Bistriţeanul omorât alături de fiul său pe un câmp din Satu Mare este Adrian Traian Blaga, asistentul pastorului bisericii Calvary Chapel din Bistriţa şi administratorul asociaţiei Noi Începuturi, care oferă asistenţă socială copiilor orfani sau abandonaţi de către părinţi din judeţul Bistriţa-Năsăud.Adrian Blaga, în vârstă de 39 de ani, pornise spre Satu Mare cu intenţia de a identifica o tabără pentru copiii pe care-i avea în grijă în cadrul Asociaţiei Noi Începuturi pe care o conduce. Era însoţit de fiul său în vârstă de 9 ani, Timotei, care de trei ani de zile practica luptele greco-romane la un club din Bistriţa. Cei doi au fost găsiţi decedaţi aseară pe un câmp de pe raza localităţii Aciuda, comuna Pomi, în autoutilitara cu care au şi mers în Satu Mare. Cadavrele celor doi au fost găsite sub banchetele din spate, pline de lovituri în zona capului şi cu tăieturi la nivelul gâtului. Maşina a fost incendiată, cel mai probabil pentru ascunderea urmelor, însă flăcările au afectat doar partea din faţă a autoutilitarei, trupurile celor doi nefiind atinse de incendiu.

Potrivit apropiaţilor, pastorul Adrian Blaga era foarte de treabă, dedicându-şi tot timpul liber asociaţiei de care se ocupa din 2003. Asociaţia Noi Începuturi este strâns legată de mişcarea Calvary Chapel, prezentă şi în Bistriţa-Năsăud, Adrian Blaga fiind asistentul pastorului bisericii, Brian Fouts . Organizaţia Non-Guvernamentală apare pe lista furnizorilor de servicii sociale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Aceasta se ocupa de copiii orfani şi abandonaţi din judeţ, având ca scop „oferirea unei alternative la serviciile de stat şi oferirea unui mediu adecvat unde nevoile fizice şi spirituale ale copiilor să fie satisfăcute”, potrivit descrierii de pe un site de profil. Adrian Blaga se ocupa de asociaţie încă din anul 2003, iar în anul 2007 a fost numit „pastor asistent” al mişcării Calvary Chapel din Bistriţa, ţinându-i locul pastorului Brian Fouts, atunci când acesta lipsea. Bistriţeanul se ocupa şi de tinerii care îmbrăţişau această mişcare, organizând tabere şi dezvoltând programe de timp liber pentru aceştia. Ce este „Calvary Chapel”? Potrivit site-ului oficial, Calvary Chapel este o mişcare creştin evanghelică internaţională, care a luat fiinţă în anul 1965 în Statele Unite ale Americii, cu ajutorul pastorului american Chuch Smith. „Bisericile Calvary Chapel pun accentul pe infailibilitatea Sfintei Scripturi, a Bibliei, promovând o predare expozitivă a acesteia, de la Geneză la Apocalipsă. S-a extins şi în ţara noastră, de mai mulţi ani, din dorinţa de a atinge cât mai mulţi oameni cu dragostea lui Dumnezeu”.

Citeste mai mult: adev.ro/mr5kk9

sursa text si foto: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.