„Floaşter”, studenţi, discoteci în anii `70. Povestea Dj-ului Dorin Zogorean, idolul vechilor clujeni

Recentul articol al meu, „Povestea vechilor discoteci şi DJ ai Clujului comunist” a stârnit reacţii incredibile în rândul generaţiei trecute uşor de 60 de ani, clujenii „frumoşi şi liberi”ai anilor `70. Acest lucru m-a determinat să am în vedere şi o continuare a lui, conştient totuşi că nu aş fi în stare să readuc în „luminile rampei” decât o infimă parte din viaţa tumultuoasă şi – deşi ne aflam în plin comunism – colorată a acelor vremuri. Iar popasul la mine acasă al renumitului Dj Dorin Zogorean – stabilit actulamente în Danemarca – fost om de radio şi idolul generaţiei de studenţi ai  Clujului anilor `70 m-a făcut să afirm, fără dubiu, că nimic nu este întâmplător în viaţă.

„Am avut o şansă la un milion c-am intrat la Radioul studenţesc”

Hotărât, asemneni majorităţii celor din generaţia lui care au ales calea Occidentului, omul „pute” de la o poştă a libertate: o libertate oarecum „indecentă” în mişcări, libertate în gândire, o vioiciune intelectuală cu totul specială care – în imobilismul general, de imbecilizare programată a maselor – nu are cum să nu-mi placă. Îmi place şi mai mult când oaspetele meu preferă – din sortimentul larg, oferit – să guste o pălincă bună, mănăstirească, semn că Vestul nu i-a alterat cu nimic personalitatea, ba, din contră. Iar când îmi vorbeşte, într-o românească perfectă – deşi e plecat din ţară de peste 25 de ani – „Zogo” mă convinge definitiv că face parte din aceeaşi  „tabără”, aşa că discuţia mea cu cel pe care-l cunosc doar din legendele Clujului demarează cu motoarele turate la maximum. Sunt mulţumit totodată şi pentru că „Zogo”, profesionist şi desăvârşit om de „media”, a venit înarmat cu poze care-l înfăţişează în diferite perioade ale vieţii. Începe acesta, conştient că „Time is money”, ca adevărat om de afaceri ce este, adică un ins realizat în Danemarca, posesor de vilă, iaht, dar şi al unei familii splendide, de două ori bunic: „Să-ţi povestesc puţin cum am ajuns în Cluj şi ce a însemnat oraşul acesta pentru mine şi familia mea. Eu sunt născut în Târnăveni, judeţul Mureş, în urmă cu 63 de ani şi acolo am făcut şi nişte ani de şcoală, fiind coleg de gimnaziu şi apoi de liceu cu renumitul Loţi Boloni. În Cluj am venit împreună cu părinţii, în 1972 şi am urmat Institutul Politehnic, T.C.M.-ul, absolvind cu o medie destul de mare. Astfel că am fost repartizat ca inginer C.T.C. (n.n. – control tehnic de calitate) la Întreprinderea „Unirea”. Însă, referitor la muzică şi la discoteci, începând cu clasa a XI-a am pornit acest gen de activitate încă de la Târnăveni, cu un magnetofon Tesla B 5 şi am imprimat muzică de pe circa şaizeci de discuri de vinilin, primite din America. Eram atunci în perioada „blue”: hippiot, cu vaste cunoştinţe în lumea artistică locală, frecventam inclusiv o pictoriţă de talie internaţională, putred ce bogată. Am început să organizez „seri dansante”  la şcoală, pe singurul magnetofon de acolo care funcţiona. Atunci făcea furori formaţia „Mondial” – în special cu „Atât de fragedă”, Phoenix, Beatles, Elvis – cu piesa „In The Ghetto”, şi alţii”. Ajuns la Cluj, s-a hotărât să se înscrie în Radioclubul studenţesc – nu de alta, dar îşi închipuia că astfel va reuşi să intre în contact, mai liber, cu persoane din străinătate. „Prin 1968, la radioclubul şcolii din Târnăveni îi auzeam şi pe alţii cum emit în eter, în toate limbile pământului şi mă fascina teribil acest tărâm. Aşa că am bătut cu timiditate la uşa Radioului de la Casa de Cultură a Studenţilor şi am intrat. Acolo, pot spune, am prins o şansă la un milion  pentru că inginerul de sunet de la Radio s-a îmbolnăvit, aşa că am fost angajat eu în locul său. Mi-a fost şef Aristide Buhoiu, cel care a pus şi bazele radioului studenţesc din Cluj iar după circa un an au venit şi Octavian Ştireanu şi Cornel Nistorescu. A mai muncit acolo şi Şerban Arbore, pe atunci student la Drept şi mai târziu a venit şi Nini Ivaneş – sau Sergiu Alex, cunoscutul realizator de emisiuni, de mai târziu, de la Radio Cluj”.

„Dicotecile şi Floaştărul”

În anul 1972 „Zogo” făcea seri de dans deja la „Poli”, cu un difuzor „Guttman”, superb, după care a continuat şi la Cantina „Observator”, împreună cu Victor Tolan. „Dacă n-ai ştiut cumva, acest Victor Tolan este la această oră multimilionar în dolari şi deţine una dintre cele mai tari firme de aparatură de măsurat din America, „B.B. Precision”. A fost un geniu, şef de promoţie la Construcţii, cu tată securist, care a rămas cu familia la Paris prin 1973 – `74, după care a fost luat în S.U.A. către americani fiindcă era extrem de deştept. După plecarea lui Tolan, am mers în armată, prin 1976, însă corespondam în continuare cu el, fără să-mi pese de riscurile la care mă expuneam şi la întoarcere am început discotecile la Cantina „Observator” , împreună cu Sandu Chiş, care actualmente e proprietarul Restaurantului „Liliacul”. Aveam atunci un magnetofon „Telefunken”, adus de tatăl lui din America, greu de 8 kilograme, pe care-l căram împreună, de pe Brâncoveanu – până sus în „Observator”. Se aduna acolo enorm de multă lume, asta pentru că aveam muzică bună – şi atunci l-am cunoscut şi pe Peter Diaconescu – răposat, din păcate, cu doi ani în urmă –  cel care mai târziu va iniţia la Sibiu deschiderea unui spital pentru tratamentul alcoolicilor. Şi omul ăsta avea o istorie incredibilă pentru acele vremuri: trăise în America încă de pe la vârsta de 14 ani şi nu i-a plăcut acolo, aşa că s-a întors în ţară – lucru nemaiîntâlnit pe atunci. Şi-a cumpărat o vilă în „Bună Ziua” , a adus cu el două automobile Chrysler şi, desigur, o mulţime de discuri. Avea omul acela un umor ciudat, negru, pe care noi nu-l înţelegaem, dar îl iubeam mult fiindcă era un tip realmente formidabil”. Insistă să-mi vorbească despre o zonă pietonală specială a Clujului, şi anume despre „Floaştărul” acelor ani. Subsemnatul ştia câteva lucruri legate de domeniu, şi mai ales despre personaje fabuloase al sale, precum Radu Dobariu – fost poloist, stabilit şi el în America sau „Piciu” Cornea, fratele celebrului Dj Gelu Cornea precum şi mulţi alţi „apaşi” renumiţi ai vremii. Dar „Zogo” vine cu nume exacte, pentru a umple  lista de „pelerini ai Floaştărului” din anii 1974 -1975. „Aceştia, mulţi dintre ei oameni supra-realizaţi astăzi, erau următorii: Sandu Chişu, „Tică” Turcu (renumitul om de afaceri), medicul Horea Helgiu, organizator şi el de discoteci, Mişu Hangiu, Tibi Mocuţa (fiul fostului prim-secretar P.C.R. al vremii, Ştefan Mocuţa, un personaj fabulos al Clujului) , Andreica (un june-prim după care toate femeile Clujului erau „în limbă”, inclusiv soţia mea, stabilit actualmente în America) dar şi marele poloist Radu Dobariu. Desigur, lista e mult mai mare, dar aceştia erau oamenii de bază ai generaţiei mele şi pe ei reuşesc să mi-i reamintesc la această oră. Oricum, ne plimbam ore în şir pe „Floaştăr”, practic trotuarul dintre Librăria Universităţii şi „Croco”.

„Cum am desfiinţat un banc denigrator despre Clujul meu”

„Zogo” mărturiseşte apoi că în acea vreme circula prin Cluj, cu mare succes, un banc din care reişea clar că românii nu sunt gentlemani. „Iată bancul, despre un concurs de minciuni. Vine francezul şi spune: la noi la întâlnire cu o domnişoară un gentleman a uitat să-i ducă flori. (Aplauze) Englezul: în Anglia, un gentleman a întârziat cu 5 minute la o întâlnire cu o lady. (Aplauze prelungite) Românul: la noi a ieşit, în Cluj, un gentleman pe stradă (a căştigat locul I). Ei, bine, atât de tare m-a enervat acest banc încât am hotărât să-l dezmint chiar eu, indiferent de consecinţe. Aşa că  am hotărât să mă îmbrac exact ca un gentleman, cu straie de recuzită de la Opera Maghiară, unde Sandu Chiş avea relaţii. Aşa că după ce am ridicat hainele şi am fost instruit cum să le port m-am înfăţişat pe „Floaştăr” – venind din Gheorgheni şi trecând pe lângă Opera Română – cu cilindru, joben, palton lung, negru, pantofi de lac, costum negru, impecabil şi baston. Aveam legitimaţie de liberă intrare la toate discotecile, nu mai trebuia să plătesc cei trei lei obligatorii – şi aşa le-am colindat cu taxiul pe toate, însoţit de Sandu Chişu, la rândul său îmbrăcat într-un costum de blugi Wrangler, raritate mare pe vremea aceea. De pildă, ajunşi la „Juju”, la I.M.F. – Dj, colegul doctorului Horică Helgiu – lumea a înnebunit văzându-mă îmbrăcat astfel. Am prezentat şi eu câteva piese, după care am plecat la „Observator”, unde isteria s-a repetat. De atunci, îţi jur, bancul acela a dispărut complet din „arsenalul” glumeţilor din Cluj”. Povesteşte că  mai târziu, când îi făcea curte viitoarei sale soţii, Ildiko – unguroaică aprigă şi clujeancă de spiţă veche, colegă de facultate – aceasta i-a spus unei studente, înainte să se îndrăgostească de „Zogo”: „Mă, nebunul ăsta e coleg de facultate cu mine!” Şi, la o lună fata i-a fost prezentată de către Sandu Chişu, prieten de familie cu ai săi – iar apoi a devenit soţia lui, desigur nu înainte ca „Zogo” să-i fi reparat un magnetofon. Adaugă acesta, mulţumit: „Avem împreună un băiat, pe Cristian, care a împlinit 36 de ani şi două nepoţele, de trei şi şase ani care vorbesc româna, maghiara şi daneza. Locuim la 22 de kilometri de Copenhaga – cum ţi-am spus: într-o vilă, iaht la un golf şi multe chestii româneşti pe acolo. Mă rezum şi-ţi spun că până şi seminţele roşiilor pe care le cultiv în grădină provin de la cele din grădinile Clujului. Cât despre nunta mea din 1976, mi-a organizat-o chiar Tibi Mocuţa, la „Cazino”, iar dansul mirilor a fost pe o piesă de Santana”. A urmat perioada „Melody” – proprietarul de acolo era Ladislau Medve, un mare prieten de-al său – unde „Zogo”a organizat discoteci împreună cu Laci Valaszkay. „Am schimbat magnetofonul Tesla B 5 cu nişte scule foarte interesante, pe care le-am cumpărat de la un tip din cartierul Andrei Mureşanu, Attila „Şchiopul”. Practic, devenisem şi distribuitor de muzică, asta pentru că îmi veneau deja zeci de benzi în fiecare lună şi celor săraci le dădeam muzică pe gratis, ceea ce nu se întâmpla în cazul colegilor de breaslă, gen Mircea Buteanu, cărora le luam bani.”

„Directorul Hodorog mi-a cerut să pun sârbe şi haţegane”

Trece apoi la descrierea perioadei când a funcţionat ca Dj la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj – unde director era Laurenţiu Hodorog, un om îndoctrinat şi cumsecade până în momentul când spuneai ceva rău de Partidul Comunist. “Acolo s-a mutat, în 1975 directorul de la “Poli” şi l-am întâlnit pe Bria, care trăgea muzică de pe Radio Luxembourg, un om “destupat” la cap. Şi eu eram la Radio studenţesc şi deţineam muzică de vârf  din America, de la Bebe Teodorescu, rămas cel mai mare Dj din România după plecarea din ţară a lui Cornel Chiriac. Omul mi-a tras opt ore de muzică  de vârf şi cu aceasta am venit la Radio studenţesc şi la discoteca de la “Casă” . Aşa am început o emisiune specială, numită “Gaudeamus: Cântecul drag, cântecul cum mi-e drag”. Făceam furori în rândul tinerilor, şi s-a ajuns să primesc sute de scrisori pe săptămână, ca să fac dedicaţii dintre cele mai năstruşnice, gen “pentru fata cu ochi albaştri care a trecut pe acolo”. Fericirea plutea în aer iar lumea mă asalta, pur şi simplu. Dar chiar şi aşa piesele erau audiate înainte de a fi difuzate, de Dan Baciu şi profesorul Iustin Hossu. Fratele lui Hossu, cel care a fost profesor de engleză trebuie să-mi înapoieze încă de vreo patruzeci de ani “Divina Comedia”, pe care i-am împrumutat-o atunci, dar am auzit că a murit între timp – aşa că cine să mi-o mai dea înapoi?”. Aşadar, împreună cu Bria organiza discoteca de la Casa de Cultură a Studenţilor, cu un succes incredibil de casă, aducând profit instituţiei –  dar activa şi în Cenaclul “Gaudeamus”, alături de prezentatorul Adi Moroianu şi Adriana Ausch, Marcela Saftiuc, Şerban Arbore, Florin Zaharescu – viitorul director al Radio Cluj – iar mai târziu şi de regretatul Radu Săplăcan. A plecat de la discoteca de la Casa de Cultură în 1975 după ce  directorul Hodorog l-a chemat la el în birou şi i-a spus: “Tovarăşul Zogorean, vă propun ca de-acum încolo să puneţi printre piesele dvs. şi sârbe şi haţegane, să mai înveţe tinerii şi ce-s alea tradiţii”. “Când am auzit ce-a debitat am plecat cât am văzut cu doi ochi, iar discoteca a fost preluată de Adi Baba – despre care nu ştiu dacă ulterior a pus sârbe şi haţegane, aşa cum a zis tovarăşul Hodorog, dar cred c-a făcut-o, altminteri n-ar mai fi funcţionat discoteca”, adaugă “Zogo”. De acolo, a ajuns la “Casa Matei”, de la Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu”, unde era “stat în stat”, discotecă frecventată numai de studenţi de la Arte şi Arhitectură. “Era cea mai tare discotecă, lucram cu unul Gigi Pavelescu şi puneam doar Rolling Stones, Beatles şi alte formaţii mari. Rămâneam întotdeauna singuri acolo fiindcă-l îmbătam, de regulă, pe portar cu o sticlă de coniac în valoare de 50 de lei, după care-i plăteam taxiul până-n Gilău ca să se ducă la culcare. Aşa, ne distram până dimineaţa, nederanjaţi de nimeni. S-a terminat şi acolo cu binele, prin 1976 – 1977 când am plecat la “Cazino”, unde am făcut seri muzicale împreună cu Tibi Mocuţa, apoi cu Laci Valaszkay şi prin alte părţi şi cu Victor Tolan viitorul magnat din America.”

În loc de epilog

“Zogo” abia s-a pornit şi-mi dă de înţeles că ar fi capabil să-mi povestească tot felul de întâmplări până a doua zi dimineaţă. I-am promis că o continuare a discuţiei noastre o vom face cu o altă ocazie – şi poate vom consemna totul într-o carte. Oricum după 1980, îmi dă de înţeles că s-a reprofilat pe furnizări de înregistrări video – legal, cu impozitul plătit la Finanţe – dar şi pe organizări de nunţi şi banchete. Adaugă acesta, cu un aer cunoscător: “Îi știu pe toţi securiştii din Cluj încă de când erau mici în grad, fiindcă eu le-am organizat la mulţi nunţile şi botezurile, ale lor şi ale copiilor. Dar munceam susţinut, 24 de ore din 24 şi câştigam saci de bani, ducând la Fisc sume enorme, după cum m-a învăţat Attila ”Şchiopul”. Aşa am fost permanent în deplină legalitate, neavând cu nimeni probleme în acea perioadă. Apoi, am trăit revoluţia pe viu de la Cluj – şi aş putea să-ţi spun lucuri care te înfioară, dar o s-o fac cu altă ocazie. Apoi, am plecat din ţară, în Danemarca – dar numai ca să mă întorc, mereu, în Clujul meu drag, unde deţin două locuințe. Acum – când nu sunt în safari sau la pescuit de rechini prin locuri îndepărtate – nu am altă preocupare decât aceea să-mi caut prietenii de odinioară şi să depănăm împreună, la un pahar, amintiri”.