Întâmplare șocantă petrecută în localitatea Nireș, comuna Mica, județul Cluj: un om a fost îngropat în locul altuia, fără ca cineva din familia celui așezat în pământ să își dea seama.

Sătenii din Nireș sunt încremeniți de mirare și parcă nu le vine să creadă ceea ce a ajuns la urechile lor de mai bine de 24 de ore. Potrivit dej24.ro, În locul unei femei din sat, în vârstă de 74 de ani, care a decedat duminică în Spitalul Municipal Dej, a fost îngropată o altă persoană, tot o femeie, însă în vârstă de 66 de ani, din Cluj-Napoca. Funeraliile au avut loc miercuri, atunci când presupusa săteancă a fost condusă pe ultimul drum de cei dragi.

Mai grav decât atât este faptul că nimeni din familia celei așezate în pământ, în cimitirul din Nireș, nu și-a dat seama că își ia rămas bun de la cu totul și cu totul alt om. Și mai șocant este că, de luni, atunci când trupul neînsuflețit a fost dus acasă, sicriul a fost deschis în permanență, însă nimeni nu a realizat că în coșciug se află altcineva.

Incredibila situație a ieșit la iveală după ce rudele femeii de 66 de ani s-au prezentat la morga din Dej, au luat trupul neînsuflețit și l-au dus la Cluj-Napoca, acolo unde ar fi urmat să aibă loc înmormântarea. Nepotul femeii a avut un adevărat șoc, cu câteva minute înainte de începerea funeraliilor, când a văzut că în sicriu se află altă persoană (femeia din Nireș) și s-a întors de urgență la Dej, anunțând totodată și poliția.

Oamenii legii au intrat imediat pe fir și după ce au deslușit cele petrecute au anunțat rudele femeii din Nireș că de fapt au îngropat o altă persoană, decedată tot duminică la spitalul din Dej.

Anchetatorii urmează să stabilească cum s-a petrecut această grozăvie care a dus la îngroparea unui alt om și mai ales cine se face vinovat. Până una alta, personalul de la morga Spitalului Municipal Dej este cercetat pentru neglijență în serviciu. Medicul Mihai Pandrea, managerul spitalului, a anunțat că a fost deschisă și o anchetă internă pentru a vedea exact unde s-a greșit în circuitul bine stabilit de predare-primire a persoanelor decedate.

ACTUALIZARE: Trupul neînsuflețit al femeii îngropate în Nireș a fost deshumat în această dimineață, în prezența familiilor, polițiștilor criminaliști și a procurorilor. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Dej. Tot de la morgă urmează să fie dus spre cimitirul din Nireș și trupul femeii de 74 de ani pentru a fi înmormântat așa cum se cuvine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.