Premierul Victor Ponta a trimis luni Corpul de control la Bechtel, cerând verificarea contractului cu această companie, au declarat pentru AGERPRES surse guvernamentale.
Contractul cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania se încheie luni cu totul, în prezent fiind aproape reziliat, a afirmat recent ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova. ”Luni se încheie cu totul. Suma este stabilită”, a spus Şova.
În ceea ce priveşte stadiul contractului, el a precizat că este ”aproape reziliat” şi că ”mai sunt de discutat mici amănunte, nu esenţiale”.
Dan Şova a explicat că pentru a putea fi construită Autostrada Transilvania ar trebui scoase la licitaţie şi construite toate tronsoanele în acelaşi timp.
Ministrul a mai menţionat că formula care se va aplica în acest caz va fi cel mai probabil concesiunea şi că a discutat cu câteva companii de construcţii interesate să participe la realizarea acestui proiect.
Proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov – Borş, a început în anul 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel.
Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă.
Compania a finalizat până acum 52 km de autostradă (Turda – Câmpia Turzii) din totalul de 415 km, iar termenul final al autostrăzii fusese stabilit iniţial pentru anul 2011 şi prelungit cu un an din cauza întreruperilor lucrărilor în 2005. Între timp, Bechtel a renunţat la partea de autostradă între Târgu Mureş şi Braşov.
După 11 ani de la semnarea contractului, statul român are 52 de kilometri de autostradă în funcţiune şi 1,4 miliarde de euro deja plătite. AGERPRES