Legea privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost subiect de dispute politice, după ce proiectul a fost adoptat tacit, fără dezbatere, de Camera Deputaților.

Citește și: Autonomia Ținutului Secuiesc, adoptată tacit de Camera Deputaților

„Astăzi, de la ora 14.00, am convocat plenul Senatului cu un singur punct pe ordinea de zi. Senatorii PSD vor vota ÎMPOTRIVA proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc!”, a anunțat, într-o postare pe Facebook, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

Adoptarea tacită a autonomiei Ținutului Secuiesc a fost principalul subiect al dimineții de miercuri pentru politicienii din Parlament, care s-au grăbit să trimită reacții publice în care să acuze adversarii politicii de „iresponsabilitate”, pentru că „au uitat” să dezbată un astfel de proiect, care după expirarea termenului de dezbatere a fost adoptat tacit. Vina a fost pasată de la un partid la altul.

„Actul normativ a trecut tacit pentru că cei care conduc camera nu au pus pe ordinea de zi proiectul”, a declarat premierul Ludovic Orban, care a precizat că senatorii PNL vor vota împotriva proiectului.

„Autonomia Ținutului Secuiesc troc politic PSD-UDMR”, a scris pe Facebook liderul deputaților PNL, Florin Roman. „Adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomiaȚinutului Secuiesc este un troc politic ascuns, între PSD și UDMR. Nu este pentru prima dată când în Parlamentul României, PSD face jocul UDMR, punând interese de partid în fața interesului național. Responsabilitatea integrală pentru adoptarea tacită a acestui proiect de dezintegrare teritorială a României revine majorității toxice a PSD și aliaților săi din conducerea Camerei Deputatilor”, susține Roman.
„Deși reprezentanții PNL mimează acum naționalismul, chiar ei sunt vinovați pentru neîntrunirea la timp a plenului care să respingă această lege. Pentru că au venit infectați în Parlament și nu am putut ține ședințe fix în perioada în care s-a împlinit termenul de adoptare tacită pentru această lege”, s-a grăbit să reacționeze și președintele Camerei Deputaților, social democratul Marcel Ciolacu. „O manipulare ordinară a PNL, partid parlamentar (!), devine subiect principal al zilei pe toate mediile”, a scris și purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.
„O nouă lege privind autonomia Ținutului Secuiesc a trecut tacit de Camera Deputaților de o săptămână. La fel ca zeci de alte legi zilnic pe care PSD refuză să le pună pe ordinea de zi la vot. Proiectul fusese respins de comisiile de specialitate, dar PSD care are majoritatea încă în Parlament și toate butoanele nu a pus acest proiect pe ordinea de zi la vot! Adică marii naționaliști care se îmbracă în costume populare ori de câte ori au ocazia, au lăsat să treacă o astfel de lege fără ca deputații să aibă ceva de spus”, se arată întro postare pe pagina de Facebook a Uniunii Salvați România.

Iar senatorul PSD, Eugen Teodorovici și-a anunțat prietenii de pe Facebook că „atât timp cât sunt în Parlamentul României și mai ales atât timp cât trăiesc, nicio bucată din țara mea nu va aparține altcuiva DECÂT POPORULUI ROMÂN” și i-a atacat pe colegii parlamentari de la UDMR care au depus proiectul de lege, despre care a spus că nu ar mai trebui să fie în Parlamentul României.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.