Senatul a adoptat ieri o lege semnată de 37 de parlamentari (majoritatea de la PSD), prin care se modifică Codul Penal şi se reintroduce infracţiunea de “defăimare a ţării sau a naţiunii” şi “ofensă la adresa însemnelor României”. Pedepsele merg până la trei ani închisoare.

Trebuie spus că legea a fost adoptată tacit în Senat, aşadar fără dezbateri, aleşii noştrii fiind mai preocupaţi de pregătirea alegerilor locale decât de dezbateri pe legi.

Iniţiatorul legii este Sorin Avram Iacoban, deputat PSD de Iaşi, însă proiectul a fost semnat de alţi 36 de parlamentari, printre care se află Gabriela Firea şi Sorin Ilieşiu, dar şi parlamentari cu probleme penale: Gabriel Mutu (urmărit penal de DIICOT pentru evaziune fiscală), Niculae Bădălău (dosar de trafic de influenţă deschis de DNA), Marian Neacşu (condamnat definitiv la 6 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă).

Potrivit proiectului de completare a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, este introdus un nou articol care defineşte “dispreţul” pentru însemnele României. Ce rezultă?

Ce este ”ofensa adusă însemnelor naţionale”, conform proiectului de lege:

  • “fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României”; pedeapsa: închisoare de la 1 an la 3 ani.
  • “fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile”, pedeapsa: închisoare de la 6 luni la 2 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.