Pastorala Episcopului Florentin Crihalmeanu

Florentin, prin harul şi milostivirea Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor şi iubitor de Dumnezeu, cuvioaselor persoane consacrate împreună rugătoare, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu,
Arhierească binecuvântare şi creştinească salutare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
«Să dăm mulţumire lui Dumnezeu, care ne-a dat biruinţa prin Domnul Isus Hristos!» (I Cor 15,57).

Iubiţi credincioşi,

Anul 2008 – 2009, a fost dedicat de către Pontiful roman Benedict al XVI-lea memoriei Sf. Apostol Pavel, apostolul neamurilor, cu scopul de a «învăţa de la el credinţa, a învăţa despre Hristos şi a învăţa calea vieţii drepte». De aceea, vă invit ca la mărita sărbătoare a Învierii Domnului din acest an, să-l însoţim pe Sf. Apostol Pavel în câteva momente semnificative din viaţa sa, care l-au transformat din persecutor al credinţei creştine în Apostol al Învierii lui Hristos. Astfel, la lumina întâlnirii cu Cel Înviat, să putem aprofunda trăirea noastră de credinţă şi viaţă creştină.

Ne vom lăsa conduşi în acest itinerar spiritual de catehezele Sf. Părinte precum şi de alte scrieri referitoare la Apostolul neamurilor.

Mai întâi să reluăm câteva date despre Sf. apostol Pavel. În «Faptele apostolilor» Pavel se prezintă iudeilor din Ierusalim ca fiind «iudeu, născut în Tarsul Ciliciei şi crescut în cetatea aceasta, învăţând la picioarele lui Gamaliel» (cf. Fapte 22,3). El primeşte o riguroasă educaţie religioasă iudaică, dar trăieşte într-un mediu elenistic având şi cetăţenie romană (cf. Fapte 22,25-28). Situat la graniţa a trei culturi, ebraică, greacă şi romană, tânărul Saul va avea de mic o deschidere spre universalitate. Saul cunoaşte şi o meserie, aceea de a confecţiona corturi, prin care poate să-şi asigure existenţa (cf. Fapte 18,3). Educat ca fariseu zelos în respectarea Legii, Saul devine un mare prigonitor al primilor creştini, chiar şi în afara cetăţii Ierusalimului. Într-o astfel de călătorie, în drum spre Damasc el are o revelaţie personală cutremurătoare care schimbă radical cursul vieţii sale. După ce va fi botezat, în scurt timp, va deveni «Apostol al lui Hristos» cu misiunea de a evangheliza neamurile păgâne. Apostolul Pavel este cel care inaugurează misionarismul creştin, plecând din Antiohia Siriei, oraşul în care a răsunat pentru întâia oară numele de «creştin», (cf. Fapte 11,20.26), şi însumând peste 30.000 de km parcurşi în cele trei călătorii misionare şi cea spre Roma. El a introdus prin Epistola către Tesalonicieni, (prima scriere a Noului Testament, anii 51-55), stilul catehetic epistolar pentru a menţine legătura cu cei încreştinaţi (compunând 13 asemenea epistole). Cu siguranţă cel mai mare aport al Sf. Pavel a fost acela, că prin misiunile sale evanghelizatoare a avut o influenţă decisivă pentru ca evlavioasa comunitate a primilor creştini din Ierusalim să nu rămână doar o sectă iudaică alături de celelalte (a fariseilor, saducheilor, esenienilor), ci să devină o religie nouă a credinţei în Cel mort şi înviat pentru îndreptarea noastră (cf. Rom 4,24-25).

Pavel, Apostol al lui Hristos Înviat, mesager al Învierii lui Hristos
«Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia prin care sunteţi mântuiţi; Hristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi» (cf. I Cor 15,1-2.4).

Întâlnirea personală cu Hristos a transformat viaţa de credinţă a lui Saul, dar a marcat totodată şi începutul misiunii sale de apostol. Cuvântul pe care el l-a primit de la Cel Înviat: «Mergi, că Eu te voi trimite departe, la neamuri» (cf. Fapte 22,21), va rămâne ca misiunea concretă a vieţii sale. Astfel Pavel se consideră pe drept apostol (trimis) al lui Hristos Înviat, dar în acelaşi timp acceptă cu smerenie că este cronologic ultimul, «cel mai mic dintre apostoli» (cf. I Cor 15,8-9) şi «cel mai mic decât toţi sfinţii» (cf. Ef 3,8).

Înainte de a porni în misiunea de evangelizare către neamuri, Pavel a dorit să se întâlnească mai întâi cu cei trei apostoli, Petru, Iacob şi Ioan, pe care îi considera «stâlpi» ai Bisericii (cf. Gal 1,18-19; 2,9), să cunoască elementele esenţiale ale tradiţiei creştine şi apoi să primească semnul de încuviinţare a misiunii sale din partea apostolilor: «mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă spre unire cu ei pentru ca noi să binevestim la neamuri» (cf. Gal 2,9). De aceea, în tradiţia iconografică a Bisericii creştine, Pavel apare mereu alături de apostoli şi chiar adeseori după Sf. Petru, Corifeul apostolilor.

De-acum, Pavel se recomandă ca «serv al lui Isus Hristos, chemat de El, apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu» (cf. Rom 1,1) sau «Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu» (cf. II Cor 1,1; Ef 1,1; Col 1.1). El va raporta totul la Isus Hristos, Cel care l-a chemat, şi la Voinţa divină, lăsând de-o parte orice interes personal, pentru că întâlnirea de pe drumul Damascului a schimbat radical «scara valorilor vieţii sale»: «eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să-L dobândesc» (cf. Fil 3,8).

Elanul şi zelul pe care îl pusese în persecutarea creştinilor, îl va pune acum în slujba răspândirii credinţei în Cel Înviat, în virtutea misiunii apostolice pe care a primit-o. Smerit, Pavel, va recunoaşte mereu că această chemare, misiune şi slujire reprezintă haruri primite şi o putere ce nu vine de la el, ci de la Cel care l-a trimis (cf. Rom 1,5; Ef 3,8). Acestea îl vor întări în călătoriile sale misionare atunci când, împreună cu însoţitorii săi, va trece prin numeroase încercări, aşa cum descrie corintenilor: «flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, (…) am ajuns ca gunoiul lumii» (cf. I Cor 4,11.13). Dar toate acestea le va îndura cu bucurie şi cu tăria credinţei că atunci când Dumnezeu este cu el, nimeni nu poate sta împotrivă (cf. Rom 8,31) şi că nimeni şi nimic nu l-ar putea separa de iubirea lui Hristos (cf. Rom 8,35-39). «Aceasta este adevărata bogăţie a vieţii umane» (Papa Benedict al XVI-lea).

Tot ca şi o consecinţă a întâlnirii cu Cel Înviat pe drumul spre Damasc, mesajul central al predicării apostolului Pavel este misterul Învierii: «Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi primit-o, întru care şi staţi, prin care sunteţi şi mântuiţi că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi» (cf. I Cor 15,1-2.4).

«Aici se află cheia de boltă a cristologiei pauline: totul se învârte în jurul acestui centru gravitaţional» (Papa Benedict al XVI-lea). Evenimentul Învierii din morţi a Domnului nostru Isus Hristos, constituie fundamentul pe care apostolul Pavel îşi edifică propria credinţă, dar şi baza mesajului evanghelizator către neamuri, căci «dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. (…) Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi» (cf. I Cor 15,14.20). Atunci când Pavel este arestat şi adus în faţa Sinedriului la Ierusalim el va spune iudeilor: «Eu sunt judecat pentru speranţa şi învierea morţilor», (cf. Fapte 23,6), iar în faţa regelui Agripa va mărturisi că a predicat «la mic şi la mare» că «Hristos avea să pătimească şi să fie cel dintâi înviat din morţi şi să vestească lumină poporului şi neamurilor» (cf. Fapte 26,23). Romanilor, Apostolul neamurilor le scrie despre «Cel născut din sămânţa lui David, după trup, care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Spiritul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Isus Hristos, Domnul nostru» (cf. Rom 1,4).

Misterul Învierii dezvăluie dragostea lui Dumnezeu faţă de noi şi adevărata identitate a lui Isus din Nazaret, aceea de Fiu al lui Dumnezeu, care a murit şi înviat pentru mântuirea tuturor (cf. Rom 5,8-10). Prin acest mister noi toţi am fost «îndreptăţiţi», am redobândit starea celui drept, iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor (cf. Rom 4,24-25).

La lumina Învierii Pavel înţelege limpede scopul vieţii sale: «…să-L cunosc pe El şi puterea Învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El întru moartea Lui, ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morţi» (cf. Fil 3,10). Este o afirmaţie ce conţine un program de viaţă exigent, dar care conferă speranţă vieţii creştine şi orientează viaţa creştinului, dincolo de moarte, spre învierea din moarte şi viaţa veşnică «pentru că de credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Isus, îi va aduce împreună cu El» (cf. I Tes 4,14). De aceea Botezul, ca trecere prin moarte spre viaţă, urmat de o viaţă la lumina credinţei în Cel Înviat, devine pentru orice creştin garanţia drumului spre înviere şi viaţă, după cum scrie apostolul Pavel colosenilor: «Îngropaţi fiind împreună cu El prin Botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu Cel ce L-a înviat pe El din morţi» (cf. Col 2,12). Acesta trebuie să constituie motivul «înnoirii» vieţii creştinilor botezaţi, care «izbăviţi fiind de păcat şi slujitori făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire iar sfârşitul viaţa veşnică» (cf. Rom 6,22).

Iată cum de fapt «în misiunea Sf. Pavel se împlineşte viziunea lui Ştefan», spune Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Viziunea Diaconului Protomartir Ştefan, cu Isus de-a dreapta lui Dumnezeu în gloria cerească (cf. Fapte 7,55), devine idealul şi speranţa Sf. apostol Pavel. «Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând spre cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, întru Hristos Isus» (cf. Fil 3,14).

Astfel, viaţa creştinului botezat se dezvăluie ca un drum de slujire a lui Dumnezeu, un drum care cere sacrificii, tărie în încercări, perseverenţa în credinţă; o cale ce trebuie să treacă prin moarte, dar care ştim că se îndreaptă spre înviere şi viaţă; o călătorie luminată mereu de harul credinţei şi al speranţei învierii din moarte şi al fericirii veşnice în lumina Celui Înviat.

«Iar Dumnezeul păcii, Cel ce prin sângele unui testament veşnic, a înviat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Isus, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Isus Hristos, Căruia să-i fie mărirea în vecii vecilor. Amin!» (cf. Evr 13,21).

Sărbători pline de sfânta bucurie a Învierii din morţi a Domnului nostru Isus Hristos, binecuvântate cu alese haruri cereşti!
Hristos a Înviat!

† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla