Poliţia din Oklahoma City se află în centrul unei polemici după ce a ucis un bărbat surdo-mut, în vârstă de 35 de ani, care nu a respectat ordinele ofiţerilor.
Potrivit sursei Digi24, pe 16 septembrie, ofiţerii din Oklahoma City ce erau în căutarea unui bărbat care a fugit după un accident de circulaţie, au mers la domiciliul suspectului. Acolo l-au găsit pe fiul acestuia, surdo-mut. Martotii au povestiti că au încercat să îi avertizeze pe poliţişti ca baiatul nu poate auzi, însă aceștia simţindu-se ameninţaţi, l-au atacat pe bărbat. Un poliţist a tras în el cu un taser, în timp ce un altul a făcut uz de armă şi l-a ucis pe loc.
Atunci când a fost ucis, Magdiel Sanchez avea în mână o tijă metalică, de 60 de centimetri lungime și ofiţerii au crezut că a fost vorba de o armă.
Comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz din Oklahoma City şi Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Civile, ACLU, au criticat dur acţiunile oamenilor legii.
“Magdiel Sanchez a fost ucis în propria sa casă, fără să fi comis nici cea mai mică infracţiune”, a declarat un reprezentant al ACLU. “Simplul fapt că nu a putut răspunde instrucţiunilor nu este un motiv acceptabil pentru a face uz de o forţă letală”, a adăugat el.
“Nu ştiu de ce a degenerat atât de rapid situaţia”, a spus, la rândul său, un reprezentant al comunităţii persoanelor cu deficienţe de auzi din oraş. El a cerut ca poliţiştii să fie mai bine pregătiţi.
Acolo poliția este de o brutalitate extremă, însoțită de cea mai crasă lipsă de înțelegere a faptului că ei sunt de fapt ofițeri de pace, care ar trebui să servească și protejeze comunitățile care îi plătesc. Va scăpa cu 3 săpt. de suspendare cu plată, după tipic.