În 17 februarie a avut loc un nou termen de judecată în dosarul în care mai mulți polițiști din Cluj sunt acuzați de luare de mită. Tribunalul Cluj a amânat pronunțarea soluției pentru data de 24 februarie.

Potrivit rechizitoriului, polițiștii Galatan Robert Eduard, Rosca Cosmin Dacian, Cătinean Ilie, Tulbure George, Todoruţ Rareş Cristian, Mureşan Ioan, Mureşan Radu Mihai, Sucală Adrian Vasile, Soran Victor, Alb Dan Dorin şi Lupaş Cătălin cereau șpagă pentru a-i ierta pe șoferii care săvârșeau contravenții în trafic. Unul dintre ei ar fi cerut ca mită și un bax cu bere pentru a-l ierta pe contravenient.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea în judecată a doisprezece lucrători de poliţie din cadrul IPJ Cluj, Biroul Rutier Drumuri Naţionale şi Europene sub acuzația de luare de mită. Dosarul a fost înaintat, spre soluţionare, Tribunalului Cluj. Celor doisprezece angajați ai IPJ Cluj li s-au li s-au adus acuzații de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi primire de foloase necuvenite.

Dosarul a suferit mai multe schimbări de-a lungul timpului. Inițial erau 12 inculpați, însă au rămas doar 10, după refacerea rechizitoriului,

Citește și: Lotul 12 MUCENICI şpăgari din RUTIERA CLUJ

1 COMENTARIU

  1. Fumigena tip DGA care de la data comiterii faptei nu au reusit trimiterea lor in judecata si care a trebuit sa se forteze sa ii trimita,dar si asa sunt slabe sanse ca sa fie condamnati intru-cat probe concrete(prindere in flagrant) nu sunt si numai pe declaratia parti vatamate este egal cu zero.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.