Dacă politica nu a reuşit să unească cele trei partide, banii publici au pus cap la cap pe cele trei mari partide politice ale României: PDL, PSD şi PNL, iar dacă mai punem la socoteală faptul că proiectul a fost făcut de un alt om care se învârte în cercuri suspecte, avem toate motivele să punem sub îndoială proiectul de modernizare a drumurilor judeţene, respectiv Mircea Pop, fostul şef de la drumurile naţionale.  În primăvara acestui an a fost anulat rezultatul primei licitaţii pentru reabilitarea drumurilor judeţene, în care erau cuprinşi 720 de kilometri de şosea. De data aceasta, au fost scoşi la concurs 435 de km de drumuri judeţene, împărţiţi în cinci loturi de drumuri, iar lucrările urmează să aibă loc în perioada 2011-2015, costurile fiind evaluate la 458,8 milioane de lei, iar adjudecarea ofertelor asocierii Kiat Group – Tehnic Asist – Damar Consult s-a ridicat la 75% din valoarea estimată, respective 65 de milioane de euro.

Kiat şi relaţiile portocalii

Anul trecut, Kiat a câştigat, alături de Diferit, licitaţia pentru modernizarea străzilor şi aleilor adiacente din municipiul Cluj-Napoca, în valoare de 140 de milioane de euro. A participat şi la licitaţia pentru construcţia noii piste a aeroportului Cluj-Napoca. Kiat Group SRL a fost înfiinţată în 2006 şi îi are ca patroni pe turcii Atalay Deniz, Ahmet Secuk, Ygit Berek Atlay, Tamer Atalay şi Mustafa Bekar. Tamer Atalay este şi administrator al King Industrial Enterprises, firmă care a primit de la municipalitatea clujeană 30 de milioane de lei pentru amenajarea unor locuri de joacă, iar Kiat a primit de la Ministerul Transporturilor 950.000 de euro pentru asfaltarea Bulevardului Dorobanţilor. De asemenea, King Industrial Enterprises a primit mai multe contracte şi de la Primăria sectorului 3, pentru amenajarea unui loc de joacă în Parcul Titan şi „pentru execuţia unor fântîni la Piaţa Unirii“. Legătura dintre turci şi români o face Liana Calin, care pe vremea atribuirii contractelor pentru spaţiile de joacă din oraş figura ca asociat la SC King Industrial Enterprises. Aceeaşi firmă a fost favorizată şi de fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Titiana Zlătior, care, înainte de a pleca din funcţie, a emis în teritoriu o circulară în care propunea directorilor de şcoli din judeţ să apeleze pentru diferite servicii la SC King Industrial Enterprises. Coincidenţa face ca primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, să fi fost asociat cu turcul Tamer Atalay, într-o societatea care a fost dizolvată, SC Kora Edil. Tamer Atalay este şi preşedintele Consiliului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Turcia.

Caiet de sarcini, făcut „cu dedicaţie”

Tehnic Asist a câştigat în 2009 licitaţia pentru modernizarea DJ 208 C, drumul care tranziteaza Vorona, deşi a cerut unul dintre cele mai mari preţuri, aproape 15 milioane de lei pentru reabilitarea a 12 kilometri de şosea. Oferta făcută de Tehnic Asist s-a clasat pe locul opt în funcţie de preţul licitat, iar preţul a fost considerat la vremea respectivă aproape la nivelul construcţiei unui nou drum. Caietul de sarcini a părut a fi făcut "cu dedicaţie" pentru societatea din Botoşani, în Monitorul de Botoşani apărând la acea vreme un material care specifica că societatea "…a fost declarată câştigătoare cu un punctaj mai mare decât al celorlalte participante, mulându-se aproape perfect pe cerinţele autorităţii contractante".

Tehnic Asist şi-a adjudecat grosul lucrărilor europene

Înfiinţată în 1997, societatea Tehnic Asist a câştigat patru din cele cinci lucrari finanţate din fonduri europene pe programe de dezvoltare rurală care urmează să fie executate în comunele Mihai Eminescu, Stăuceni, Vorniceni şi Copalău în judeţul Botoşani, valoarea totală a acestora depăşind 20 de milioane de lei fără TVA.
Indiferent că a fost vorba de alimentări cu apă, canalizări sau reabilitări de drumuri, câştigătorul a fost acelaşi, chiar dacă oferta era cea mai mare. În schimb, firme precum Pa&Co International, Strabag Austria sau ALDP Iaşi au fost descalificate pentru neîndeplinirea unor criterii din caietul de sarcini, pentru lipsa unor documente de la dosar, a experienţei relevante, a situaţiei financiare adecvate ori a personalului calificat. Acest lucru a generat o sumedenie de contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar fără niciun rezultat. Modul de atribuire a lucrărilor a intrat însă în vizorul instituţiilor de control care verifică acum o parte dintre licitaţiile organizate de primării.

Mircea Pop, fost şef la CNADNR, fost asociat cu Marian Morar

A treia firmă din concern, Damar Consult, este deţinută de Marian Morar, care este fostul asociat al lui Mircea Pop, fost şef al serviciilor locale şi naţionale de întreţinere a drumurilor.
Legătura între Mircea Pop, fostul şef al Direcţiei Regionale a Drumurilor şi Podurilor (DRDP) Cluj şi fostul vicepreşedinte al Companiei Naţionale a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din România (CNADNR), şi societatea SC DP Consult, firma care a câştigat proiectele puse la bătaie de CNADNR are următorul traseu. În anul 2002, conform datelor din Monitorul Oficial al României, Mircea Pop era reprezentantul firmei TMG CONSULTING. Această societate asigura administrarea societăţii MEGA ENTERPRISE GROUP, din acţionariatul căreia făceau parte Ratiu Maria Doina (acţionar şi la SC DP Consult), Morar Marian (fost acţionar la SC DP Consult), Moldovan Silivan (acţionar la SC DP Consult), Claudiu Silaghi (fondator al Băncii Transilvania, decedat). În 2003, acţionarii din cadrul MEGA ENTERPRISE GROUP o numesc drept administrator pe Ratiu Maria Doina. În paralel, în cadrul firmei DP Consult, înfiinţată în 1997, societatea TMG Consulting apare, pe rând administrator şi acţionar până când, în 2009, SC TMG Consulting este radiată, nu înainte de a concesiona acţiunile (39%) pe care le deţinea în cadrul DP Consult lui Raţiu Maria Doina, care ajunge să deţină 79%. După aceea, în urma unei alte tranzacţii, în 2011 pachetul majoritar de acţiuni este deţinut, după cum am arătat iniţial de Mircea Pop. Obiectul de activitate al DP Consult este “activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”, iar în anul fiscal 2009, societatea a avut o cifră de afaceri de 14,6 milioane de lei şi un profit de peste 3,3 milioane de lei. Conform prezentării de pe site-ul DP Consult, activitatea de consultanţă a început în 1998, an care coincide cu faptul că Mircea Pop era şef la DRDP Cluj. Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obţină un punct de vedere din partea lui Mircea Pop sau a reprezentanţilor DP Consult, dar conform secretarei firmei, cei de la această societate nu doresc să comunice cu presa. De asemenea, în demersul ziaristic am încercat să obţinem poziţia CNADNR, dar Raluca Donici, angajată în cadrul direcţiei de Comunicare, a declarat că nu este abilitată să comenteze situaţia expusă.

Cine a făcut proiectul

Lucrările de modernizare şi reabilitare care vor fi realizate în cadrul „Programului de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene pentru perioada 2011-2015” aprobat prin H.C.J.nr.128/20 aprilie 2011 vor cuprinde: lucrări de terasamente, lucrări la fundaţia drumului, proiectarea sistemului rutier din îmbrăcăminte de beton de ciment, lucrări de scurgere a apelor, amenajarea pe minimum 50 m a drumurilor laterale, proiectare podeţe transversale şi laterale prevăzute cu camere de cădere şi pereierea şanţurilor la capetele podeţelor, amenajarea intersecţiilor la nivel, proiectarea de lucrări de siguranţa circulaţiei, lucrări şi amenajări de protecţia mediului şi sănătatea oamenilor/siguranţă în exploatare, asigurarea rezistenţei şi a stabilităţii la sarcini statice şi dinamice, semnalizare rutieră, soluţii de recuperare după expirarea perioadei de exploatare, lucrări de reparaţii la poduri şi podeţe, lucrări de apărări de maluri şi ziduri de sprijin. Proiectantul este firma  S.C. POYRY ROMANIA S.R.L. & S.C. ECOTERRA S.R.L. iar beneficiarul : Judeţul Cluj – Consiliul Judeţean Cluj.
Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei sunt:
Total valoare investiţie: 372.942,84  mii lei (91.037,17 mii  EURO valoare fără TVA); 462.449,13   mii lei (112.886,08 mii  EURO  valoare inclusiv TVA.)
Durata de realizare a investiţiei: 48 luni

Lista drumurilor rehabilitate de Consiliul Judeţean Cluj
LOT  I    
DJ108C Gârbou – Leghia    5+600 – 23+290
DN1 – Mănăstireni    28+050 – 36+050
DJ764B Valea Drăganului    0+000 – 17+600
DJ103K Râşca – Beliş(DN1R)    27+955 – 35+155
DJ107P Gilău (DN1)-Someşu Rece-Mărişel – DN1R    0+000 – 44+260
DJ107S Gura Râşca – Măguri Răcătau    0+000 – 11+000
LOT  II    
DJ107M Luna de Sus-Băişoara-Buru-lim.jud.Alba    0+000 – 42+000
DJ107R Făget – Ciurila    8+300 – 21+350
DJ103G DN75 – Cheile Turzii    27+300 – 30+400
DJ103M Vâlcele – Rediu – Aiton    0+000 – 8+180
LOT  III    
DJ109A Chinteni-Vutureni-recea Cristur-Dealu Jurcii    10+200 – 48+500
DJ109 Răscruci – Borşa – Aşchileu – lim.jud.Sălaj    0+000 – 32+670
DJ161A Apahida-Cojocna    0+000 – 12+000
LOT  IV    
DJ150 Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu    0+600 – 40+300
DJ161 Fundătura(DN1C)-Dăbâca – Panticeu-Sărata    17+000 – 44+370
DJ109E Dej – Vad – lim.jud. Sălaj    1+710 – 17+000
LOT  V    
DJ109C Gherla – Ţaga – Camaras    1+400 – 39+200
DJ161D Nireş – Unguraş – Vl.Unguraşului    10+400 – 30+950
DJ161G Palatca – Vaida Camaraş    10+885 – 21+200
DJ161E  Habadoc – Buza – Feldioara    8+000 – 25+420

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.