Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a organizat ieri licitaţia pentru demolarea stadionului 'Ion Moina' din municipiul Cluj-Napoca.  
Preţurile cerute pentru demolarea stadionului de către cele opt firme rămase în competiţie variază între 652.999,14 lei fără TVA şi 1.211.199,19 lei fără TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor variază între trei şi şase luni. După expirarea termenului pentru depunerea contestaţiilor, comisia de licitaţie va stabili oferta câştigătoare, principalul criteriu fiind cuantumul sumei.
În locul stadionului demolat va fi construit un altul, la standarde FIFA şi UEFA.
Potrivit preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, construcţia viitorului stadion ar putea fi încheiată la sfârşitul anului 2010.
Stadionul va avea un turn de 25 de etaje, iar în vecinătatea lui va fi construită şi o sală de sport polivalentă. Întregul proiect va fi realizat printr-un parteneriat între CJ Cluj şi Consiliul Local Cluj-Napoca.
Arhitectura viitorului stadion, care va avea 30.000 de locuri şi al cărui proiect a fost realizat de Universitatea Tehnică Cluj, este inspirată în special de arena olimpică din Beijing, la care se adaugă elemente ale altor peste 100 de stadioane din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.