Preşedintele francez Francois Hollande a apreciat, vineri, la Tokyo, că noua politică economică japoneză promovată de premierul Shinzo Abe este o vestă bună pentru Europa, deoarece şi în Europa se acordă prioritate creşterii economice, relatează AFP.

‘Guvernul japonez a adoptat anumite măsuri de la instalarea echipei premierului Shinzo Abe. Nu-mi revine mie să le judec. Este decizia japonezilor’, a declarat Hollande, care efectuează o vizită de stat în Japonia.

De la preluarea puterii, în luna decembrie, premierul japonez promovează o politică de relansare bugetară şi de relaxare monetară, spre deosebire de măsurile de austeritate adoptate de ţările europene. Shinzo Abe, un conservator, a revenit la putere după victoria lejeră a Partidului Liberal-Democrat în alegerile legislative de la jumătatea lui decembrie, după o campanie electorală în care a promis că relansarea economiei japoneze va fi prioritatea sa politică.

‘Dar această prioritate acordată creşterii, această voinţă de a lupta împotriva a ceea ce era numit până acum deflaţie, această exigenţă de a face astfel încât competitivitatea întreprinderilor să fie căutată este o veste bună pentru Europa, deoarece în Europa acordăm de asemenea prioritate creşterii’, a subliniat preşedintele francez.

El a recunoscut că Japonia şi Franţa se confruntă cu ‘situaţii diferite’ – Japonia dispune de o bancă centrală naţională autonomă, în timp ce Banca Franţei este plasată sub egida Băncii Centrale Europene (BCE). ‘Japonia poate decide politica sa monetară în mod suveran’, a subliniat Francois Hollande.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.