Un polițist local a fost filmat în timp ce era într-o stare avansată de ebrietate, clătinându-se pe stradă… fără mască! Agentul, îmbrăcat în uniformă, de abia poate vorbi şi cade din picioare, potrivit unei filmări postate pe Facebook.

Potrivit şefului Poliţiei Locale Galaţi, angajatul era în afara serviciului. El este cercetat disciplinar şi va fi concediat.

„A mers la un coleg acasă, el are nişte probleme familiale, a consumat alcool, iar după ce a consumat alcool, el fiind liber, a venit acasă cu un taxi. În timp ce a coborât din taxi, el a fost filmat. Este cercetat în comisia de disciplină, i-a fost ridicat dreptul de a purta pistolul şi săptămâna viitoare va fi destituit din funcţia publică de poliţist”, a declarat Petrică Hahui, şeful Poliţei Locale Galaţi. Incidentul s-a petrecut în luna martie, chiar înainte declarării stării de urgenţă din cauza COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.