Mama şi fiica ei păşesc, precaute, în sediul I.M.L. Cluj, însoţite de un poliţist. Relaţia lor pare extrem de încordată, iar schimburile de vorbe curg între ele, acide, precum un foc încrucişat de mitralieră. Fata de 14 ani încearcă mereu s-o convingă că iubitul ei de 25 e un băiat bun, iar mama aproape îi strigă că băiatul nu-i de nasul ei – şi pe deasupra nu-i pregătită pentru o astfel de relaţie, pe primul plan fiind, în opinia sa, şcoala. Dar fata nici nu vrea să audă vorbele mamei şi o contrează mereu pe aceasta aruncându-i cuvinte dure.

Mama este o femeie evident muncită, cu faţa zbârcită – în ciuda relativei sale tinereţi. Fata, elegantă, deja femeie, cu forme atractive, îmbrăcată „ultimul răcnet” şi cu bun gust: jeanşi noi, mulaţi pe trup şi adidaşi eleganţi în picioare. Intrăm în vorbă cu cele două. Mama ne mărturiseşte, fără ezitare, că fiica ei a fost victima unui viol, într-o localitate de lângă Cojocna. (În ciuda tentaţiei de a oferi cititorilor numele localităţii unde s-a petrecut întreaga tărăşenie – precum şi numele fetei – ne înfrânăm datorită complicaţiilor extrem de grave care, după cum se va vedea mai târziu, au survenit între timp în viaţa minorei.) La protestul fetei, femeia se corectează puţin: „Individul ăsta, care nu-i deloc de ea şi care provine dintr-o familie „slabă” trăieşte cu ea încă din perioada când avea 12 ani. De atunci au ţinut secretă relaţia lor, până zilele trecute când bărbatul s-a gândit că ar fi timpul să ştim şi noi ce se întâmplă între ei şi a pus-o pe fată să-mi mărturisească iubirea lor. Ea n-a avut curaj să-mi spună în faţă şi a făcut-o în scris. Când am aflat grozăvia eu am considerat că cel mai bun lucru este să anunţ poliţia, fiindcă aici nu poate fi vorba de iubire adevărată, e practic un gest de pedofilie şi de seducere a unei minore, după ce individul a profitata de naivitatea ei”. Mărturiseşte mai departe că gestul său de a sesiza autorităţile a dus la un gest extrem al fetei: aceasta – considerând că mai bine moare decât să trăiască fără chipeşul ei Romeo – şi-a tăiat, pur şi simplu venele şi a fost nevoie de intervenţia rapidă a medicilor de pe ambulanţă ca să o salveze. Aceştia, conform procedurii, după ce au intervenit medical au transportat-o pe fată direct la Psihiatrie, unde specialiştii de acolo au reţinut-o timp de două săptămâni, acordându-i şi tratamentul corespunzător. Iar acum, pentru că mama nu doreşte în ruptul capului să-şi retragă plângerea – în ciuda rugăminţilor fierbinţi ale fetei – adolescenta a fost adusă cu ordonanţă de la poliţie pentru a i se constata lipsa virginităţii, iar cazul să-şi urmeze cursul în faţa organelor abilitate.

După consult, în ciuda situaţiei stânjenitoare în care se afla, fata părea lipsită de orice fel de jenă, părând mai degrabă îngrijorată de situaţia viitoare a iubitului ei, despre care îi spunea mereu mamei că-l iubeşte şi nu doreşte ca „omul” ei să păţească ceva. Aşa, tot ciondănindu-se, cele două au părăsit incinta I.M.L. Cluj, gardate discret de poliţistul care asista, impasibil, la scena melodramatică.

Punctul de vedere al I.P.J. Cluj:

“La nivelul Postului de Poliţie din Cojocna este înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,act sexual cu un minor”, în urma unei plângeri depuse de către mama unei minore de 14 ani. În continuare se efectuează cercetări, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, a declarat, referitor la acest caz, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.