Motivarea judecătorească din dosarul de ultraj în care un tânăr a pus la pământ un polițist și i-a luat arma arată că agentul nu avea nicio noțiune despre cum trebuie imobilizată o persoană suspectă.
La începutul lunii iunie 2023, în jurul orei 15,30, un pădurar de la Ocolul Silvic Huedin a fost sesizat că doi localnici aveau într-o caruță material lemnos, ce părea recent tăiat. Pădurarul a anunțat poliția, iar la fața locului au ajuns doi agenți. Fiind indicii cu privire la comiterea unei infracțiuni la regimul silvic, aceștia le-au solicitat celor doi făptuitori să ducă lemnele la Brigada Forestieră.
În momentul în care pădurarul a încercat să descarce lemnele la Brigada Forestieră, unul dintre bărbați a deventit reclacitrant. „Nu mai treci tu pe aici”, i-a spus pădurarului și a început să-i înjure pe agenți. Unul dintre aceștia „a procedat la efectuarea controlului corporal la inculpatul R.M.”
Întrucât acesta s-a opus începând să se zbată, cei doi agenti de poliție au încercat să-l imobilizeze pentru a-l încătușa. „Pe acest fond, al încercării de a-l imobiliza, inculpatul R.M., nu a avut un comportament pasiv, în vederea încătușării, ci, a opus rezistență și a exercitat acte de violență asupra celor doi agenți de poliție. Agenții de poliție au încercat timp de mai multe minute să îl încătușeze pe inculpat și, deși au folosit și spray-ul din dotare, nu au reușit, acesta opunând rezistență și zbătându-se”, arată instanța.
Polițistul a rămas fără armă
Agenții de poliție au încercat timp de mai multe minute să îl încătușeze pe inculpat, dar nu au reușit, deși au folosit și spray-ul din dotare. La un moment dat, inculpatul a încercat să ia o piatră pentru a-i lovi, însă, un agent i-a luat piatra din mână.
„În momentul încercării de imobilizare, inculpatul R.M. l-a trântit la sol pe agentul de poliție G.C. şi a sustras arma tip pistol marca Beretta din dotarea agentului de politie G.C. și, în momentul în care suspectul s-a ridicat, având asupra sa arma sustrasă de la agentul de poliție G.C. iar agentul de politie B.C. a încercat sa îl prindă, inculpatul R.M. a exercitat acte de violență prin lovire cu cotul sau umărul în zona feței asupra agentului de poliție B.C., pentru a scăpa de sub procedura încătușării și a putea fugi”, se arată în motivare.
Tânărul i-a luat arma și a fugit cu ea circa 10 metri. „În acest timp, agentul de poliție G.C., observând că i-a fost sustrasă arma de către suspect, a luat arma din dotarea agentului de politie B.C., după care l-a somat pe inculpat să se oprească, strigând – „lasă arma jos, stai pe loc!” Apoi, agentul de politie G.C. a tras două focuri de avertisment potrivit dispoziţiilor legale şi, întrucât inculpatul nu s-a conformat, intenționând să fugă, agentul de poliție a executat două focuri de armă spre zona picioarelor inculpatului”, detaliază instanța.
Unul dintre gloanțe l-a nimerit pe inculpat în coapsa stângă. Doar în acel moment, inculpatul a abandonat arma pe marginea drumului și a fugit.
Prietenii inculpatului au făcut scandal
Polițistul și-a recuperat arma, apoi, cei doi agenți de poliție s-au urcat în autoturism, plecând în urmărirea inculpatului. Din filmul prezentat de instanță lipsește partea în care unul dintre polițiști a coborât din mașină și a insistat pe lângă inculpat să se opreasc pentru a-i da prim-ajutor.
„Agentul de poliție B.C. a coborât din autoturism și a aplicat inculpatului un garou pana la sosirea echipajului de ambulanță. Intre timp, la fața locului au sosit mai multe persoane din anturajul inculpatului care au început sa provoace scandal, fapt ce a necesitat prezența altor echipaje de poliție. Pe acest fond, inculpatul N. a provocat distrugeri autoturismului poliției și l-a amenințat pe agentul de politie B.C”, se arată în motivare.
Ulterior, inculpatul a fost transportat la spital, fiind internat până la data de 9 iunie 2023.
Potrivit raportului de expertiza medico-legala, inculpatul a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin împușcare cu arma de foc, acestea necesitând 14-16 zile de îngrijiri medicale si fără a pune în primejdie viaţa.
În cadrul audierii, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere. În declarația de persoană vătămată, bărbatul împușcat a susţinut: „în timpul imobilizării, a văzut că pistolul unuia dintre agenții de politie a căzut, iar la un moment dat, pistolul a ajuns în șanțul de la marginea străzii. In niciun moment nu a pus mana pe pistol. A reuşit sa scape si a început să fugă, moment în care, unul dintre polițiști a strigat – Stai pe loc!, însă a continuat să fugă, a auzit o împușcătura, iar când a auzit a doua împușcătură a simțit o durere la nivelul piciorului stâng”, se arată în motivarea judecătorească, potrivit adevarul.ro.