Secţia 6 de Poliţie păzeşte PP Protect. Cel puţin acest lucru poate fi înţeles din descrierea următoarei situaţii. Până în momentul când paza nu era deţinută de către PP Protect, în clubul clujean Alegria venea foarte des poliţia.

 

Şeful de la investigaţii criminale era în bar

Mircea Rusu, şeful biroului municipal de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, era unul dintre clienții de lux ai clubului Alegria care şi-au petrecut seara de 6-7 iunie în localul de manele. O sursă bine informată ne-a declarat că şeful de la investigaţii criminale era în acel local, iar informaţia a fost confirmată de patronul clubului, Ştefan. Din câte se poate observa, fiecare poliţist cu rang de şef din cadrul IPJ pare să aibă câte o problemă: dacă Păcurar are probleme cu integritatea, Mureşan cu creditele, Pintea cu subalternii, Rusu este cel care frecventează localuri unde au loc bătăi. Culmea este că aceste bătăi, deşi la unele dintre ele asistă şi poliţia şi dă amenzi, nu se finalizează cu nicio sancţiune la adresa clubului, căruia îi este permis să funcţioneze în continuare.

 

Precedentul retragerii autorizaţiei

 

Clubul Alegria a fost sancţionată la sfârşitul anului trecut chiar cu retragerea autorizaţiei de funcţionare în urma repetatelor scandaluri şi bătăi. De când a ajuns PP Protect să furnizeze paza localului, poliţia nu este chemată la toate bătăile. Mai mult decât atât, nici la dăţile când poliţia intervine nu este făcută nicio sesizare la adresa Poliţiei Locale sau altor unităţi în vederea reducerii orarelor de funcţionare.

Reducem noi orarul dacă poliţia nu vrea

 

Gazeta de Cluj a solicitat un nou punct de vedere de la Poliţia Locală, care ne-a confirmat că în luna august în cadrul şedinţei de avizări va avea loc o nouă discuţie despre orarul de funcţionare al clubului Alegria. Dacă cei de la Secţia VI de Poliţie închid ochii pentru incidente în care sunt implicate patru persoane, noi am luat atitudine şi i-am informat pe cei responsabili de acordarea orarului clubului de bătăuşi.

 

“Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin comisia de specialitate din cadrul Direcţiei Patrimoniul municipiului şi Evidenţa Proprietăţii şi cu participarea reprezentanţilor autorităţilor cu competenţe în domeniu, poate reanaliza orarul şi acordul de funcţionare dacă există sesizări privind tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Reducerea orarului de funcţionare pentru firma Max Party s-a datorat unei sesizări venite din partea Secţiei VI Poliţie în urma constatării unor fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice”, arată în continuare oficialii de la Poliţia Locală într-un răspuns oficial la cererea ziarului Gazeta de Cluj.

 

”Orarul de funcţionare aprobat pentru SC ExclusivParty Srl, la adresa str. Louis Pasteur, nr 75, apt 4, este de luni până duminică între orele 17-06.

Acordul de funcţionare eliberat pentru locaţia menţionată, respectiv acordul asupra orarului de funcţionare pot fi revocate sau modificate la cererea beneficiarului, respectiv în cazul în care se constată nerespectarea obligaţiilor acestuia.

Până în acest moment, pe numele firmei ExclusivParty SRL, nu a fost înregistrată nicio sesizare referitoare la nerespectarea orarului de funcţionare”, a explicat pentru Gazeta de Cluj biroul mass-media al Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

 

Reacția principală a patronului la acuzațiile că au loc numeroase conflicte la el în local nu a fost de a nega aceste evenimente, ci a încercat să întrebe cine este acționarul ziarului Gazeta de Cluj, probabil încercând să facă presiuni asupra jurnaliştilor. Nu a reușit. Un alt lucru foarte interesant a fost amenințarea cu judecata înainte de apariția articolului “vedeți foarte bine ce scrieți că avem avocați foarte buni.” Am văzut cât de buni avocați au avut, având în vedere că în momentul când au avut autorizația retrasă nu au putut câștiga contestația în instanță. Poate pentru că nu au avut dreptate. Patronul, în schimb, a negat că ar fi favorizat în vreun fel de când a contractat pentru protecție firma lui Pop Pușcaș. Patronul a dat vina pentru suspendarea anterioară a orarului de funcționare pe lipsa unei firme de pază. În schimb, el nu a dorit să precizeze că a avut alți bodyguarzi care aveau atestat de pază, însă la auzul informaţiei respective a declarat că atunci erau și alte probleme. Pentru Ștefan, patronul de la Alegria, o mână ruptă și o dublă factură de maxilar “nu au fost mare lucru.”

 

Unul dintre apropriații patronului de la Alegria ne-a declarat că acesta a fost presat la un moment dat din exterior în a-și schimba afacerile. Probabil singura presiune putea veni de la PP Protect, din moment ce după semnarea contractului nu au mai existat probleme.

 

Ce spune poliția

 

“În data de 06/07.07.2013,  ora 05,10, Secţia 6 Poliţie a fost sesizată de către dispeceratul firmei de pază care asigură măsurile de ordine în interiorul clubului la care faceţi referire cu privire la faptul că a avut loc un scandal în local.             O patrulă mixtă (poliţist şi jandarm) a fost dirijată la faţa locului, unde a ajuns în 4 minute. Poliţiştii au identificat persoanele implicate în scandal, în persoana a doi agenţi ai firmei de pază şi alţi doi tineri care susţineau că au fost agresaţi de primii.

S-a solicitat intervenţia unei ambulanţe la faţa locului pentru acordare de îngrijiri medicale. Unul dintre cei doi tineri a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, celalalt a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate.

Conform prevederilor Legii nr. 61/1991 cei doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional pentru provocare ori participarea efectivă la scandal în locuri sau localuri publice.

De asemenea poliţiştii au dat îndrumări legale celor implicaţi în incident, privind procedura plângerii prealabile, însă până în prezent nu a fost depusă nicio plângere penală“, arată oficialii de la IPJ într-un răspuns la solicitarea Gazeta de Cluj.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.