Anchetatorii turci au făcut, luni, percheziţii timp de nouă ore, în consulatul saudit din Istanbul, în cazul jurnalistul Jamal Khashoggi, dispărut după ce a intrat în sediul consulatului.

Potrivit Digi24.ro, a fost pentru prima oară când anchetatorii turci au intrat în consulat. Percheziţiile au durat nouă ore, timp în care au fost prelevate probe inclusiv de pământ din grădină.

Aceeaşi sursă scrie că un convoi de şase maşini a ajuns la consulat sub pază sporită puţin după orele 19:00. Poliţiştii, unii în uniformă, alţii în civil, au intrat imediat în clădire pentru a-şi începe cercetările.

Ancheta fără precedent vine după ce, pe 2 octombrie, jurnalistul, critic al puterii de la Riad şi refugiat din 2017 în Statele Unite, a intrat în consulatul saudit din Turcia, pentru demersuri administrative în vederea viitoarei căsătorii cu Hatice Cengiz, de naţionalitate turcă. Logodnica lui a rămas în faţa consulatului şi le-a spus anchetatorilor că Jamal Khashoggi nu a mai ieşit din clădire.

Riadul a susţinut, însă, că jurnalistul a părăsit reprezentanţa diplomatică. Totuşi, autorităţile turce afirmă contrariul, iar unii responsabili acuză autorităţile saudite că au trimis special un grup de agenţi pentru asasinarea jurnalistului în consulat.

Recep Tayyip Erdogan a cerut în repetate rânduri autorităţilor saudite, fără succes, să prezinte imagini care să arate că Khashoggi a părăsit într-adevăr consulatul.

În plus, Jamal Khashoggi avea pe mână ceasul său Apple, care ar fi înregistrat cum a fost torturat, ucis şi apoi tranşat, chiar în interiorul consulatului. Ceasul era conectat la telefonul său, pe care l-a lăsat la logodnica lui.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat vehement cazul şi l-a trimis pe secretarul de stat Mike Pompeo să investigheze situaţia. Acesta va discuta personal cu regele Salman al Arabiei Saudite.

Trump a avut el însuşi o discuţie telefonică cu Salman. „Regele a negat cu fermitate orice cunoştiinţă despre asta”, a declarat preşedintele american.

Liderul de la Casa Albă a mai spus că nu „vrea să intre în mintea lui (Salman)”, dar a declarat: „Mi s-a părut că s-ar putea ca cei care l-au omorât să fi fost ucigaşi fără scrupule. Cine ştie? Vom încerca să ajungem foarte curând la fondul acestei situaţii, dar el a negat categoric”.

Pe de altă parte, CNN a anunţat, citând surse neoficiale, că Arabia Saudită pregăteşte un raport în care recunoaşte că Jamal Khashoggi a fost omorât în Consulat, în urma unui interogatoriu scăpat de sub control.

Potrivit adevarul.ro, cel mai probabil raportul va concluziona că operaţiunea a fost desfăşurată fără cunoştinţa puterii de la Riad şi că cei implicaţi vor fi traşi la răspundere. Una dintre surse a atras atenţia că raportul încă este în pregătire şi că lucrurile se pot schimba.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.