Peste o sută de academicieni români, batjocoriţi de comunişti

Academia Română îşi sărbătoreşte în fiecare an, pe 4 aprilie, aniversarea, ocazie care permite evocarea unor evenimente care au marcat lunga istorie, de aproape 150 de ani, a instituţiei. Volumul ”Spre piscul ştiinţei şi culturii româneşti”, semnat de doamna dr. Ştefania Kory Calomfirescu, cuprinde fragmente din cuvântările academicienilor de astăzi, cu ocazia dezvelirii unei plăci memoriale în cinstea membrilor excluşi în 1948, prin intervenţia abuzivă a comuniştilor.

Volumul, apărut într-o primă ediţie în anul 2013, la Editura Napoca Nova, începe cu o prezentare plină de consideraţie a femeilor din Academia Română, subiect pe care îl vom aborda într-un număr viitor. În prefaţă, conf. dr. Sanda Maria Deme prezintă şi al doilea subiect principal abordat la aniversarea de anul trecut a Academiei Române, şi anume excluderea a 113 academicieni în anul 1948 din această instituţie, dialog prilejuit de dezvelirea plăcii memoriale executată de sculptorul Mihai Ecobici şi lansarea cărţii ”1948 – Marea Dramă a Academiei Române”.

Academicienii din pragul uitării

În prefaţa volumului menţionat mai sus, academicianul Păun Ion Otiman scrie: ”Am trăit şi simţit sentimentul că, în ultimul timp, prea puţin se vorbeşte, se evocă şi se glorifică înaintaşii noştri, elite de primă mărime, piscuri ale ştiinţei şi culturii româneşti, cei mai mulţi dintre Domniile lor, înalţi demnitari ai statului român, cu imense contribuţii la făurirea României Mari, a democratizării societăţii româneşti,, interbelice, precum şi edificării şi modernizării economiei ţării, cărora li s-a retras calitatea de membri ai Academiei Române, mulţi, prea mulţi  întemniţaţi în închisorile comuniste, morţi fără lumânare şi fără cruce, în puşcărie, călcaţi de tăvălugul comunist şi care, în mare parte şi tot mai nemeritat, sunt uitaţi sau ignoraţi de lumea academică de azi.”

Doamna Deme menţionează, în continuare, că din rândul celor 113 membri excluşi, aproape o treime erau transilvăneni, printre care se numără nume sonore ale culturii, bisericii şi ştiinţei româneşti: Ion Agârbiceanu, Nicolae Bălan, Ştefan Bezdechi, Lucian Blaga, Tiberiu Bredinceanu, Romulus Cândea, Nicolae Colan, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Emil Haţieganu, Iuliu Hossu, Alexandru şi Ion Lapedatu, Ioan Lupaş, Iuliu Maniu, Sabin Manuilă, Ştefan Meteş, Iuliu Moldovan, Ion Muşlea, Zenovie Pâclişanu, Virgil Şotropa, Florian Ştefănescu-Goangă sau Traian Vuia.

Academia Română întemniţată

„În ideologia comunistă, independenţa, autonomia, echidistanţa şi libertatea academică, libertatea de gândire a oamenilor de ştiinţă şi de cultură erau de neacceptat şi de netolerat, iar Academia Română, masiv epurată, îngenunchiată, înfricoşată şi întemniţată, asemenea tuturor instituţiilor democratice, trebuia înregimentată şi pusă în „slujba” puterii comuniste”, mai scrie acad. Păun Ion Otiman în prefaţa cărţii.

În deschiderea adunării festive, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a evidenţiat faptul că înaltul for a fost înfiinţat pentru a promova limba şi istoria românilor, adăugând că această misiune a fost îndeplinită de-a lungul timpului.

„Suntem la această aniversare, o întâlnire festivă, prilej cu care ne gândim şi la trecut, şi la viitor. Trecutul este aşa cum îl ştim. Academia a avut perioade de glorie, dificultăţi. Două dintre ele au fost mai grave: 1948, când aproape o sută de membri ai Academiei au fost excluşi, unii dintre ei au ajuns şi la închisoare (…); a doua perioadă grea a Academiei a fost în anii 70, când i s-au luat institutele şi a trecut printr-un proces de aproape desfiinţare. Academia însă a supravieţuit, a renăscut şi astăzi încearcă să-şi îndeplinească misiunea de promotor al ştiinţei, dar şi de şcoală“, a declarat acad. Ionel Haiduc

De ce se făceau vinovaţi intelectualii

Acad. dr. Dan Berindei a vorbit la aniversarea de anul trecut a Academiei Române despre rosturile acestei instituţii, care peste doi ani va împlini un secol şi jumătate de activitate. În cuvântarea sa, prezentată ca un dialog imaginar de dr. Kory Calomfirescu, Dan Berindei menţionează şi tristul eveniment de la mijlocul secolului XX.

„Timp de aproape o jumătate de secol, în 1948, Academia Română şi-a pierdut statutul autonom, neatârnarea ştiinţifică, libertatea de creaţie, ba chiar era sortită pieirii prin interzicerea vreme de un deceniu şi jumătate a noi elecţiuni. A fost la dispoziţia partidului conducător din acea vreme. I s-au luat institutele, i s-au tăiat indemnizaţiile şi a fost supusă umilinţelor”, a arătat academicianul.

Referitor la cei 113 membri ai forului îndepărtaţi în 1948, acad. Păun Ion Otiman aminteşte:

„Vinile lor fundamentale erau, în cea mai mare parte, acelea de a se fi dedicat cercetării limbii şi istoriei naţionale, studiilor clasice, folclorului, ştiinţelor, muzicii, dreptului, de a fi făcut „elogiul satului românesc” şi de a fi scris „Trilogia culturii”, de a fi preamărit credinţele strămoşeşti, de a se fi opus cedării în faţa ultimatum-ului sovietic şi a dictatului de la Viena, de a fi construit în Transilvania instituţiile culturale româneşti după 1918, de a fi stabilit regulile demografiei istorice ştiinţifice, de a fi fondat psihologia experimentală, de a fi zburat aparate mai grele decât aerul, cu mijloace proprii la bord.”

Rămaşi pe dinafară, aruncaţi în închisoare

Prin Decretul prezidenţial Nr. 1454/12.VIII.1948, au fost numiţi membrii Academiei R.P.R ., fără nominalizarea a 100 de academicieni. Lista academicienilor eliminaţi a rămas nepublicată. Din cei 100 academicieni excluşi, 23 au fost întemniţaţi – iar din aceştia,13 au decedat în puşcării sau imediat după eliberare.