Proiectul de hotărâre privind nominalizarea pe beneficiari şi lucrări a sumei de aproximativ 12.000 mii lei din cota de 20 % din impozitul pe venit şi TVA pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală pe anul 2009 a fost aprobat astăzi de consilierii judeţeni. Cu toate că acest proiect a stârnit un adevărat scandal în rândul consilierilor în urmă cu două săptămâni, în şedinţa extraordinară de astăzi, proiectul a fost aprobat din cauza neatenţiei consilierului judeţean PNL, Mihai Szeplekan. După aproape două ore de discuţii aprinse pe tema proiectului, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a supus la vot acest proiect într-un moment în care majoritatea consilierilor erau antrenaţi în alte discuţii. Astfel, proiectul a fost aprobat cu 19 voturi, adică numărul minim de voturi pentru a trece. Mihai Szeplekan a declarat că nu ştia ce anume se votează din cauza gălăgiei din sală şi a votat contrar voinţei. Astfel, votul primit din partea PNL, care de altfel era împotriva acestui proiect, a fost „votul de aur” în această situaţie. Deşi un număr mare de consilieri au cerut repetarea votului, Tişe a refuzat acest lucru. „Eu nu sunt obligat să ţin cont dacă discutaţi sau nu”, a declarat Alin Tişe.

Silvia Boncuţiu

2 COMENTARII

  1. Domnule Tise. Masinile de la radpp fac multa activitate de taximetrie si transport de marfa pe benzina platita din bani publici. Spune-i la Avram sa dea jos de pe ele afisele cu radpp. Lumea stie citi si pierdem alegerile prezidentiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.