În Cracovia există un club format din polonezii îndrăgostiție de România.
Printre ei sunt oameni de diferite profesii, pasionați de Dacii vechi, care au deschis și un bar în centrul Cracoviei, unde se vând băuturi românești și se poate plăti chiar și cu lei. În jurul lor s-a format o adevărată comunitate româno — poloneză. Mergând pe firul istoriei, ajungi la povești de viață din cel de-Al Doilea Război Mondial și la concluzia că relațiile dintre oameni de diferite națiuni se pot lega fără niciun fel de interes și trec dincolo de orice regim politic.
La 10 minute de mers pe jos de centrul orașului polonez Cracovia se află clubul Kornet Drum Bun. Încă de la intrare se poate vedea drapelul României și numele Drum Bun, ales tocmai în urma vizitelor dese ale membrilor clubului în România. Au văzut că în România, la ieșirea din orașe, există inscripția ‘Drum’ Bun și li s-a părut o idee foarte interesantă.
Clubul Kornet Drum Bun este deținut de Mihai Sowa, medic stomatolog, și Monica Stefanczyk, care lucrează la o companie de cercetare. Localul este unic în Polonia. Decorațiunile acestuia pornesc de la mașina Dacia. Pe un perete este chiar „un bot de Dacia”. Practic, partea din față a mașinii parcă iese dintr-un perete al clubului. Pe pereți sunt fotografii cu Dacii vechi, cu România.
Localul este singurul din Polonia care vinde bere românească și unde se poate plăti în lei. Fondatorii clubului Kornet Drum Bun povestesc că au făcut toate aceste lucruri doar „din iubirea pentru România”.
„Suntem fanii României, ne place România foarte mult, călătorim acolo foarte des. Am înființat primul club românesc din Polonia, Kornet Drum Bun. Kornet e numele istoric, a fost club de muzică jazz. Sigur că e și acum club de muzică, dar cu influență mare românească. Kornet Klub Drum Bun este pentru iubitorii României și ai mașinii vechi Dacia. Nu am avut un loc unde să ne întâlnim, să organizăm petreceri cu proprietarii de Dacii și am hotărât că vom face clubul românesc Drum Bun. Nu e business pentru noi — eu sunt medic stomatolog, Monica lucrează într-o companie de cercetare. Este hobby-ul nostru, când avem timp liber, venim aici și organizăm petreceri, concerte. Bani avem din altă activitate. Clubul merge, nu e business foarte mare, dar merge fără probleme”, a declarat Mihai Sowa.
Kornet-ul — cuvânt care înseamnă trompetă în limba română — este cunoscut mai ales de comunitatea românilor din Polonia, estimată de ei la circa 400 de persoane ( — după numărul persoanelor care au fost la vot la alegerile prezidențiale). Aici au loc activități culturale, lansări de carte și concerte ale unor artiști români.
„Avem băuturi, coniacuri, vin și bere. Suntem un loc unic în Polonia, unde se poate gusta, bea bere românească. Vinul românesc este popular în Polonia, dar bere este numai aici. E foarte ușor pentru că leul este ca și zlotul, la fel. Un leu înseamnă un zlot. Atunci nu e problemă. Când cineva plătește în lei, noi luăm leii și facem cumpărături în România, în timpul călătoriei noastre. E foarte folositor”, a spus Mihai.
El a fost de mai multe ori în România când era copil, în anii ’70 — ’80, alături de părinții săi. „Îmi amintesc că a fost timpul cel mai bun din viața mea, vacanța cu familia mea în țara frumoasă România”, mărturisește acesta.
„Ca adult, la începutul anului 2000, am hotărât, împreună cu fratele meu, că vom cumpăra Dacia 1300 veche și cu ea vom călători în România. Am făcut asta — excursia foarte frumoasă. Am fost în locurile în care am fost ca și copil, am văzut că România puțin s-a schimbat, dar puțin e la fel, oamenii prietenoși. Super! Apoi am avut excursii mai multe, am început a învăța limba română cu prieteni mai mulți. Au cumpărat și ei Dacii. Apoi a fost interesant și, important! că am găsit curs de limba română la Cracovia, că este școala unde putem să învățăm limba română. Acolo m-am întâlnit cu alți prietenii și am putut face mai multe excursii”, a mai povestit Mihai.
Monica Stefanczyk a explicat că un punct foarte important pentru ei este Satu Mare. Există deja multe legături personale cu iubitori de Dacii din Satu Mare, cu instituții precum Muzeul Județean Satu Mare, Centrul de Creație.
„Satu Mare este foarte aproape, sunt numai 450 de km. Este mai aproape decât marea din Polonia. Avem prieteni acolo, nu e problemă să mergem. Mergem și mai departe, dar întotdeauna începem cu Satu Mare. Când ne e dor de România, mergem la Satu Mare. O jumătate de zi și suntem la Satu Mare”, a afirmat Monica Stefanczyk.
Cea care i-a învățat limba română este Johanna Kornas Warwas, traducător profesionist care are și o școală privată de limba română. Ea îi învață limba română pe circa 20 de polonezi în fiecare an.
„Școala a fost înființată în 2008 și, de atunci, în fiecare an avem câte o grupă de începători și mai sunt grupurile de avansați, oamenii care au început acum câțiva ani, s-au împrietenit. Scopul lor este să învețe limba română ca să vină cât mai des în România, să își facă prieteni. Într-adevăr și-au făcut prieteni la cursuri dar și în România. Călătoresc cel puțin o dată pe an în România și au dezvoltat o pasiune pentru călătorii cu Dacii model vechi. Așa au cunoscut o parte de pasionații de Dacii vechi din Satu Mare și ideea de a face un club care se numește Drum Bun”, a spus Johanna.
Ea a explicat faptul că româna și poloneza se aseamănă oarecum și sunt ușor de învățat.
„Orice limbă are anumite dificultăți, dar limba română pentru polonezi are același alfabet. Eu admir oameni care încep cu arabă sau chineză. Pentru polonezi, limba română nu e chineză, se învață foarte ușor, la fel și românii care vor să învețe limba polonă vor descoperi foarte repede că avem în spațiul fonetic aceleași sunete, nu ne este foarte greu să pronunțăm toate sunetele limbii. Pronunția nu ne face problemă. Bineînțeles, gramatica limbii române e pe baza limbii latine, care nu are de a face cu limba slavonă, aici apar niște dificultăți, dar pentru polonezi, o descoperire foarte plăcută este faptul că literatura română era pe vremuri influențată de limba slavă, deci avem niște surprize plăcute că găsim un cuvânt care are aceleași semnificații în limba română și în polonă. Acesta e specificul limbii române, care e unică față de alte limbi romanice”, a precizat fondatoarea școlii de limba română din Cracovia.
Grupele de studenți sunt de câte 10 persoane, este una pentru începători, una pentru avansați și una de conversație. Cei care învață sunt în general oameni care vin în România în vacanțe.
„Sunt diferite cauze: sunt oameni care învață limba numai pentru călătorii în România și după aceea nu mai vin la cursuri, dar vin la evenimente. Nu de mult am început o nouă grupă, unii dintre ei merg foarte des în România, fac excursii la munte și au nevoie de a vorbi cu localnici acolo unde nu sunt oameni care vorbesc engleza. Sunt și oameni care niciodată nu au fost în România dar și-au făcut planuri să meargă anul acesta și învață limba, ceea ce este un lucru deosebit, pentru că rar se întâmplă ca oamenii să facă eforturi pentru vacanță să descopere și limba. Sunt oameni care pur și simplu învață limbi romanice, româna li se pare o raritate și după aceea, când cunosc limba, cultura își fac prieteni și devine o călătorie mai lungă prin spațiu, timp și cultură”, a explicat Johanna.
Cel mai vârstnic membru al comunității este Aleksander Semlak. În vârstă de 90 de ani, el și-a petrecut șase ani din tinerețe în România, fiind dintr-o familie de refugiați de război. Bazele puse atunci se simt și astăzi, el având o pronunție impecabilă în limba română, un accent folosit probabil de dascălii de dinainte de război. A plecat din Polonia la 12 ani și s-a întors acasă la 18.
„Am stat în România șase ani, din septembrie ’39 până în septembrie ’45, în calitate de refugiat de război. Am ajuns cu rafala de refugiați, fugeau toți, cine putea, cine nu putea… Eu fiind membrul unei familii de militari, am fost luat cu armata. Tata, în primăvara anului ’40, a plecat din România în Franța, a stat acolo vreo două luni. Franța a căzut atacată de Germania, atunci tata a fost trimis în Marea Britanie și acolo a stat tot timpul. După terminarea războiului, s-a întors la bordul vasului Sobieski, un vas transatlantic polonez, cu arma. A fost imediat concediat, fără dreptul la pensie și trebuia să se apuce de diferite lucruri pentru că, fiind venit din Apus, nu era bine văzut aici în Răsărit”, și-a amintit nonagenarul.
El a învățat la un liceul polonez din România, unde orele de limba română erau destul de puține.
„Eu, în România, am stat timp de un an la Caracal, însă când s-a organizat liceul polonez în Craiova, ne-am mutat acolo și am frecventat acest liceu. Am făcut patru clase de gimnaziu și una de liceu. După revenirea în Polonia, în ’45, am făcut ultima clasă de liceu, am dat examenul de Bacalaureat, am intrat la facultatea de Chimie aici la Cracovia. Mai țin minte de atunci limba română, aveam doișpe ani sau să spun doisprezece ca să fie corect (spune zâmbind). În ce privește cunoștințele mele de limba română, sunt autodidact. Liceul a fost polonez, adică au fost două ore săptămânal de limba română, dar era făcută după cerințele oficiale. Cum se face să fie o școală în România unde nu se învață română… Acolo am prins ceva începuturi de gramatică română. Limbile, în general, îmi plac toate. La școală am învățat limba germană, am urmat cursuri de limba italiană”, a spus Aleksander Semlak.
Deși are acum 90 de ani, în urmă cu vreo 6 — 8 ani a reluat școala de română, tot în calitate de „student”. La peste 80 de ani, și-a perfecționat limba română.
„Nu prea am prilejul să vorbesc limba română. Aici, din când în când, mă întâlnesc cu românii. Am fost elev și eu la Școala de limba română, acum vreo 6-8 ani. Când se poate, citesc în limba română, în original. Limba română îmi place. Iubesc România, iubesc pe români și pe românce, bineînțeles. În tot timpul șederii în România nu m-am întâlnit cu neplăceri din partea românilor, n-am dat peste oameni ursuzi, toți au fost foarte prietenoși. Numai amintiri bune am din România. Am fost de câteva ori, de două ori, în concediu pe litoral. Pe urmă, am mai fost în niște călătorii de serviciu. Fiind angajat în industria chimică, am fost invitat în calitate de traducător la niște delegații poloneze”, a povestit acesta.
Un alt student este Aleksander Demek, proprietarul unei agenții de turism care vine des în România.
„Dețin o agenție de turism care organizează multe excursii, majoritatea în România și alte țări, dar cu cea mai mare plăcere în România. Eu sunt foarte des în țara voastră, acum particip la școala privată de limba română. Din păcate, cea mai preferată regiune în România, acum, este Transilvania, regiunea Brașov — Sibiu, și monumente care sunt legate de cultura săsească. Pentru mine, cea mai interesantă este regiunea care arată România autentică, ortodoxă, tradițională. Pentru mine, importante sunt Bucovina, Maramureș, Delta Dunării pentru că natura acolo este cea mai frumoasă. Și munții — România fără munții Carpați nu este completă”, a spus Aleksander Demek.
De-a lungul timpului, românii și polonezii de rând au ținut legătura și prin alte căi decât cele oficiale dintre state. De exemplu, după repatrierea refugiaților de război, a fost constituită o asociație prin care aceștia să țină legătura cu prietenii pe care și i-au făcut în România. Și-au trimis scrisori. Mulți românii le-au ținut lucrurile pe care nu le-au putut lua cu ei la întoarcere și le-au trimis ulterior. După instaurarea comunismului însă, aceste relații au dispărut.
În 2001, a fost înființată Societatea Româno Polonă din Cracovia, care se dorește a fi continuatoarea vechii asociații. Președintele societății este românul Ignat Timar, stabilit în Cracovia. El i-a adunat pe refugiați la un eveniment și i-a invitat să-și spună amintirile.
„M-a impresionat un lucru. Au zis: pământul vostru a ajuns casa noastră. Ei considerau în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial că pământul nostru este o casă pentru ei. A fost tare interesant. Spuneau că sunt tânăr, din generația secolului XX, XXI, și spuneau că, dacă vreau să aflu despre ce înseamnă relațiile româno — poloneze, să caut în trecut. Ei au început chiar după reîntoarcerea în Polonia. Mi-au povestit că au organizat o asociație româno poloneză. După război, prin ’47, ’48, ’49, relațiile cu România erau foarte strânse. După care s-a suspendat”, a spus Ignat Timar.
Eforturile depuse de acest grup s-au materializat în mai multe acțiuni culturale, schimburi de experiență, dar și o donație consistentă de carte în limba română pentru biblioteca din Cracovia.
„Avem relații bune cu Satu Mare, Maramureșul. Am deschis aici primul colț de limba și literatura română cu o donație de la Biblioteca Județeană Maramureș. La bibliotecă avem 600 de cărți românești care sunt bune pentru noi, toți românii care stăm aici, dar și pentru polonezii care vor să afle ceva despre România. Ne străduim să promovăm aceste relații din punct de vedere istoric, cultural, turistic. Am zis că, dacă polonezii vor să ne promoveze pe noi în Cracovia, de ce eu, ca și român, nu aș putea să îi ajut? Străinii să îmi promoveze cultura? Atunci am intrat în detalii cu ei și au venit cu răspunsuri concrete”, a mai spus Ignat Timar. De partea română, printre „prietenii polonezilor” mai sunt oameni care se străduiesc să învețe poloneza. O fac direct de la polonezi, fără o școală. Printre ei se află folkistul George Negrea, care a avut mai multe concerte în Kornet. Vorbește deja poloneză și are chiar și cântece în această limbă. (AGERPRES /(A — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruștei))
