Pe politicieni i-a cuprins o adevărată „febră” a doctoratelor în ultimii ani, fiind puși la zid că și-au plagiat lucrarea, ori lăudați că nu fac parte din cei care apelează la astfel de tactici. Pentru cei care nu știu, persoanele care dețin un titlu științific de doctor și lucrează în domeniul aferent temei lucrării au dreptul la o indemnizație lunară, echivalentă cu 50% din salariul minim brut pe țară. Suma corespunzătoare acestui spor nu este luată în considerare la calcularea limitelor pentru sporuri, prime, premii, compensații și alte indemnizații.

Totodată, doar angajații care își desfășoară activitatea în domeniul în care au obținut titlul de doctor și care au în fișa postului obligații ce pot fi verificate lunar, care reflectă valorificarea suplimentară a activității lor, vor fi eligibili pentru a primi indemnizația. 

Directiva stipulează că liderii tuturor autorităților și instituțiilor publice vor avea datoria de a modifica fișele de post în urma unei analize riguroase a atribuțiilor din fișa postului în concordanță cu domeniul în care titlul de doctorat este deținut.

Această indemnizație face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, motivul acordării acestei indemnizații fiind încurajarea personalului plătit din fonduri publice să participe activ în viața științifică, să-și îmbunătățească cunoștințele într-un anumit domeniu și să-și îmbunătățească performanțele profesionale la locul de muncă (Decizia Curții Constituționale nr.695/2019).

Astăzi vă prezentăm, pentru necunoscători, câteva personalități ale Clujului care se bat cu cărămida în piept că sunt doctori. Primul despre care vorbim este, cine altcineva, decât Emil Boc. Stimabilul primar a urmat studii doctorale la Universitate Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în domeniul Filosofiei, sub îndrumarea Profesorului Kallos Nicolae, în perioada 1992-2000. 

Emil Boc, „aproape” să devină doctor de două ori 

Teza sa de doctorat, intitulată „Separarea Puterilor în Stat – Ideal și Realitate”, a fost susținută în public la data de 1 aprilie 2000, prin intermediul Facultății de Istorie și Filosofie, adică acum 24 de ani. 

Boc nu s-a limitat la un singur program de doctorat. La data de 1 octombrie 1996, el s-a înscris la un al doilea program de doctorat, în domeniul Drept, ghidat de profesorul Deleanu Ion. Chiar dacă începutul a fost greu, Emil Boc a decis, pe drum, că nu mai are timp să finalizeze al doilea doctorat, renunțând ulterior la susținerea tezei. 

Ce ar trebui să mai știți este faptul că profesorul de drept constituțional nu are o teză de doctorat în domeniul pe care îl predă la UBB, dar tot a rămas la nivelul de doctorand. De ce nu? Cine îl mai deranjează acum? 

Următorul de pe lista noastră este europarlamentarul Daniel Buda, care este absolvent al Universității de Științe Agricole și Veterinare din Cluj-Napoca (1994) și al Facultății de Drept al Universității Babeș-Bolyai (1997). Între 1995 și 1997, europarlamentarul face un stagiu de perfecționare în probleme de administrație publică în Statele Unite. 

În 2006, Daniel Buda ajunge să fie doctor în filozofie politică și științe politice cu lucrarea „Raporturile parlamentului cu principalele instituții ale statului”, susținută la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Bine, acum întrebarea noastră  ce legătură are facultatea de Drept, Științe Agricole și Veterinare și doctoratul în filozofie? La această întrebare doar Daniel Buda ne poate răspunde. 

Să nu uităm despre marea personalitate Lucian Bode care, în 2018, a prezentat lucrarea de doctorat intitulată „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual” la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), cu prof. univ. dr. Adrian Liviu Ivan ca ghid.

Abonați la școli doctorale, din neam în neam 

UBB a început să facă cercetări cu privire la lucrarea lui Bode, în urma unui articol scris de jurnalista Emilia Șercan pentru PressOne. Articolul susținea că Bode ar fi copiat 18,5% din conținutul lucrării sale.

Pentru a inspecta lucrarea, UBB a invitat pe profesorul Corneliu Bjola de la Universitatea Oxford și pe profesorul Alin Fumurescu de la Universitatea din Houston, ca membri externi ai Comisiei de etică. Pe parcursul cazului, Comisia a solicitat opinii atât de la Lucian Bode cât și de la coordonatorul său de doctorat, Adrian Ivan.

Profesorul Ivan a respins solicitarea, dar a notificat universitatea, prin intermediul unui avocat, despre intenția sa de a o da în judecată. El a susținut că comisia care a verificat lucrarea a fost formată ilegal și că încalcă decizia CCR 364/2022. Ministrul Lucian Bode a avut o reacție similară și a început deja demersurile pentru a intenta un proces împotriva universității din Cluj.

Nu trebuie să uităm faptul că profesorul Adrian Ivan, cel care a îndrumat lucrarea de doctorat a lui Lucian Bode, a avut și o altă protejată de rang mare – Mihaela Boc, nepoata lui Emil Boc, edilul Clujului.

Ea a devenit parte a „elitei doctoranzilor”, după finalizarea programului ei doctoral din cadrul Școlii de Relații Internaționale și Studii de Securitate. Titlul lucrării ei a fost „Uniunea Europeană – Statul juridic în relațiile internaționale”.

Din 1990, când au fost conferite 331 de titluri de doctor, până în ianuarie 2022, în România au fost obținute aproximativ 80.000 de doctorate. Retineti numarul. Recordul a fost atins în 2012, același an în care a fost descoperit plagiatul în teza de doctorat a lui Victor Ponta. Ulterior, numărul doctoratelor a scăzut, stabilizându-se la o medie anuală de puțin peste 2000 de titluri acordate.

În decursul anilor 90, au fost conferite în total mai puțin de 10.000 de titluri de doctor, doar 331 în 1990. Între 2010 și 2019, conform datelor furnizate de Ministerul Educației la HotNews.ro, numărul acestora a crescut aproape de 40.000.

Iată detaliile pe perioade:

  • Anii 90 (1990-1999): 9.517 titluri
  • Anii 2000 (2000-2009): 28.226 titluri
  • Anii 2010 (2010-2019): 37.969 titluri

În 2019, au fost acordate 2.359 de titluri, în 2020 – 2.052, iar în anul precedent au fost înregistrate 2.302. Până în prezentul an, 2022, au fost acordate 77 de titluri de doctor.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.