Incident incredibil, luni dimineaţă, într-un magazin alimentar din cartierul clujean Mănăştur: o femeie, băută, în vârstă de aproximativ 45 de ani a atacat cu pumnii şi picioarele patroana magazinului, în vârstă de 30 de ani. Totul, pentru motivul că tânăra refuzase să-i ofere gratuit băuturile alcoolice, cu care se servise singură. Imediat după incident victima s-a prezentat la I.M.L. Cluj de unde şi-a scos un certificat medico-legal iar la această oră atacatoarea este cercetată de către poliţişti pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

 

Patroana magazinului alimentar de pe strada Almaşului povesteşte stupefiată, luni în jurul amiezii, pe coridoarele I.M.L. Cluj, că atacul femeii a survenit în urmă cu puţin timp şi s-a petrecut prin surprindere, imediat după ce i-a spus acesteia că nu-i poate oferi băutură fără bani. “În secunda următoare femeia – până atunci clientă destul de fidelă a magazinului şi care se dovedise întotdeauna extrem de politicoasă – s-a transformat brusc şi, nici una nici alta, mi-a ars un picior în coloană şi un pumn în figură. Parcă înnebunise, nu alta. A fost nevoie să mă utilizez la maximum – eu şi soţul meu, aflat în apropiere – ca s-o putem linişti, fiindcă era, cred la ora respectivă capabilă să mă omoare pentru băutură. A fost un lucru cu adevărat şocant, mai ales fiindcă atacatoarea nu era o boschetară, ci avea aere de doamnă, cu un copil mare de vreo douăzeci şi ceva de ani”, mărturiseşte, gânditoare, tânăra patroană.  Aceasta adaugă de asemenea că la această oră se află cu adevărat într-o dilemă: dacă o iartă pe femeie, s-ar putea răspândi zvonul că la ea în magazin e “liber” la jaf şi violenţă, iar pe de altă parte îi e milă totuşi de femeie şi de consecinţele faptei acesteia. Însă decizia ei a fost – în ciuda dificultăţii dilemei  – să dea mână liberă legii, care să decidă măsurile ce se vor lua în acest caz. Este poftită apoi în cabinetul medico-legal al I.M.L., de unde se întoarce cu un certificat medico-legal, cu care promite că se va prezenta, a doua zi, la Secţia 4 de Poliţie din cartierul Mănăştur unde va înainta plângere penală împotriva agresoarei.


“La data de 25 iulie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Secţia 4 Poliţie, a fost sesizată, prin plângere prealabilă, de o femeie de 30 de ani şi un bărbat de 32 de ani, din Cluj-Napoca, despre faptul că, la data de 24 iulie a.c., în timp ce se aflau într-un magazin alimentar de pe strada Almaşului, au fost agresaţi de către o persoană necunoscută. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, ag. şef adj  Adrian Ştefan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.