii două pagini extrase din dosarul său de urmărit şi mi le arată: „La început numele meu apare în Nota Securităţii din 1977 , în care sursa „Ion Ionescu” i se adresează colonelului Dumitraşcu N. Eu am fost hirotonit în 17 aprilie 1977 şi ei au aflat deja de aceasta în decembrie 1977, când lucram la Institutul de Calcul ca matematician programator, iar ca student stăteam în chirie la un părinte greco-catolic, Pelle, cu care m-am pregătit în teologie. Într-o altă notă, numele meu apare din nou, astfel: „Se exploatează la D.U.I. (n.n. – dosar de urmărire individuală) şi se va trece la identificarea lui Sabin Nemeş”. Am fost turnat de mulţi, mi-ar lua ceva timp să vă vorbesc de fiecare notă în parte. Iar la Securitate am fost chemat în 1979, pe strada Traian, de colonelul Lăpuşan şi prima lui întrebare pe care mi-a pus-o a fost ce programe fac cu tineretul. I-am zis că-s programator de profesie şi fac programe zilnic, la care el mi-a replicat că putem să coborâm şi la subsol dacă am chef de glume. Ştiau totul despre noi, cei de la Securitate, fiindcă ne planificam întâlnirile prin telefon iar anunţul lor se făcea prin cuvintele: „Programul este la ora cutare, locul cutare”. Nu ştiam că ni se ascultă telefoanele. Iar întrunirile erau cam prin următoarele locuri: la Boilă Matei – pe Calea Turzii, la familia Fluieraş – pe Câmpului, la familia Băltaru – pe Calea Mănăştur, la familia Cosmovici – pe Bisericii Ortodoxe şi mai mergeam şi pe Sinaia, la o familie ”.

„Ieromonah suspendat”

Mărturiseşte apoi că locul în care ne aflăm acum se numeşte „Sub coastă a Dascălului” şi a aparţinut lui Ştefan Pop „a Dascălului”, care a avut nouă copii. Doi i-au murit de mici, alţi doi s-au căsătorit dar cinci dintre ei au rămas călugări, în clandestinitate, în Feleacu. Din rândul acestora, ieşită din comun este povestea părintelui Pop Gavril, om cu studii la Roma şi fost profesor de teologie, pe care mi-o relatează: „În 1948 acesta s-a ascuns la el în gospodărie, până-n 1955 când cineva l-a văzut în fundul grădinii şi l-a pârât la Securitate. A fost dus, dar nu l-au ţinut mult, i-au zis: „Ai făcut închisoare de bunăvoie şi n-ai avut activităţi exterioare”. Apoi i-au dat drumul şi i-au făcut buletin de Feleac. Ei bine, această familie cu cinci preoţi în rândurile ei a ţinut cu tot dinadinsul ca pe terenul şi-n gospodăria lor să se înalţe o mănăstire. Membrii familiei Pop au fost următorii: Palaghia, moartă în 1985, Victoria, decedată în 1989 – ambele fiice ale lui Ştefan Pop, apoi părintele Găvrilă Pop – fugarul, mort în 1991, Emilia Pop, decedată în 2002 şi al cincilea Bartolomeu Pop, decedat în 1995”. Părintele povesteşte în continuare că, pe lângă apartenenţa sa la Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, ca şi călugăr rasofor exclaustrat, cu numele Sebastian era înscris şi în Ordinul Bazilitan al Sfântului Iozafat, ca ieromonah exclaustrat. Însă, nereuşind a intra în structurile „iezuitice” ale Ordinului a fost exmatriculat din Ordinul Bazilitan al Sf. Ioazaf, prin decretul Superiorului General nr.194/18.07.2007. Explică gazda mea: „Am fost expulzat împreună cu părintele Camil Peteu pentru că ni s-a cerut să desfiinţăm mănăstirea „Stavroanastasis” de la Feleacu şi să mergem unde voiau ei, eu la Prilog, lângă Bixad, iar părintele Camil pe strada Brâncuşi, la sediul Ordinului Bazilian din Cluj”.  Iată mărturia  părintelui Camil referitoare la acel episod: „Ne-au eliminat, pe mine şi pe colegul Sabin Făgăraş pentru că am refuzat să trecem terenul de acolo pe numele cultului greco-catolic. Mai marii bisericii doreau să-l vândă, dar noi le-am zădărnicit planurile: am înfiinţat o fundaţie, astfel că n-au mai putut pune mâna pe el. Terenul şi o casă ne-au fost donate de o inimoasă domnişoară, Anastasia Pop, cu indicaţia clară să se facă o mănăstire”.

„Nu dezarmez”!

În ciuda „exmatriculării” din Ordinul Bazilian Sfântul Iozaf – nu şi din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare – părintele nu şi-a abandonat rasa monahală. Mărturiseşte acesta cu mândrie: „Cu mandatul verbal al Fericitului Părinte Arhiepiscop major Mureşan, cardinal Lucian, mă ocup acum de recuperarea monahismului în Biserica Română Unită, lucrez la edificarea Mănăstirii Stavroanastasis din localitatea Feleacu, nr. 697, judeţul Cluj, a viitorului „Ordulu santului Basiliu marele”, restaurat conform deciziei „Conciliulu Provinciale Primu alu Provinciei basericesci greco-catolice Alba-Julia şi făgărasiu tienutu la anului 1872”. Mănăstirea a fost fondată ca mănăstire de familie, în timpul clandestinităţii Bisericii române unite, de către cei cinci membri celibi ai familiei de pie memorie Pop (a „Dascălului”): Bartolomeu, Palaghia, Victoria, Emilia-Anastasia şi părintele Gavril”.

DENUMIREA COMUNITĂŢII STAVROANASTASIS: Denumirea comunităţii şi anume Stavroanastasis  provine din reunirea a două cuvinte greceşti: Stavros= Cruce şi Anastasis= Înviere. Ar fi, deci, pe româneşte: „a Crucii-Învierii”, într-un singur cuvânt, fără liniuţă.(…) În aria ritului latin echivalentul acestui termen, cu teologia sa aferentă, este: „Misterul pascal”, în uz astăzi, mai ales după Conciliul Vatican II. Echivalentul bizantin al acestei abordări teologice a lucrării mântuirii noastre, ar putea fi denumit „teologie baptesimală”, adică a ceeace se întâmplă de fapt în viaţa creştinului, moartea prin botez cu Hristos, pe crucea proprie, liber asumată, a fiecăruia, şi simbolizată prin botez, prin scufundarea persoanei în apă şi învierea în Hristos, prin ridicarea din apă”. CAMIL PAVEL PETEU