Situată pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, judeţul Bihor, o peşteră, aparent simplă, a intrat recent în atenţia marilor speologi care aveau să descopere acolo cele mai vechi picturi rupestre nu doar din Europa, ci din întreaga lume. S-au descoperit în jur de zece picturi ce înfăţişează figuri de animale care au fost făcute cu câteva zeci de mii de ani în urmă. Peştera Coliboaia este dovada vie că acolo şi-au dus existenţa oamenii preistorici, lăsându-ne astăzi o mare bogăţie arheologică.
Descoperirile au fost făcute în anul 2009, când, în urma unor explorări în Peştera Coliboaia, aveau să se lase descoperite câteva picturi rupestre, lăsând cu gura căscată echipa de speologi care se aflau în misiune, echipa compusă din compusă din Tudor Rus (Speodava Ştei), Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Ţoiciu (Speowest Arad), Marius Kenesz (Speo Club Zarand Brad).
Descoperirea a fost făcută în septembrie 2009, dar a fost anunţată abia în mai 2010.
Picturile descoperite de aceştia sunt toate de culoare neagră şi sunt reprezentări de animale, printre care un bizon, un cal, posibil o felină, două capete de urs şi doi rinoceri. Se pare că picturile au fost făcute de oamenii preistorici cu ajutorul cărbunelui. De asemenea, au fost descoperite şi câteva gravuri, iar pe planşeu au fost găsite răsfirate oase de urs. Datorită acestui lucru, s-a constatat că în timpul şederii lor în peşteră, urşii au zgâriat pereţii.
Peştera Coliboaia estre străbătută de un râu subteran, ceea ce face ca parcurgerea peşterii să nu fie uşoară, însă picturile rupestre au fost descoperite într-o galerie înaltă a peşterii, ferite din calea apei care le-ar fi distrus. Probabil, alte picturi au fost şterse de apa râului subteran.
Picturile acestea, care au uimit speologii în mâna cărora s-au lăsat descoperite, au atras atenţia întregii lumi arheologice. Astfel că, echipei de cercetători români li s-au alăturat o echipă franceză formată din 5 specialişti, special veniţi din Franţa. Misiunea francezilor a fost aceea de a atesta perioada când au fost făcute picturile.
Echipa franceză a fost formată din din doi speologi (Marcel Meyssonnier şi Valérie Plichon), un paleontolog specializat pe ursul de peşteră (Michel Philippe), un preistoric (Françoise Prudhomme) şi doi specialişti în arta de peşteră (Jean Clottes şi Bernard Gély).
Cei cinci specialişti au decis în urma cercetărilor întrerprinse de ei: picturile rupestre din Peştera Coliboaia sunt cele mai vechi astfel de picturi nu doar din Europa, ci din întreaga lume, aparţinând unei perioade foarte vechi care se măsoară în mii de ani,între 23.000 şi 35.000 de ani, adică perioada artei parietale, Gravettian sau Aurignacian.
Este pentru prima dată când în Europa Centrală se află despre o asemenea descoperire, care atesta arta parietală atât de veche. Descoperire făcută pe teritoriul ţării noastre. Autenticitatea picturilor a fost făcută printr-un procedeu numit analiză comparativă, care a presupus analiza picturilor din Peştera Coliboaia cu alte picturi rupestre din peşteri din Europa.
În ceea ce priveşte cei care au făcut aceste picturi pe pereţii peşterii, se pare că suntoameni preistorici, iar Jean Clottes este de părere că aceştia erau vânători-culegători, adică oameni care nu practicau agricultura sau creşterea animalelor.
Din punct de vedere al semnificaţiei acestor picturi, există mai multe interpretări. Una aparţine francezului Henri Breuil a cărui interpretare spune că picturile reprezintăscene de vânătoare simbolice.
O altă interpretare aparţine lui Jean Clottes, care alături de alţi specialişti, consideră că picturile din peşteră erau făcute de fapt, în timpul ceremoniilor religioase, fără a se cunoşte care era scopul acestor ceremonii.
Peştera de la Coliboaia din judeţul Bihor nu este deschisă publicului şi turismului, pentru a nu risca să fie distruse picturile. Ea se află în stare de conservare prin grija Federaţiei Române de Speologie şi a Administraţiei Parcului Natural Apuseni sub autoritatea arheologică a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi administrativă a Consiliului Judeţean Bihor.
Peştera de la Coliboaia este securizată şi au fost amplasate porţi, tocmai pentru a se ajunge cu greu la picturile care reprezintă o mare bogăţie patrimonială şi cărora unii turişti, din păcate, încă nu au învăţat să le acorde respectul cuvenit. (Sursa: Financiarul.ro)