Polițiștii rutieri din municipiului Cluj-Napoca au aplicat 107 de sancțiuni contravenționale, în urma unei acțiuni desfășurate, marți, 11 iulie, în intervalul orar 18:00 – 20:00, pentru creștera responsabilizării și a disciplinei rutiere în rândul participanților la trafic.

Două permise de conducere reșinute pe fondul consumului de alcool

„În urma acțiunii desfășurate punctual pe linie rutieră, polițiștii au aplicat 107 sancțiuni contravenționale.

În cadrul activităților s-a urmărit impunerea unei discipline rutiere și în cazul bicicliștilor/ utilizatorilor de trotinete electrice. De asemenea, au fost efectuate controale pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.”, a transmis IPJ Cluj.

În acest context au fost reținute 2 permise de conducere pe fondul consumului de alcool. Potrivit IPJ Cluj, în total au fost reținute 6 permise de conducere.

„De asemenea, din totalul măsurilor legale aplicate, 36 dintre abateri au reprezentat depășiri ale limitei legale de viteză.

În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Biroului Rutier, precum și din cadrul secțiilor de poliție de pe raza municipiului.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Exemple semnificative:

În jurul orei 19.30, polițiștii Biroului Rutier Cluj au oprit pentru control autoturismul condus pe strada Horea, de un bărbat de 29 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i totodată reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 zile. 

Ulterior, în jurul orei 19.40, polițiștii Biroului Rutier Cluj au oprit pe strada Horea un alt autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, care, de asemenea, a fost testat în privința consumului de alcool.

Rezultatul indicat a fost de 0.38 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 zile. 

Citește și: O firmă trimisă în judecată de DNA a pus mâna pe contractul de peste 562 mil. de lei pentru realizarea drumului care conectează Cluj-Napoca cu A3

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.