Victor Ponta a ţinut duminică o conferinţă de presă în care a exprimat punctul de vedere al USL vizavi de deciziile luate la summitul UE. Liderul PSD a fost mirat de faptul că evenimentul a fost transmis şi de televiziunea publică. De altfel, războiul USL cu televiziunea publică a avut, până acum, mai multe episoade.
"Suntem în direct la TVR, asta e o ştire!", a declarat, de mai multe ori, liderul PSD, Victor Ponta, în deschiderea conferinţei de presă care a avut loc duminică dimineaţă.
El a adăugat că începând cu această zi nu va mai plăti abonamentul la societatea publică de televiziune, în semn de protest, precizând că nu mai vrea să-l vadă pe Wiliam Brânză la acest post de televiziune. Ponta a spus că s-a decis să nu mai plătească taxa TVR, ca protest faţă de modul în care televiziunea publică reflectează activitatea opoziţiei.
"Este un tip de acţiune de protest pe care mi-o asum, inclusiv să răspund conform legii, de a nu mai plăti bani ca să îl văd pe Willy (William – n.r.) Brânză şi pe tinerii PDL. Este o ruşine. Anunţ oficial să refuz să mai plătesc această taxă şi sunt gata să mă supun rigorilor legii. Voi deschide şi pe site-ul meu o listă pentru cei care mai au curaj să încalce legea şi să nu mai plătească taxa. Eu refuz să mai plătesc pentru televiziunea lui Băsescu", a declarat el.
Atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu, au atacat, în mai multe rânduri, conducerea postului public, acuzând programele TVR de lipsă de obiectivitate. Liderii USL au declarat că numărul apariţiilor preşedintelui Traian Băsescu la postul public, precum şi al celorlalţi reprezentanţi ai puterii, este prea mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.