Proiectul de hotărâre cu privire la desfiinţarea RAADPP  s-a amânat la întervenţia mai multor consilieri judeţeni, a directorului Mircea Avram şi implicit a preşeditelui Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Dezbaterile asupra deciziei au durat mai bine de două ore iar consilierii judeţeni social democraţi au aruncat vina pe cei naţional liberali pentru situaţia critică la care sa ajuns: discutarea dizolvării unei regii ce are peste 100 de angajaţi.

 

Într-un protest tacit, peste 30 de angajaţi RAADPP au participat la şedinţă ulterior, directorul acestora luând cuvântul pentru cere o reanalizare a proiectului.

„Noi ca regie nu am fost întrebaţi şi înştiinţaţi despre ce dorim, pentru că si noi puteam veni cu încă patru variante pentru soluţionarea situaţiei. Am fi venit dar nu am ştiut, că ziceam da domnule, vrem să fim societate, direcţie cu persoană juridică sau direcţie cu caracter simplu.Ne exprimam dorinţa.Dar nu am fost întrebaţi şi asta o spun cu durere. Să nu creadă cineva că ţin la postul meu că nu e adevărat. Chiar şi la comisie am spus, până peste o lună sau în septembrie să venim cu variantele noastre, măcar dacă murim să murim pe semnăturile noastre. Şi la un om cu cancer îi dai o şansă să lupte” a declarat în plenul şedinţei directorul RAADPP, Mirecea Avram.

La sfârşitul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan a propus amânarea proiectului până în luna august pentru următoarea şedinţă, cu condiţia ca aceaastă comisie, formată din consilieri judeţeni, din funcţionari ai aparatului de specialitate din cadrul CJ Cluj şi angajaţi RAADPP, să vină cu o soluţie sau soluţii în plenul CJ.

“În luna august vom lua o decizie. Prin acest vot vă asumaţi că această comisie va veni cu propuneri şi în luna august se va lua o deczie. Eu nu voi face parte din comisie, l-am delegat pe domnul Vakar să facă parte din comisie”, a spus Seplecan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.