În cursul zilei de joi, 11 mai, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au efectuat 9 percheziții domiciliare, în județul Cluj și Sălaj, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.

Perchezițiile au fost făcute la persoane bănuite că au furat combustibil din tren:

„În cauză, 4 persoane sunt bănuite de sustragere de combustibil din gestiunea unui operator de transport feroviar. În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați 860 de litri de combustibil, 75 de litri de ulei de motor, recipiente utilizate la transport, dar și instalații despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la săvârșirea activității infracționale, derulată în perioada octombrie 2022 – mai 2023.

Cercetările s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale. De asemenea, la activitate au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj”, a transmis IPJ Cluj.

Citește și: Cartea lui O. J. Schmitt despre istoria BOR, comentată de cercetătorul clujean Mircea Abrudan: „Pare scrisă la comandă pe genunchi”

1 COMENTARIU

  1. Să pună tariful la combustibil acolo unde ar trebui; nu mai mult de 2 lei pe litru motorină sau benzină. În 2 lei intră și profitul petrolierelor și tva-ul luat de stat. Nimeni nu se va obosi să fure. Totuși dacă vor fi păgubiți nici nu vor băga de seamă în bilanțul contabil.
    Comunicatele OMV-Petrom arată ceva la 14 dolari barilul. Intră extracție, transport și prelucrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.