Portugalia va fi următorul stat după Grecia care va restructura datoriile şi va fi nevoit, la 
fel ca statul elen, să părăsească zona euro, a declarat economistul Nouriel Roubini pentru 
postul american CNBC.Grecia a obţinut acordul a suficienţi investitori privaţi care deţin 
obligaţiuni ale statului pentru a derula o restructurare a datoriei suverane, în urma căreia 
datoria ţării va fi redusă cu circa 100 de miliarde de euro.În zona euro există mai multe ţări 
cu probleme, inclusiv Italia şi Spania, dar Portugalia este cea mai slabă dintre ele, consideră 
Roubini.Restructurarea datoriei Greciei, prea mare pentru a mai putea fi plătită, este "pe 
ansamblu pozitivă", afirmă Roubini.Situaţia din Grecia este însă în continuare dificilă. Cu un 
şomaj de 22% şi jumătate din tineri fără loc de muncă, săderile economice devin severe. "Ţara 
este încă insolvabilă", afirmă economistul."Grecia va fi prima ţară din zona euro care va 
părăsi uniunea monetară, nu în acest an, dar poate pe parcursul anului următor", a spus el.De 
asemenea, Roubini vede puţine semne încurajatoare în datele economice din SUA şi China, în timp 
ce menţinerea situaţiei conflictuale din Orientul Mijlociu va conduce la majorarea în 
continuare a preţului petrolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.